Mi-e tare dor de tine mamă,
De chipul tău angelic, de fecioară,
De glasul tău scăzut și blând,
Spunând vorbe bine ticluite,
Pe care și acum le am în minte.
De la tine ştiu, e ușor a găsi pricină
Când este dragoste puțină,
Pământul negru pâinea albă face,
Numai omul, locul îl sfințește
Și câte încă or mai fi
Care s-au pierdut în negura vremii.
Gândurile mă poartă ades,
La satul nostru vechi, de la răzeși,
Așezat pe coama unui deal
Şi la poale, râul Berheci şerpuia
Şi toată valea lin o străbătea.
La casa noastră de pe-o a lui uliță,
Nu mai iese nimeni la portiță,
Mi-e greu mamă pe-acolo să trec,
Că tare, tare inima-mi bate în piept
Și un nod în gât mi se pune,
Când gândul îmi zboară către tine.
Mi-e tare dor de tine mamă,
Lacrimi calde mi se preling pe geană,
Mult aș vrea chipul a ți-l mai vedea,
Să-mi mai alin puțin durerea.
Aievea ești în visul meu,
Și-n al meu suflet te port mereu.
Timpul nu ne-a fost de-ajuns,
Să ne spunem tot ce aveam de spus,
Viaţa mi-am dus-o departe de tine,
Iar tu erai împăcată c-o duc mai bine,
Aşa cum tu te-ai luptat şi ţi-ai dorit,
Ca noi , copiii tăi , să fim mai fericiţi.
Mi-e tare dor de tine mamă
Amintirile în minte-mi dau năvală,
Dar nu voi uita vreodată,
Odăiţa în care am crescut odată,
Când amândouă coseam şi tricotam,
Taina meşteşugului o descifram.
Mi- e tare dor de tine mamă
Şi nu voi uita vreodată,
Cum ne petreceai până la poartă,
Ne binecuvântai şi-ncercai mereu să spui,
Când vă voi mai vedea, dragi copii.
Dar cum era firesc şi de aşteptat,
A venit şi clipa de adio şi de bun rămas.
