Lorena(5)

0
1272

 

Stai de mai mult de o ora in fata oglinzii…ce vezi?…se intreba Lorena nedumerita,privindu-se… Nu stiu!…chipul unei femei trecute de 40 ani…un chip ce nu-si tradeaza varsta intotdeauna,desi nu foloseste farduri…doi ochi caprui care,de multe ori,sunt tristi si nici ei nu-si inteleg tristetea…de aceea devin intrebatori… doua buze usor senzuale,nu foarte groase,dar nici subtiri,buze ce uita de multe ori sa surada…si…daca as vedea dincolo de oglinda,ma chinui sa fac asta si nu reusesc…daca mi-as vedea sufletul…daca el s-ar materializa…l-as vedea penduland…unde?…undeva intre copilarie,adolescenta,tinerete si…maturitate.Penduland intre trecut,prezent si viitor…nu-si gaseste locul…s-a pierdut undeva,in tot rastimpul acesta si nu se mai regaseste in trupul meu,de parca as fi alta…de aceea caut in amintiri si astept…astept in fiecare zi ca persoana care m-a ranit o data,de mult,sa vina si sa-si ceara iertare…eu am iertat-o de mult,dar rana ramane deschisa,inca mai sangereaza,refuza sa se cicatrizeze…astept in fiecare zi si,se pare,voi duce cu mine aceasta asteptare pana in viata de apoi,in locul acela plin de verdeata,loc in care ranile sufletului isi gasesc vindecarea,isi gasesc uitarea,isi gasesc linistea…nu ca nu as avea parte de liniste…uneori e prea multa,imi aud gandurile ratacind…si caut locul in care e mult zgomot,caut sa-mi alung gandurile…locul acela e langa copiii mei…clipele petrecute cu ei sunt de o frumusete extraordinara…cand sunt cu ei uit de mine… sunt cea mai buna prietena a lor…i-am obisnuit sa vorbesc cu ei deschis,despre orice…sa ne sfatuim impreuna,sa luam toate deciziile care ne privesc,impreuna…sa radem…da!…sa radem!…in ciuda a ceea ce se spune despre mine,stiu sa rad si rad din toata inima,baiatul cel mare chiar imi spune:"Mama,imi place asa de mult cand razi…rasul tau e molipsitor…cine te aude,ar crede ca nu ai niciun stres!"…iar eu ii raspund:

 

"Rad de fericire,dragul meu,cand voi sunteti langa mine,cand suntem cu totii impreuna,inima mea salta de bucurie,se inunda de fericire si de multumire ca sunteti langa mine,ca va am aproape si…reactia mea este rasul!"…apoi ei pleaca iar si…linistea coboara!…rasul devine mai rar,se transforma in suras si…asteptarea revine!…si…ce pacat ca nu ma pot destainui nimanui,nici macar foii albe din fata mea!…nu ma pot destainui decat gandului si el zboara…si zboara!…pana unde?…nu voi sti niciodata!…pana cand?…pana cand se va asterne linistea eterna si va fi verdeata…multa verdeata!

 

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.