NEMURIRE

0
430

(21.06.2015)

De ce sosim pe-acest pământ în mii de bucăţele
ce s-au desprins din munţii de piatră nestemată,
de ce cărăm cu noi doar doruri, neguri, jele
în labirint de foc, în vechea cazemată?!

De ce nu zăbovim un pic la marea poartă
ce stă deschisă încă iubirilor pierdute,
ea s-a deschis atunci când ne trăgeau pe roată,
ea, încă, ne aşteaptă ca să intrăm în curte.

De ce, de mii de ani, nu am păstrat lumina
cu care am fost sortiţi a merge prin culise,
de ce, de-atâtea ori, când a căzut cortina,
noi ne-am ascuns în patimi, nu ne-am ascuns în vise?!

De ce, prin mii de vieţi, am fost mereu grăbiţi
când stelele strigau să mai trăim un pic,
de ce n-am înţeles că nu am fost vrăjiţi
când ne credeam chiar zmei iar, noi… eram nimic?!

De ce n-am fost atenţi la marea încercare
atunci când ne-a trimis dorinţa către iad,
de ce de-atâtea ori ne-am rătăcit sub soare
când lumânări albastre în noi renasc şi ard?!

De ce am plâns întruna şi n-am avut credinţă
ca să purcedem norii, să fim nemuritori,
de ce nu am ales a noastră reşedinţă
în flori de albăstrele, în stele sau în nori?!

De ce, mereu, în zdrenţe, iar’ ne târâm pe coate
şi nu cunoaştem calea cea dreaptă, Adevărul,
de ce, de mii de ori, am înviat din moarte
şi, totuşi, am uitat ce gust avea, ieri, mărul?!

De ce n-am ascultat porunca strămoşească
cea care ne-a ucis de mii de ori iubirea,
de ce, dacă am vrut ca visul să trăiască,
la diavol, în bucăţi, noi dat-am fericirea?!

De ce, reînviind, pentru a mia oară,
am renegat trecutul, am vrut să fim doar oameni?!…
De ce nu înţelegem că viaţa-i o povară
şi, nemurind prin moarte, în cer vom fi iar’ fameni?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.