Luminile orasului se vad mici si palpaitoare ca niste lumanari de la o fereastra aflata la etajul sase. De la fereastra mea. Luna sta ascunsa intr-o perdea de nori. Semafosrul din intersectie se face verde iar o masina porneste cu viteza scotand un sunet strident. Fumul de la tigarea uitata in scrumiera se ridica in rotocoale lenese in aerul din camera. Mie mi-s-a facut frig si nu stiu daca e din cauza racelii dintre noi sau din cauza ferestrei deschise. Lipsa asta de cuvinte se intinde intre noi doi ca un abis negru si dens. Parca ma trage inauntru. Parca imi vine sa ma arunc in el si sa uit de tine. Imi strand mainile in jurul corpului. Pentru a ma incalzi? Pentru a ma proteja? Nici eu nu stiu sigur. Tu ma privesti cu ochi goi. Ochii tai caprui parca privesc prin mine. Ma faci sa ma simt ca un strain. Si cand te gandesti ca pana nu de mult am impartit mai mult decat un pat. Am impartit o viata, o lume. Ne-am iubit. Cat de repede am devenit straini…
Simt o lacrima care mi-se prelinge pe obrazul drept. O sterg cu o smucitura. Nenorocita! M-a tradat. Chiar nu mai putea astepta? Mai tarziu oricum voi fi nevoita sa le las pe toate sa curga. Dar nu acum. Nu acum cand tu ma privesti cu ochi straini si inima rece. Mi-se pare de prost gust sa plang in momentul asta in fata ta.
Clipesc de cateva ori si inspir adanc. Ce sa iti spun? Ca te iubesc ? Ca ma doare? Nu isi mai au rostul astfel de cuvinte. Cuvintelea astea o sa ne doara mai tarziu de o mie de ori mai tare decat toate reprosurile pe care ni-le-am aruncat vre-odata. Si atunci ce sa iti spun? Mai am oare ceva sa iti spun? Caut frenetic prin minte ceva ce si-ar avea rost sau sens in golul dintre noi. Si parca nu pot. Parca ti-as spune ca te iubesc, dar cuvintele mi-se opresc in gat. Parca as intinde mana sa iti mangai obrazul, dar mana mea refuza sa se miste.
Privesc dezarmata in ochii tai adanci. De cate ori nu am murit pentru ochii astia. Doar daca ai stii. Si daca ai stii acum la ce folos? Intre noi nu mai poate fi reparat nimic. Si parca vad ceva lucind in ochii tai. E oare asta o urma de regret? Si ce regreti iubire? Ca mi-ai sfasiat inima fara mila? Ca m-ai mintit? Ca nu ai stiut sa imi spui „te iubesc”? Intinzi mana sa ma mangai, dar ma retrag. Poate crezi ca vreau sa iti dau impresia ca nu am nevoie de tine. De fapt m-ar durea orice atingere. Cred ca am o privire de pisica parasita si haituita. Tu chiar nu o vezi? Dar cand ai cautat tu sa vezi dincolo de aparente. Nu ai incercat niciodata in toti anii astia sa ma intelegi, de ce ai face-o acum. Oricum maine dimineata noi nu ne vom mai cunoaste. Cand ne vom trezi maine ne vom fi renegat ultimii ani din viata si vom trece unul pe langa altul fara a ne mai privii in ochi. Dar ma intreb, oare tu vei mai avea curajul sa ma privesti in ochi vre-odata? E ciudata cum te poti trezi intr-o zi ca ultimii ani din viata ta nu au avut sens si nu si-au meritat osteneala.
Tacerea asta ma omoara. Intind mana si iau o tigara. Te las sa mi-o aprinzi tu.
„Multumesc”, si stiu ca vocea imi suna putin ragusit.
„Parca te lasasei.” incerci sa legi o conversatie, sa faci penibilitatea sa dispara.
„Asa am crezut si eu. Dar sunt lucruri la care nu poti renunta. Stii de cand m-am lasat -ti-am zis privind fix tigara- m-am gandit in fiecare zi cat de mult mi-ar place ca fumul asta sa imi inunde plamanii, m-am gandit la senzatia tigarii intre buzele mele, sarutul discret si tandru pe care mi-l lasa pe buze, senzatia de putere cand strivesc mucul in scrumiera. Stiu ca viciul asta ma omoara. Dar sunt lucruri la care nu poti renunta chiar daca iti fac rau.” am spus ridicandu-mi privirea spre a-ti intani ochii.
„Te referi la tigara sau la mine?”
Dar de ce ma surprinde intrebarea? Tu totdeuna mi-ai stiut punctele slabe si niciodata nu ai ezitat sa te folosesti de ele. Uneori nici nu mai stiu cine esti.
„La amandoua. Dar de tigari am reusit sa ma las. o tigare dupa un an nu se pune la socoteala”
M-am ridicat si m-am indreptat spre hol. M-am imbracat si m-am incaltat fara graba. Cred ca o parte din mine chiar spera ca ma vei opri si ma vei saruta. De fapt chiar imi doream asta. Poate ca e mai bine ca nu ai facut-o. M-am intors spre usa cu intentia de apleca pentru totdeauna din apartamentul asta pe care l-am impartit atata timp. N-am putut sa ma stapanesc. M-am intors si ti-am atins obrazul cu mana inmanusata, apoi m-am ridicat pe varfuri si ti-am sarutat buzele atat de dulci. Ai ramas perplex, cu privirea pierduta ti-ai atins buzele. Asta e ultima imagine cu tine pe care mi-o amintesc. In mintea mea nebuna de iubire si de tradare am atribuit gesturilor tale atatea semnificatii poetice si romantice, cand pentru tine n-o fi fost decat soc.
