O , Doamne! De ce? De ce? De ce? Ştiu că toate se întâmplă pe pământ cu un scop bine definit. Dar de ce tocmai eu? Şi dacă e aşa, care e scopul suferinţei? Te iubesc. Dar, de ce?. De ce trebuie să îndur acest calvar? Cu ce am gresit? Iubesc aşa cum nu am mai iubit vreodată, iubesc cu sufletul întreg, iubesc cu toata fiinţa mea şi simt căteodată că această iubire îmi taie respiraţia, mă sufocă, atât de puternică este. Dar, de ce?
Pentru că iubeşti cu Iubirea Mea.
Evident, pentru aceste întrebări este foarte dificil de găsit răspunsuri pertinente şi eventualele răspunsuri nu vor ajunge niciodată să desluşească taina suferinţelor omeneşti. De ce suferim?
Suferinţa ne poate înalţa sau ne poate prabuşi; totul depinde de noi şi ce facem din ea. Suntem în viaţă mai mult sau mai puţin fericiţi sau nefericiţi, nu în funcţie de năpastele care ne lovesc, ci de atitudinea noastră pe care o luăm faţă de ele. Iar această atitudine sufletească face ca orice suferinţă să fie bună sau rea.
Dragii mei, omul are în faţa sa, bucuria şi tristeţea şi e liber să aleagă. Noi suntem făuritorii propriei noastre bucurii sau ai propriei noastre tristeti. Tot ce se realizează sublim în lume, tot ce îmbucură inimile oamenilor se plateşte cu suferinţă. Însă întrebarea de ce suferim, o putem transforma în cum să dăm un sens suferinţei?
Oricât am încerca să întelegem suferinţa de orice natură, nu vom reuşi, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu depeşeşte setea noastră nerabdătoare de a găsi o explicaţie la tot ceea ce se întamplă cu noi şi în jurul nostru. Cum însă suferinţele şi necazurile sosesc vrând-nevrând în existenţele noastre fragile, singura preocupare pe care trebuie să o avem este găsirea sensului acestora sau, cu alte cuvinte, modalitatea de a trăi pozitiv în mijlocul tuturor frământarilor şi durerilor inerente. Chiar dacă existenţa noastră este marcată de anumite momente în care am spus “nu te iubesc” când trebuia să spun “vreau să te iubesc”, iubind şi suferind cu Cristos, ve-ţi găsi un sens tuturor încercărilor, de orice natură.
I-am spus inimii mele:
„Daca poţi să vorbeşti, spune-I Preaiubitului meu despre suferinţa mea.”
Inima mi-a raspuns:
„Când sunt cu Preaiubitul nu mai am cuvinte, doar mă uit la El.”
Dragii mei, e important să întelegem că suferinţa este, în lumina credinţei, o putere nebănuită. Ba mai mult, iubind cu Cristos şi totodată suferind cu El, convingerea că acesta putere poate fi folosită într-un sens pozitiv constituie, în mare parte, secretul în suportarea cu răbdare, dacă nu chiar cu bucurie în orice încercare şi greutate îţi aduce viaţa.
Pentru a învăţa să trăieşti viaţa e mult prea scurtă.
Pentru a învăţa să iubeşti, trebuie doar să vrei să iubeşti.
Acest continut a fost copiat de pe site-ul ArtaIubirii
