Ma numesc Stefan si am douazeci si unu de ani iar in urma cu trei ani viitorul meu avea sa se schimbe in fericirea imensa ce o detin in prezent.
Sincer,nu credeam in iubire,cel putin nu dupa o relatie copilareasca ce s-a terminat rau pentru mine.Intr-adevar,chiar daca eram mic,iubeam sau cel putin asa numeam eu ceea ce simteam in trecut pentru fata respectiva "IUBIRE".In fine,dupa o relatie in care imaturitatea isi avea locul mai mereu,ea a pus punct,motivele ei fiind unele firesti varstei respective,parintii ce o terorizau cu invatatul si nicidecum cu iubirea ce o deruta,asta constientizau doar ei bineinteles.Am acceptat intr-un final ca asa mi-a fost scris si neavand incotro,am continuat sa-mi traiesc viata,cu gandul ca iubirea nu e decat o durere ce abea asteapta sa iasa la suprafata.
Nu a fost sa fie deloc asa,ceea ce gandeam odata a disparut complet si alta mentalitate mi-a fost bagata cu propria vointa.Era o seara din luna mai,cand un var de-al meu,m-a rugat sa-l insotesc pana la o fata cu care trebuia sa se intalneasca nu departe de casa mea.Am decis sa merg cu acesta,iar,in clipa cand am ajuns,am observat ca sunt doua fete ce o insoteau pe prietena cu care trebuia sa se intalneasca varul meu.Am facut cunostinta si am aflat ca cele doua fete,Elena si Ana ii erau surori mai mari tinerei respective.Fara sa vreau,in acele momente uitasem de toata durerea provocata,de toate gandurile mele false despre ce inseamna cu adevarat iubirea,practic eram deschis in a cunoaste pe cineva,avand senzatia de liniste sufleteasca si usurare a trecutului.Era vorba de Ana,cea mai mare dintre surori,mai mica ca mine cu un an.
Nu puteam sa o analizez,cum facem noi baietii de obicei,dar imi placea putinul pe care-l vedeam,asta oarecum imi era de ajuns,ii era pe plac inimii mele.Am facut rost de numarul ei si dupa terminarea intalnirii varului meu cu sora Anei,dupa acea seara ,ce se transformase deja in noapte,incepusem cu mesajele.Multe nu ne spuneam,dar din clipa in care am acceptat amandoi sa vorbim unul cu celalalt ci nu sa avem o relatie,tot felul de aiureli imi treceau prin minte.
Nu vroiam sa fiu lasat dinnou,nu acceptam sa mai sufar,in sinea mea credeam ca toate sunt la fel.E greu pentru persoanele ce au fost lasate,iar cei lasati,cei ce au trait ceea ce am trait eu,stiu ca asa e,e greu sa mai ai incredere in cineva,mai ales cand vine vorba de o noua relatie.
Am avut noroc sa o intalnesc pe Ana,ea mi-a schimbat cu totul si cu totul mentalitatea,chiar daca dupa ceva timp in care eram practic impreuna,am luat o pauza,iar pauza de atunci era din cauza mea,nu ca aveam pe altcineva si nici ca nu o iubeam sau placeam,dar nu vroiam sa continui de frica asta,ca o sa patesc la fel,eram oarecum indragostit si nu vroiam sa devin dinnou indragostitul indragostitilor.Abea acum,am inteles ca nu mi-era frica de ea si nici de alta fata din lumea asta,mie imi era frica doar de mine,e ca si cand te-ai speria de propria umbra.
Nu am stat mult timp despartiti,in pauza pe care eu am aruncat-o asupra Anei degeaba,fara nici o motivatie,fara sa am tupeul sa-i spun asta fata in fata,ci printr-un mesaj pe telefon si mi-am cerut scuze.Sincer,credeam ca nu o sa ma ierte,nu meritam deloc asta,dar iubirea ce ea mi-o purta era pura si mi-a aceptat scuzele dupa care ne-am impacat.Am invatat multe de la Ana,cum si ea a invatat de la mine si in tot acest timp,timpul petrecut din clipa impacarii pana in prezent,as putea sa zic ca :"nu suferim din cauza iubirii,ci din cauza persoanei cu care nu ne e scris sa ne iubim". (true story)
