Iubire apusa, dar vesnica…

2
1491

Acum,ajunsa la 30 de ani,imi amintesc de clipele „tineretii” mele,asa cum imi place mie sa numesc aceea perioada cuprinsa intre 16-25 ani.Ceea ce pot sa spun despre acei ani este ca au fost anii care m-au definit ca om,in plan sentimental mai bine zis.Atunci l-am cunoscut pe el,era un baiat cam de aceiasi statura ca si mine,eu avand in jur de 1.68 m iau el cam 1.73.A fost persoana care m-a schimbat radical.L-am cunoscut intr-o perioada foarte dificila din viata mea,si anume in perioada cand mi-a murit tatal.Totul a fost o coincidenta,eram in clasa a10a,iar el tocmai se transferase in clasa de langa,11 C.L-am vazut la secretariat in prima zi de scoala,ochii lui m-au cutremurat,erau de un verde ibcredibil,te pierdeai in ei doar intr-o fractiune de secunda,insa nu i-am dat importanta,aveam alte lucruri pe cap atunci.

    A trecut ceva timp si imi dadeam seama ca imi era tot mai dor de privirea lui,cand il vedeam in fata clasei sale simteam ceva ciudat.Intr-o zi acest Mihai,asa aflasem ca-l chema,m-a invitat la un suc,nu am acceptat pt ca mi se parea un fustangiu,asa ca am hotarat sa ramanem prieteni.Dar soarta a vrut sa fie altfel,asa ca timpul a trecut,m-am indragostit de el si pana la urma am format un cuplu,unul minunat dupa parerea celor din jur.Am fost impreuna pana la terminarea liceului,pana a terminat el deoarece dupa ce el a terminat liceul s-a angajat ca si deejay la un club din oras.Atunci au inceput problemele,mi-am dat seama ca ne-am distantat,am uitat sa precizez cate probleme au fost pana cand printii nostri au acceptat relatia si faptul ca dupa 1 an si jumatate am hotarat sa ne mutam impreuna,asta fiind cu putin inainte ca eu sa implinesc 18 ani.Dupa ce ne-am mutat,iubirea noastra parca crestea cu fiecare minut,am petrecut cei mai frumosi ani impreuna,dar dupa cum ziceam,lucrurile s-au schimbat odata cu ocuparea noului loc de munca.Venea dimineata acasa si se purta foarte ciudat,era rece,mereu am crezut ca iubirea noastra o sa atreaca peste tot,dar se pare ca fetele din club aveau alte planuri pt el.Am fost foarte surprinsa ca intr-o zi sa ma intalnesc cu o prietena foarte buna care sa ma intrebe daca m-ai suntem impreuna deoarece cu o zi mai inainte il vazuse cu alta.In acel moment am crezut ca-mi pica cerul in cap,as fi vrut sa merg la el si sa-l intreb de ce? de ce mie? care i-am oferit tot,tot ce am putut si ce am avut,cei mai frumosi ani din viata mea si a lui,dupa parerea mea,dar se pare ca m-am inselta total.

Am ajuns acasa cu ochii rosii,imi tremurau mainile,cand m-a vazut s-a speriat,m-a intrebat ce e cu mine dar nu am vrut sa-i raspund,sau nu am putut,nu mai stiu sigur,dar stiu ca m-am trezit intr-o camera alba,eram la spital.El era langa mine si ma privea lung,foarte speriat,am incercat sa misc capul,dar nu am putut,mi-am dat seama ca aveam perfuzii,iar mainile imi cantreau o tona,la fel ca si capul.L-am auzit murmurand ceva,isi cerea scuze,nu realizase ca eu ma trezisem,de fapt,ca eram constienta.Isi cerea scuze ca m-a inselat,spunea ca a realizat ca fara mine nu traieste si ca ar vrea sa fie in locul meu in momenutl acela.Asa s-a sfarsit acest capitol negru din viata mea.L-am iertat,deoarece nici eu nu puteam trai fara el.Ultimul an de liceu a trecut repde,dupa ce am terminat m-am angajat si eu,eram fericiti ca prima data,nu stiam ce am facut sa merit atata fericire,deja imi imaginam toata viata langa el,dupa 3 luni de la terminarea liceului si putin inainte de inceperea facultatii,inceperea facultatii la amandoi,deoarece el ma asteptase inca un an ca sa mergem amandoi la aceiasi facultate in acelasi timp,am aflat ca eram insarcinata.

