Meditatie

0
321

Privesc cu duioşie la anii care trec
Şi contemplu -n juru-mi, admirând

O gingaşă, nobilă şi înmiresmată floare
Pe care, ca un paradox, o poate cheama şi Nu mă uita,

Coroana tremurandă a arborelui, zis frate,
Împodobită-n salbe colorate,

Penajul în pasteluri divine a păsării măiestre
Ce-şi înaltă imnul spre sânul cerului siniliu,

Feericul colorit al elegantului fluture ce roieşte
Şi fâlfâie în zboruri grăbite în jurul florilor,

Imensul arc multicolor ce trecător se-arată,
Când norii stropesc în grabă pământul,

Firul crud al ierbii care de sub plapumă de nea răsare
Şi pământul îl îmbracă cu o haină turcuoază,

Stropii de ploaie ce se preling pe muchia unei frunze de liliac,
Şi pe caldarâm apoi curgând pâraie,

Trifoiul cu 4 petale ce la zece mii de tufe apare
Şi se lasă scociorât de cel ce-l vrea cu ardoare.

Prin lumini, cromatici şi prin tot,
Natura mereu fascinează,
S-o venerăm pentru ale Ei splendori,
Miraculoase şi nebănuite leacuri,
Care vindecă-n tăcere al nostru trup
Şi linişte şi armonie aduce n-suflet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.