Miraj

0
1056

Din zările îndepărtate ale orizontului nesfârşit,
Când se –ngână noaptea cu ziua,
Pe cadranul mirific cu culori celeste ale cerului boltit,
În urcuş pe drumu-i lung şi calculat,
Plimbă ciclic clipa de la mijire până la asfinţire,
Ducând cu el timpul drămuit al noastrei vieţi.

Pământul îl îmbrăţişează cu ale Lui braţe calde,
Lumina alb gălbuie ce radiază -n fascicul,
Ne înfaşoară în ai ei matie stelară,
La pieptul Lui dezmiardă văzduhul şi natura,
Cu stimuli calzi, optici şi dinamici, care
Fac ca viaţa să germineze, să-nflorească, să rodească,
Spre bucuria şi împlinirea omenească.

Proiecteză-n lunguI drum neântrerupt,
Respectând proporţii fizice universale,
Umbrele, ca secundare, minutare sau orare
Pe cadranul imaginar al ceasului solar,
Un miraj al armoniilor cosmosului de fapt ar fi.
Şi viaţa-i într-un dans oglindă a jocului umbrelor.

Spectrul Lui se metamorfozează-n alunecarea -nceată
Spre amurg, când îngemănarea zilei cu noaptea-i iminentă.
Cum e cerul e şi marea, pastelul toamnei cuprinde zarea,
Apune apoi, umbrele se pierd în neant
Şi-n ondulaţii genţiene în dans ritmic, sincronizat,
Pe luciul apei, se-oglindesc astrele nopţii.

Comentarii

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.