Iubire neimpartasita

Buna,
Nu are importanta cine sunt pentru ca sunt nimeni intr-o lume plina de oameni si stiu sigur ca povestea mea nu este una foarte impresionanta dar momentan nu am cui sa ma descarc asa ca prefer sa o fac in fata unor necunoscuti…e mai simplu…am tot cautat pe net povesti si pareri despre iubirea neimpartasita si ce inseamna ea din punctul de vedere a mai multor oameni si bineinteles ca fiecare cu parera lui,la fel si eu.
Am sa incep sa va povestesc trairile mele sincere,am sa incerc sa va explic ce simt in adancul sufletului poate asa am sa ma descarc si imi va fi mai usor.totul a inceput aproximativ in urma cu 7 ani…nu era primul iubit,dar era prima persoana pentru care am inceput sa simt ceva cu adevarat.sa va spun cate ceva despre el…un barbat frumos(cel putin asa il vad eu),misterios cu mult sarm.o persoana calma,foarte romantic,intelegator si rabdator.tocmai ma angajasem in locul unde lucra si el.l-am vazut si am simtit cum mi se inmoaie genunchii,incet am inceput sa ne cunoastem mai bine deoarece el ma ajuta sa inteleg demersul lucrurilor si incet incet am simtit cum ma indragostesc.si din partea lui am simtit ca nutresc ceva sentimente si la fel de incet am inceput sa ne apropriem…totul a durat aproximativ 8 luni in care nu pot spune ca au fost cele mai frumoase momente dar cu siguranta au fost cele mai intense.problema e ca nu am avut niciodata curajul sa ii spun ceea ce simt cu adevarat pentru el desii ma fascina si il iubeam atat de sincer si de naiv ca un copil.apoi incet totul s-a terminat intre noi,ne-am indepartat si tind sa cred ca si eu sunt un factor pt ca atunci nu stiam cum sa imi gestionez sentimentele si de accea le tine-am doar pentru mine.primeam dragoste fara sa stiu si eu oferi.de atunci au trecut 7 ani.in acest tim am inceput o noua relatie in care m-am implicat cat am putut de mult,am invatat sa spun si eu mirificul te iubesc…am invatat sa rad sau sa plang de fericire…am invatat sa sufar si sa ma bucur alaturi de el,relatie care si acum exista…dar…

in tot acest timp au fost nenumarate nopti in care am adormit cu gandul la cel care ma facut pentru prima oara sa simt ca tremur de emotii…au fost nenumarate clipe in care imi doream sa ii spun lui acel te iubesc.nu am stiut nimic de el in acesti 7 ani,nici daca mai traieste,nici daca e fericit,unde e,nu am avut niciodata ocazia sa il intreb ce mai faci nici macar nu l-am intalnit intamplator desii locuim in acelas oras…imi era dor de vocea lui,ma puneam seara in pat langa actualul si il visam pe EL.aveam parte de niste vise traite atat de intens ca aproape il simte-am.ma trezeam si imi doream sa ajung iar sa ma pun in pat sa il mai visez.erau zile in care in mintea mea vorbeam cu el,la un moment dat aveam o lume imaginara in care exista si el si eu…7 ani am regretat ca nu am avut curajul sa ii spun:"TE IUBESC".desii sunt sigura ca multe nu s-ar fi schimbat intre noi deoarece stiu ca in fata destinului nu ma pot pune si prin ceea ce imi e dat sa trec voi trece,iar daca noi nu am fost impreuna inseamna ca asa a fost sa fie…in fine…dupa 7 ani l-am vazut…e neschimbat…la fel de frumos,rezervat si calm…la fel de misterios…iar eu , desii mi-am dorit sa ma intalnesc cu el si aveam tot felul de scenarii in minte cu privire la intalnirea noastra care nu stiam daca va mai fi vreodata ,am reactionat la fel ca atunci de mult…am ramas fara glas,fara putere desii stiu ca sunt puternica,am inceput sa tremur la fel ca atunci si sa nu im gasesc cuvintele…l-am vazut si desii crede-am ca am reusit cat de cat sa trec peste,am realizat ca nimic nu s-a scimbat.am mai vorbit putin si am hotarat sa ne intalnim intr-o seara in care si eu si el reusim sa scapam cu un motiv singuri de acasa.ne-am intalnit…am stat putin de vorba,dar ce poti vorbi cu un om cu care atatia ani nu ai facut-o?un pic stanjenitor…imi doream sa vada ca acum sunt o femeie cat de cat matura,dar cred ca in fata lui tot un copil am ramas…

am incercat sa ii spun ca in mintea si sufletul meu a ramas de atunci fara sa il speriu foarte tare…am incercat sa ii las de inteles ca desii am o relatie cat de cay serioasa in sufletul si inima mea exista…imi doream sa ii spun "TE IUBESC" nu acum…atunci…dar bineinteles ca nu am avut curajul…am stat impreuna aproximativ 2 ore in care am realizat ca la fel de multa pasiune exista intre noi ca atunci…in cele 2 ore nu am vazut,nu am auzit,nu am simtit nimic in afara de faptul ca el vorbeste,ca il simt si ca il vad pe EL.nici nu stiu cum a trecut tipmpul,acum ca ma gandesc parca au fost 2 minute.asa multe as fi vrut sa ii mai spun,sa il intreb…dar cred ca atunci nu gaseam sensul vorbelor.ne-am despartit,dar nu inainte sa facem schimb de id-uri de mess(ca doi copii la 20 de ani)doar de noi stiute si am ramas intelesi ca vom incerca sa tinem cat de cat legatura.in urmatoarele 2 zile am mai vorbit pe net,mi-a marturisit ca l-am rascolit,ca si el s-a gandit in acest itmp la mine dar mai mult ca sigur ca nu cu asa multa intensitate ca si mine,ca i-a facut placere sa ma revada si ca isi doreste sa o mai facem…de atunci a trecut ceva timp si iar nu mai stiu nimic de el si nu inteleg de ce…astept zilnic,ma gandesc la el,imi doresc sa il mai vad,sa il mai simt,sa aprinda iar in mine dorinda si pasiune…dar a disparut…din nou…

Sa nu intelege-ti gresit,nu imi doresc o relatie cu el,nu vreau sa il cunosc mai mult de atat pentru ca poate as fi dezamagita,vreau doar sa nu il pierd iar fara sa ii spun ce simt.nu s-ar schimba nimic…pentru ca nu as permite una ca asta.si el si eu avem pe cineva si din cate am vorbit nici unul dintre noi nu e dispus sa rupa relatia.eu una sigur nu,dar as vrea sa nu dispara iar din viata mea,sa ramana doar amintirea si sa existe doar in mintea mea.nu inteleg de ce a trebuit sa imi spuna tot ce mi-a spus daca nu a simtit,pt ca pe mine nu trebuia sa ma castige…
din punctul meu de vedere iubire neimpartasita inseamna sa o simti dar sa nu ai curajul sa o spui…acum regret

Comentarii

Comentarii