Stiti cum erau trotuarele la tara,pe vremea aceea?…O poteca batatorita,lata de aproape jumatate de metru care,atunci cand ploua mai mult,devenea alunecoasa ca un patinoar…intr-o astfel de zi a trimis-o mama ei la o matusa,sa-i aduca niste placinta(facea mama ei o placinta de branza extraordinara,ii simtea gustul de cate ori inchidea ochii si isi aducea aminte de zilele cand mama intindea foile de placinta si le aranja frumos intr-o tava rotunda si foarte mare,apoi aprindea cuptorul cel mare din spatele casei si…aroma placintei inunda toata ulita)…ca sa ajunga mai repede la matusa ei,ar fi putut sa treaca prin gradinile vecinilor dar,plouase si acest lucru era imposibil…deci,a pornit vitejeste pe trotuarul transformat in patinoar…drumul era un pic mai ocolit si,pe o portiune,trotuarul se ingusta si se apropia foarte mult de gardul care imprejmuia gradina unuia dintre vecini…toate bune si frumoase,s-ar fi putut tine de gard daca n-ar fi existat o spartura prin care isi facea loc un caine foarte rau…avea lantul cu care era legat un pic mai lung si,atunci cand iesea pe trotuar il cam ocupa pe tot…a ajuns in dreptul sparturii si…treci daca poti!…cainele iesise si se uita la ea cu coltii scosi,maraind infundat…ce te faci,Lorena?…cum sa treci?…pe partea cealalta a drumului nu putea sa treaca pentru ca intre cele doua trotuare era o mare de noroi in care ar fi intrat pana la genunchi,sa se intoarca nu putea pentru ca facuse mai mult de jumatate din drum,asa ca nu avea alta alternativa decat sa astepte,poate ca trece cineva si o va ajuta si pe ea sa scape de cainele acela care nu mai pleca de pe trotuar… tot uitandu-se la caine,vede in zare o silueta de barbat…inalt si foarte gras…se uita mai bine,poate il recunoaste(avea o memorie vizuala extraordinara,nu uita niciodata un chip…dar memoria numelor ii juca feste uneori)…aha,este nea Rotofei,asa isi aducea ea aminte ca il cheama… -Buna ziua,ii spune ea cu respect. -Buna ziua,ii raspunde el… -Nea Rotofei,poti sa ma ajuti si pe mine,te rog,sa trec de cainele acesta furios? -Te ajut,cum sa nu?…si nici nu apuca sa calce pe pamant "sigur" ca se trezeste cu o palma usturatoare peste obraz…ce se intamplase?…unde a gresit?…ii vorbise atat de frumos!…il tratase cu respect!…nu stia de ce avusese reactia asta,dar explicatia nu s-a lasat asteptata: -Nu esti tu de vina!…cei care vorbesc asa, sunt!… si nea Rotofei ii intoarce spatele si pleaca…
Lorena,foarte nedumerita, si-a continuat drumul si a ajuns la matusa ei plangand,i-a povestit ce s-a intamplat si a primit explicatia de care avea nevoie: pe nea Rotofei,care nu era tocmai un om caruia sa-i placa glumele, il suparase faptul ca ea i se adresase cu numele de Rotofei care,de fapt,era porecla lui…Isi daduse seama ca memoria numelor ii jucase o noua festa si ,de atunci,ii povatuia si pe altii ca,atunci cand nu sunt siguri ca numele persoanei din fata lor e acela pe care si-l amintesc,sa se adreseze simplu si respectuos cu apelativul"tanti" sau"matusa" sau "unchiule",fara a mai folosi un nume care sa se dovedeasca a fi porecla si sa evite o palma pe care s-o mai simta,asa cum o simtea ea,uneori,chiar si dupa atatia ani,arzandu-i obrazul…