Luna

0
307

Soarele şi luna, la ceas de taină, mâna şi-au dat,
Ca Pâmântul noaptea să nu rămână neiluminat.
Într-o frăţie cosmică, tacită s-au înţeles
Şi când soarele se stinge, sus pe cer, de la apus,
Răsare luna, o soră naturală şi fidelă
Ce se-nvârte pe orbită-i exact calculată
Şi pământul îl cuprinde-n al ei tentacul.

O pereche misterioasă aceste astre fac,
Un El şi-o Ea ca-ntr-o poveste aievea,
Cu ochiul ele ne fac când o eclipsă apare,
Iar noi fascinaţi suntem de proporţiile universale
Şi ne-ntrebăm fireşte cum e cu putinţă
Asemenea perfecţiune în cosmos să existe.

Seară de seară în décor nocturn apare
La-nceput o semilună, timidă, glacială,
Cu un zâmbet surâzător, galeş şi smerit
Şi-apoi creşte, pătrar după pătrar
Şi la apogeu ajunge-n acest spaţiu colosal.

Un briliant la piept Pământul poartă
Şi-a lui strălucire argintie –n noaptea înstelată,
Luminează calea sufletelor spre o necunoscută poartă,
Când în somn profund şi plin de vise, ele pleacă.

Domneşte sus pe cer pân ce soarele apare,
Semn doar să ne dea ca şi a ei prezenţă
Se va simţi din plin în a noastră existenţă
Şi de-om urmări atenţi ale ei puteri sporite,
Vom înţelege mai bine viaţa de pe planetă.

Sub clar de lună jurăminte multe curg
Şi legăminte sacre de dragoste se ţes,
Părtaşă discretă la ale noastre poveşti este
Şi a ei vrajă pecetea pe-a noastră viaţă pune.

O , Tu, sferă luminoasă şi nestemată,
Simbol cosmic şi singular pentru planetă,
În fiecare seară îmi intri în inimă şi în casă
Şi-mi aduci aminte tot mereu,
Ce minunăţii a lăsat în Univers, Dumnezeu.

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.