Totul a început când eram la o vârstă frageda, când aveam impresia ca toate dorințele mele vor deveni realitate, când nu intelegeam ce inseamna trădare, neîncredere.. Totul a început cu o privire, o privire care după atâția ani încă o revăd în mintea mea. O relație în care eu, o tânără de doar 18 ani, rebela, care găsea bucuria în fiecare lucru, iar el, un bărbat mai mare cu 7 ani, care lângă mine învață să trăiască o copilărie târzie. Copilăria lui nu a fost una întocmai ușoară, însă după atâția ani a trăit o perioada în care și a găsit copilul pierdut din interiorul lui.
El avea o relație ce dura de câțiva ani buni, și urma sa aibă nunta în câteva luni.. Însă noi am trăit o poveste de iubire pura și curata, chiar dacă știam ca nu are un sfârșit fericit. Nu a putut sa tina piept tuturor persoanelor care îl îndemnau sa se căsătorească și care nu țineau cont de sentimentele lui, și cu toate astea nu l am condamnat niciodată pentru asta, am fost lângă el și am încercat sa l sprijin fără a l indemna spre a lua o decizie. Seara înainte de nunta am hotărât sa fugim împreună. Însă suspinele acelei fetele și plansetele părinților care se simțeau rușinați ne au făcut sa ne întoarcem. Ne am străduim mult sa nu mai vorbim, sa nu ne mai gândim unul la celalalt. Asta pana ne am întâlnit din nou, după câțiva ani. A mai urmat o perioada scurta de timp în care am ținut legătura, dar vinovăția ne a făcut sa încetam sa mai vorbim. Apoi după alți câțiva ani..
uita ne aici, el căsătorit, cu un copil.. Eu căsătorită, cu un copil. Ne am regăsit din nou, ne am regăsit iubirea care este doar a noastră, care este imposibila. Nu putem decât sa ne o împărtășim unul celuilalt și sa ne bucuram de cele câteva minute în care ne vedem. Știm că nu va avea un final fericit. Dar știi cât de greu este sa te împotrivești inimii? Nici nu mai avem speranțe.
Multi ani inima mea nu a încetat o secunda din a l iubi. Însă încerc sa trăiesc frumos, gândindu-mă ca dragostea adevărată este cea neîmplinita
