Iubire de o viata

Nu cred ca multe persoane pot spune ca au trait o asemenea iubire,o iubire care a rezistat in ani,care a crescut cu fiecare zi,o iubire care desi nu o traim unul langa celalalt nu putem sa o ignoram.Totul a inceput cu multi ani in urma cand eu eram o pustoaica,atunci cand eu nu stiam ce simti atunci cand iubesti…pe vremea aceea mergeam in fiecare vacanta de vara la un unchi(era de fapt var cu mama mea,dar diferenta de varsta nu ma lasa sa il tratez altfel),el si matusa mea ma iubeau mult,au fost cele mai frumoase veri din copilaria mea si erau si cele mai fericite mai ales atunci cand ma intalneam cu fratele matusii mele,era mai mare decat mine cu 16 ani,dar niciodata nu ma gandeam la asta,nu ma gandeam ca el e barbat in toata firea iar eu fara sa imi dau seama ii faceam rau…ma asezam la el in brate,nu ma dezlipeam de el,eram o copila la minte dar trupul ma trada,eram deja o femeie si nu mi-am dat seama ca ma iubeste.

Inainte de 16 ani am cunoscut un baiat si de atunci am incetat sa mai merg in vacanta la ei,relatia s-a racit,de vorbit nu aveam cum ca pe vremea aia nu erau mobile ca acum,si asa au trecut ani si ani de zile…m-am casatorit,viata mea a luat alt curs,dar totusi nu mi-l puteam scoate din inima,niciodata nu mi-a fost dor de cineva asa cum imi era de el,tot timpul ma gandeam la ceva ce spunea el, ca inca nu se insoara ca ma asteapta pe mine,dar nu stiam daca e adevarat sau era o gluma.Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si am cautat nr.de tel.fix si l-am sunat…era aceeasi voce suava pe care mi-o aminteam,imi tremura stomacul de emotie…am vorbit putin dar am aflat multe,era casatorit si avea doua fetite…casatorit,casatorit…doar asta imi suna in minte,chiar daca stiam ca nu am nici un drept totusi eram dezamagita,trista sa aflu ca nu m-a asteptat,de fapt s-a insurat inaintea mea…Am plecat in strainatate cu sotul meu,dar departarea nu ma ajuta deloc,zi si noapte era in mintea mea,in inima mea,in visele mele,dorul de el imi apasa sufletul,il iubeam din toata inima,dar mi-am dat seama tarziu,prea tarziu.Cum am sunat acasa am aflat ca matusa mea era  bolnava asa ca am sunat-o si de la o vorba la alta mi-a dat adresa lui de email…nu pot sa descriu emotiile pe care le-am avut atunci cand l-am vazut,era la fel ca atunci cand ii stateam in brate,diferenta era ca acum il priveam ca pe un barbat…mi-a soptit''esti frumoasa'',

nu puteam sa cred,atunci mi-am dat seama ca si el simte ceva pt mine,dar nu puteam sa zic nimic si nici el pt ca familiile noastre erau langa noi.Nici acum nu imi dau seama de ce nu am mai vorbit,ne-am rezumat la sms trimise de sarbatori,parca nici unul nu avea curajul sa dea pe fata ce simte.Dupa cam un an de zile m-am intors acasa si am luat legatura cu el,il sunam din cand in cand,el pe mine niciodata,credeam ca il deranjez,mi se parea ca vorbea cu mine pt ca l-am sunat nu pt ca si-ar fii dorit,asa ca am incetat sa il sun,pana cand…intr-o dimineata m-am trezit cu un dor nebun de el,tocmai il visasem,am zis gata,acum ori niciodata,asa ca i-am trimis un sms care suna cam asa-''de ce nu mai vorbim,sau macar sa ne mai trimitem cate un sms?''raspunsul lui a fost-''pt ca sunt un ticalos'',i-am scris-''daca tu esti un ticalos atunci si eu sunt…mi-e foarte dor de tine''.Asa a inceput totul,sentimentele au navalit peste noi,am dat totul pe fata,nu imi venea sa cred ca ma iubeste,mi se parea ca e un vis.Nu exista cuvinte care sa descrie prima noastra intalnire dupa 17 ani,prima imbratisare,primul sarut…chiar daca stiam ca nu e corect fata de sotul meu,era ceva inevitabil,ceva dupa care am tanjit o viata intreaga,ne iubeam,doar asta conta,nimic nu mai exista pt noi in acele momente…in prezent vorbim in fiecare zi la telefon,ne intalnim cand putem,destul de rar,ne iubim in fiecare clipa,traim fiecare moment la maxim,doar atat putem face,suntem impreuna dar despartiti,si totusi fericiti.

Comentarii

Comentarii