Poate nu este momentul oportun ca să îți mai zic încă odată că te iubesc atât de mult încât , știindu-te în brațele altuia , acela care nu te merită , dar poate că nici eu nu te-am meritat dar totuși te iubesc mai mult decât este viața pentru cineva care se teme de moarte, mă face să nu mai fiu eu , iar cu fiecare minut ce trece din viața mea , acel ceva care mă face să nu mai fiu eu, mă lasă la sfărșit de zi , cu un amar în suflet. Lacrimile din suflet nu încetează a se opri . Zi de zi ele curg și vor curge după tine , scumpă iubită, că sufletul meu te-a dorit atât de mult , încât este disponibil a pleca departe la Dumnezeu, dar numai ca această durere care îi provoacă lacrimile , să înceteze odată pentru totdeauna.
Oare te întrebi ce mai fac? Oare te întrebi cum o mai duc? Cred că tot ce ți-am zis mai sus te-a făcut să înțelegi că în sufletul meu nu mai există deloc viață, ci doar întuneric cuprins de o nesfârșită suferință trasă parcă la cote cat mai înălțătoare de durere. Parcă ar fi un concus de durere în sufletul meu , să vadă care are putea de a mă doboră atât de mult încât să mă facă să îmi doresc moartea. Este o durere insuportabilă.
Îți aduci aminte că odată , ți-am spus ca durerea sufletească , durerea că nu poți iubi pe cine îți dorești, este de sute de ori mai dureroasă decât una fizică? Aș prefera o durere fizică, care într-o bună zi , ea s-ar fi topit precum gheața și ar fi dispărut odată cu trecerea timpului. Dar ceea ce simt eu, este durere sufletească. Durerea de a nu iubi pe cine dorește inima mea.
Vezi tu , nu o duc așa de bine dacă îți imaginai așa ceva. În sufletul meu există atât de multă tristețe încât uneori mă gândesc cum de mai poate inima mea sa ducă așa de multă tristețe? Dar un lucru este cert pentru mine. Deși sufletul și cu inima mea plâng că te-au pierdut pe tine, cea pe care o iubeau atât de mult și pe care o doreau alături de ele în viață , totuși dragostea ce încă o poartă pentru tine, le dă puterea de a mai merge mai departe.
Pentru ele , nu există zi în care să nu verse pentru tine o lacrimă , pentru persoana pe care au iubit-o cel mai mult, persoana care au scos ce aveau ele mai bune de oferite în materie de dragoste. Însă , doar ochi , ei nu mai pot lăcrima . Au lăcrimat atât de mult dupa tine, încât și ultima picătură de lacrimă s-a stins. Acum , de ai vedea ochi, nu mai sunt așa cum îi știai. Au ajuns la mila dragostea-i ce ți-o purtau și ei. Își doresc nespus de mult ca să te vadă. Dar cum să fac să le zic , că tu ai plecat din viața mea pentru totdeauna? Cum să fac asta? Cum aș putea să le fur și ultima speranță că poate or să te mai vadă?
Nu pot face așa ceva ochilor mei. Dacă le-aș zice asta, pe lângă faptul că le-aș fura și ultima speranță, dar le-aș lua și lumina. Doar ei mă mai ajută uneori să îmi aduc aminte de chipul tău, acel chip de care m-am îndragostit, de acel zâmbet numai pentru mine, de acei obrajori de care nu mă mai săturam să nu îi sărut.
Tristă este amintirea ta . Tristes amintirile cu tine. Tristă îmi este viața atunci când m-ai părăsit. Uneori mă gândesc și acum. Cum poți să părăsești pe cel ce te iubește ?
Cum poți părăsi sufletul care ți-a vrut binele ?
Cum poți părăsi inima care pentru tine bătea ?
Cum poți oare mai trăi când ști că în urma ta nu ai lăsat nimic altceva decât un suflet,o inima și doi ochi în suferință?
Cum se poate așa ceva?
Cum?
Acolo unde totul a început, dintr-o joacă de un băiat îndrăgostit, totul acolo a luat și sfărșit.
Doar lacrimile au mai rămas să curgă până la nesfârșit !