    Eram cei mai fericiti,acel copil insemna pt noi mai mult decat o binecuvantare,l-am iubit din prima clipa in care am aflat ca se afla in pantecul meu,la fel ca si Mihai.Radiam fericire amandoi,ne plimbam ore intregi zilnic prin magazine cu hainule pt copii.Deja dupa 3 luni aveam totul planuit,fiecare hainuta pe care o va purta in primele zile ale vietii.A zburat timpul si a venit si clipa cea mare,am nascut un baietel minunat,cu ochii albastrii si un par castaniu,semana cu un inger cu fata aceia mica si alba,parca era o papusa,nu un copil nou-nascut.Ne-am bucurat de fiecare clipa alaturi de el,dar in acelasi timp continuam si facultatea.Mihai era cel mai ocupat,trebuia sa si munceasca,sa mearga si la facultate,dar niciodata nu l-am auzit plangandu-se.Cine ar fi crezut,eu mamica la aproape 20 de ani,si atat de fericita si implinita.Au zburat anii,iar noi eram o familie exemplara,Claudiu,acesta era numele fiuliu nostru,se facea mai frumos pe zi ce trecea,toate bune si frumoase pana in ziua in care Claudiu trebuia sa implineasca 5 ani.Eu pregatisem tot acasa,iar Mihai trebuia sa-l ia pe Claudiu de la gradinita si sa-l aduca acasa pt minunata petrecere ce i-o organizasem,dar au intarziat foarte mult si deja ma ingrijoram.Intr-un tarziu,dupa multe telefoane si lacrimi,disperare si cautari m-am trezit cu politia la usa,mi s-au inmuiat picioarele.Un om sobru cu un ton foarte jos mi-a dat vestea ce mi-a rupt jumatate din inima,vestea ce mi-a oprit respiratia pt cateva minute si m-a distrus pt o viata intreaga.A avut loc un accident in care Mihai a murit pe loc,iar Claudiu a fost grav ranit la cap.Am vrut sa fiu ingropata alaturi de Mihai,asta era tot ce-mi puteam dori,a fost cel mai minunat om pe care-l cunoscusem,omul care m-a iubit mai presus de propria viata,iar acum ma parasea pt totdeauna.Din fericire Claudiu a fost bine,fizic vorbind,pt ca mereu ma intreba de Mihai,iar atunci in mine mai murea cate o bucatica din inima.La doua luni de la moartea lui Mihai deja nu mai simteam ca exist,ca sunt om,nu mai vorbeam,nu mancam,slabisem 15 kg,eram o mumie.Claudiu deja nu mai suporta sa ma vada asa,ii greu sa ma si recunoasca.Atunci a intervenit mama mea,care l-a luat la ea,spunandu-mi ca nu mi-l va da pana cand nu-mi voi reveni,deoarece Claudiu are nevoie de o mama si de iubire,nu de lacrimi si o liniste care iti tipa in urechi in fiecare secunda.

Nu am putut opune rezistenta,nu aveam cum,am ramas secatuita in casa pe care am constriut-o alaturi de Mihai,la bazele ei strand iubirea noastra imensa,care m-a ucis acum.A luat tot din mine,parca as fi murit eu,nu Mihai,imi aminteam toate clipele,nici nu mai simteam cand plangeam,nu mai aveam nevoie de nimic de la viata,pana si de Claudiu,care era cealalata jumatate din inima mea,aproape ca uitam uneori.Desi stiam ca fara Mihai nu pot traii,niciodata nu mi-am imaginat ca durerea ar putea fi atat de mare,simtam ca o gaura in piept care ma omora,care cu fiecare clipa ma tragea mai mult in ea.Asa am stat si mi-am plans de mila inca 2 ani,2 ani in care am ramas fara prieteni,deja Claudiu nu mai simteam atat de multa nevoie sa ma vada si sa fie langa mine,2 ani in care am devenit o fantoma,un om de care nu mai stia nimeni nimic.Stateam in fiecare zi dupa ce veneam de la servici cu perna in brate si plangeam privind pe geam cum se risipeste lumina,iar afara venea iar noaptea care imi aducea cosmaruri in care il vedeam pe Mihai in chinuri,in acele momente eram intr-un fel fericita ca mama l-a luat pe Claudiu le langa mine pt ca nu stiu cum at fi putut creste un copil auzind tipete toata noaptea.Cosmarurile erau atat de vii si de dureroase incat puteam jura ca erau adevarate.Dupa acesti 2 ani de „moarte vie” am aflat o veste care m-a distrus si mai rau,Claudiu avea leucemie,avea nevoie de un transporta de maduva imediat,probabil Dumnezeu a facut miracolul ca sa fiu compatibila cu fiul meu si sa nu pierd si aceasca ultima bucata de inima ce-o mai aveam in piept.Operatia a decurs bine,Claudiu era sanatos acum.la cei 7 anisori ai sai arata ca un ingeras,si seamana din ce in ce mai mult cu Mihai,lucru care acum nu ma mai ranea,ci din contra imi facea bine deoarece mi-am dat seama ca eram pe cale sa pierd tot,chiar si pe fiul meu,ultima raza de lumina din viata mea.Am inceput sa-mi revin incet-incet,Claudiu locuieste iar cu mine,iar astazi ca implinesc 30 de ani,pot spune ca sunt fericita deoarece Dumnezeu mi-a dat o a2a sansa,mi-am refacut viata intr-o anumita masura,mi-am recuperat prietenii,am inceput sa zambesc iar,sa rad,sa ma bucur de viata alaturi de ingerasul meu,dar amintirea lui Mihai va fi mereu vie,Inca il visez in fiecare noapte,dar acum nu mai sunt cosmaruri,acum e fericit si vine sa-mi aminteasca mereu cat de mult ma iubeste si cat de bucuros este sa ne veghezein fiecare zi pe mine si pe rodul iubirii noastre.Acel gol din piept nu s-a vindecat si nu stiu daca se va vindecat vreodata dar marginile nu mai sunt atat de ascutite,si ma tai din ce in ce mai rar in ele.

    Trimisa de catre: Love
    jelomubba@yahoo.com

    Comentarii

    Comentarii

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.