"Unde esti?…in ce moment al vietii te-am pierdut,inocenta?…in ce dimensiune te-am pierdut,bunatate a sufletului?…unde te-am pierdut,naivitate?…dar pe tine,credinta in sentimentele celor apropiati?"…erau intrebari pe care si le punea cu insistenta si nu le gasea raspunsul decat in amintirile ei din copilarie,in perioada cand inca mai locuiau in satul natal…probabil ca avea 13 ani cand si-a pierdut increderea in oameni …cum s-a intamplat asta?…avusese prima dezamagire,dezamagire care venea din partea dirigintei clasei,care se presupunea ca trebuie sa fie o a doua mama,persoana in care ai cea mai mare incredere atunci cand esti la scoala,persoana careia i te destainuiai cand aveai ceva ce nu-ti dadea pace si nu le puteai spune parintilor(scolile nu aveau psihologi care sa-i consilieze pe elevi)…Haideti sa va povestesc ce s-a intamplat:
Pe vremea aceea se organizau tabere pentru copii si erau repartizate pe fiecare scoala un anumit numar de locuri…daca nu se ocupau de bunavoie,banii pentru tabere erau opriti din salariile profesorilor sau era impartita valoarea biletelor la numarul de elevi,iar apoi,prin tragere la sorti,erau trimisi in tabara elevii care proveneau din familiile cu multi copii sau care aveau o situatie materiala precara…pentru clasa lor fusesera repartizate doua bilete…se impartise valoarea lor la numarul de elevi si,fiecarui elev ii revenise drept plata suma de 25 lei(pe vremea aceea erau destul de multi bani)…li s-a comunicat la ora de dirigentie si fusese desemnata Lorena sa stranga toti banii iar in momentul cand suma avea sa fie completa,ar fi fost alesi si cei care aveau sa mearga in tabara…Nimic de comentat,doar ca exprimarea dirigintei lasase de dorit:
-Lorena,tu vei fi cea care va strange banii si,ca sa fie un inceput,uite iti dau eu 25 lei pentru tine!…
De ce ii facuse asta?…nu daduse nimeni banii!…a simtit ca-i fuge pamantul de sub picioare si ca,daca nu s-ar fi tinut de banca,ar fi lesinat…de ce a trebuit s-o umileasca tocmai pe ea?…au fost vecini odata!…stia ca nu stau pe roze in privinta banilor,dar nu era o suma foarte mare,ar fi adus-o dupa ce ar fi adus si alti colegi…erau altii si mai saraci decat ea…de ce-i facuse ei asta?…s-a simtit atat de umilita,atat de neinsemnata, incat a fost prima data cand s-a razvratit si a fost obraznica in fata unui cadru didactic…a luat banii si cu toata puterea pe care o mai avea in ea,s-a indreptat catre catedra,a aruncat banii in fata dirigintei si i-a spus:
-Luati-va pomana inapoi,o sa va trebuiasca pentru altii!…apoi si-a indreptat spatele si a plecat din clasa fara sa mai auda nimic si fara sa-i pese de nimic…I-a fost scazuta nota la purtare,i-au pus 7…a fost singurul an din viata ei de eleva cand a luat mentiune si nu premiul I… a durut-o foarte tare,atat de tare incat a avut prima ei tentativa de sinucidere(a mai avut una,mult mai tarziu,dupa ce devenise mama,dar asta e o alta poveste)…nimeni n-a stiut ca ea luase un pumn de pastile si nici ce pastile erau(a stat la pat cateva zile si toti au pus asta pe seama intamplarii de la scoala),dar si-a revenit inainte de serbarea de la sfarsitul anului,cand a mers imbracata in costumul ei festiv,de pionier,cu snurul de comandant de unitate agatat mandru in piept si,atunci cand au fost strigate numele celor care primeau premii si mentiuni si diriginta i-a rostit numele,ea s-a ridicat in fata tuturor,a privit-o in ochi si a refuzat sa mearga sa-si ridice rasplata pentru invatatura din timpul anului,facand-o pe diriginta sa paleasca in fata intregii comunitati,simtind ca-i facuse o nedreptate…In anul acela si-a pierdut increderea in oameni,a inceput sa-si puna intrebari despre ei si a hotarat ca nu -si va mai deschide sufletul nimanui,pentru a nu mai risca sa fie dezamagita si ranita.