N-am luptat pana la capat…

6
1065

buna tuturor! numele meu este cora, am 23 de ani si ca oricare dintre voi am trait o mare poveste de dragoste… pentru mine e prea tarziu pentru sfaturi, dar mi-ar face bine sa v-o impartasesc si voua.
acum 2 ani, am obtinut un post foarte bun intr-o companie multinationala, iar pentru angajare, aveam nevoie de cazierul judiciar. am mers la sectia de politie si aici erau doi baieti. unul dintre ei, foarte dezghetat de altfel, mi-a cerut numarul de tel. l-am refuzat pt ca eram implicata intr-o relatie, dar mi-a ramas gandul la el multa vreme de atunci inainte. dupa 6 luni m-am despartit de iubitul meu si m-am mutat singura, in chirie, iar soarta a facut sa ma mut chiar in aceeasi curte cu politistul meu. ne salutam uneori,ne priveam si atat… in nenumarate seri am vrut sa-i bat la usa, dar n-am avut curaj… dupa 4 luni am plecat din acea casa fara sa am vreo treaba cu el si intr-o seara de ianurie am primit un sms… semnat fostul tau vecin! voia sa ne vedem… imi batea inima nebuneste cand am mers catre locul de intalnire… ne-am intalnit si din acea noapte nu me-am mai despartit. dupa o luna ne-am mutat impreuna si a urmat cea mai frumoasa perioada din viata mea.

Marius era barbatul perfect, ma facea mai mult decat fericita si il iubeam nebuneste. nici macar nu mi-am imaginat ca poti iubi atat un om… am locuit 8 luni impreuna, 8 luni in care simteam ca visez, nu traiesc si nici macar nu mai concepeam viata fara el. intr-o zi, toata lumea mea s-a prabusit ca un castel de nisip… am primit un telefon de la o fata din orasul lui natal care era logodnica lui de 5 ani. nici un cuvant nu poate descrie durerea, furia si disperarea care am simtit-o atunci… in 2 saptamani ajunsesem o umbra, pe de alta parte el plangea ca nu poate trai fara mine, tipa ma suna mereu sa ma jigneasca… in fine au fost zile de cosmar. intr-un final, l-am iertat, dar nimic nu mai avea farmecul de alta data. nu puteam trece pete faptul ca m-a mintit, pe de alta parte simteam k nu renuntase si la ea, ce mai, ma chinuiam ca un caine langa el, era un amestec de iubire , ura, disperare de a nu-l pierde in favoarea ei. apoi, a trebuit sa plece o luna la ordine publica in constanta, iar inainte de a pleca a stabilit tot pt a ma lua la el acasa si a ne casatori de curand, isi un bebe cat mai repede… in timpul cat a fost plecat, contrar asteptarilor mele, s-a purtat f rece cu mine, iar eu, ca sa ma razbun,am inceput sa ies cu un amic comun, colegul care era cu el in ziua cand mi-am scos eu cazierul. desi adi era un baiat minunat, nu avusesem de gand sa fac multi pureci cu el, voiam sa il fac pe marius sa simta ce am simtit eu si apoi sa dispar din peisaj. dar nu e mereu cum planuim, mama lui adi a murit subit, la doar 49 de ani, si el s-a apropiat si mai mult de mine. nu mai aveam suflet sa-l las, desi marius a reactionat tare urat cand a aflat, a plans, mi-a reprosat ca am distrus totul…etc nu a mai vrut sa mai auda de mine, chiar daca acum eram chit, eu m-am mutat cu adi si am avut o relatie minunata. incet-incet ranile din suletul meu s-au mai inchis, desi mi-e dor nebuneste de el uneori… recent ne-am reintalnit intamplator…

 

am fost sa-mi fac niste analize pentru ca nu ma simteam prea bine si ne-am intalnit pe coridorul clinicii… mi-a spus ca e tot singur, ca ma iubeste la nebunie si acum, dupa un an, ca nu vrea sa mai traiasca fara mine si ca a fost un prost ca nu m-a putut ierta atunci. m-a sarutat si m-a implorat sa mai dau o sansa iubirii noastre. i-am spus ca o sa ma gandesc la asta si o sa-l sun. am fost foarte ravasita de intalnirea cu el, parca timpul s-a dat inapoi pentru mine…chiar ma gandeam ca adi a trecut peste moartea mamei lui si poate ca pentru mine si marius nu e totul pierdut. sa nu ma intelegeti gresit, il iubesc si pe adi enorm, dar nu simt "nebunia aia"… toate framantarile mele s-au spulberat cand am primit rezultatul analizelor: eu si adi o sa avem un copil. acum m-am resemnat si nu ma mai intreb decat cum ar fii fost viata mea daca as fi luptat pana la capat si nu as fi abandonat asa usor dragostea?

6 COMENTARII

  1. ff trista povestea ta, ai lasat dragostea sa plece asa usor…in fine iti doresc sa ai un bebe sanatos si sa iti gasesti linistea….t puppp

  2. imi pare tare rau pentru tine, dar viata merge inainte. ti-a ramas ca amintire de la el,cel mai frumos lucru:un copil. el stie ca o sa veti un copil? daca destinul vrea ca voi doi sa fiti impreuna o sa fiti , iar daca nu iti doresc sa ai parte de un copil sanatos si o nastere usoara. te pup

  3. ms de incurajari si urari… vreau sa subliniez ceva: nu cu marius o sa am eu bebele, deoarece noi ne-am reintalnit dupa aproape un an, ci cu barbatul cu care locuiesc de un an de zile, care nu mi-a gresit niciodata si se poarta minunat, dar pentru care simt o iubire constanta, fara pasiunea si nebunia cu care il iubeam pe marius, prima mea dragoste…

  4. Prima dragoste este si va fi intotdeauna ceva special.. 
    Nu se compara cu nici o alta iubire din viata.. Dar fiecare poveste are farmecul ei 🙂
    E bine ca ai acum pe altcineva si e perfect ca va intelegeti bine si poti conta pe el la nevoie..
    Va doresc sa fiti fericiti, si sa aveti un bebelush sanatos si frumos !!!

  5. Buna, Cora!
    Cred ca cel mai bine este sa nu te mai gandesti la Marius. Ai alaturi de tine un barbat minunat cu care vei avea un copil. Poate acel copil o sa va apropie si mai mult. Nu face greseala sa te impaci cu Marius pentru ca nimic nu va mai  fi ca la inceput. Si in plus…Adi ar suferi enorm daca te-ar pierde.
    Numai bine,
    Alina

  6. am nascut o fetita minunata… nu am mai vb personal cu marius de atunci, desi ne-am mai interesat unul de altul prin amici… chiar daca uneori e greu de inteles, se pare ca viata stie cel mai bine care trebuie sa-i fie cursul si… nimic nu e intamplator!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.