O poveste de dragoste ar trebui sa fie simpla si frumoasa si plina de fericire,povestea mea de dragoste trebuia sa fie simpla,o simpla joaca de copii adulti….El era logodit,un aroman dintr-o provincie,de la „tara” cum le place multora sa spuna.Eu eram cea nou sosita pe acele meleaguri,cea care nici macar nu l-a observat nici chiar atunci cand saluta in repetate randuri de cate ori ma vedea;eram oricum cu altcineva pe atunci si nu imi pasa de nimeni,pana cand l-am remarcat pe el,in cele din urma.Intreaga poveste este al naibii de dureroasa si nu stiu daca sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat sa o traiesc,sau sa-i cer socoteala pentru suferinta provocata.
Dupa zile de tatonari si actiuni copilaresti,ne-am apropiat din toate punctele de vedere;refugiul nostru era o rulota intr-o padurice apartinand unui mic conac de boieri,care devenise al lui.In rulota aceea ne ascundeam ca sa ne cream aventura pe care simteam ca trebuie sa o avem,acolo ne-am iubit de zeci de ori fara sa mai tinem cont de absolut nimic.Cand ajungeam acolo nu mai exista nimeni si nimic pe lume,eram doar eu,Porumbita si albinuta lui,cea la care fugea de logodnica posesiva pe care nu o iubea dar urma sa se casatoreasca cu ea.
Intr-un timp extrem de scurt,joaca noastra a devenit ceva serios,incepeam sa ne iubim fara sa vrem,fara sa ne propunem asta si tot atunci avea sa inceapa suferinta noastra.
In cele din urma,si-a incheiat logodna si si-a retras angajamentele fata de logodnica,lucru care daca stiti,este de neconceput la aromani,mai ales cu 2 saptamani inainte de nunta….Sperantele mele din acel moment au crescut mai presus de ceruri,ramasesem doar eu in viata lui,doar eu pentru el.Insa n-a fost asa de simplu.Pentru restul lumii si al familiei lui,eu eram doar amanta,doar femeia rea si haina care l-a despartit.Jur ca l-am iubit mai presus de viata mea si va scriu asta acum pentru ca nu mai pot sa tin doar pentru mine,trebuie sa spun cuiva ce tin in suflet si in inima,durerea care ma va macina pana la moarte.
Prejudecatile si judecatile celor din jur au fost mai presus de noi,ne-au invins hartuirile celor care se cred mai drepti si mai curati decat noi si lipsiti de greseli.DA,a fost o greseala sa am o aventura cu un barbat ocupat si recunosc dar cati dintre pamanteni nu fac asta????Si de ce trebuie sa judecam atat de aspru cand nici nu stim motivele lor si cine ne da noua dreptul sa fim judecatori de suflete?
Dar oare cati dintre noi au avut sansa de a cunoaste iubirea adevarata si nu au parte de ea?Dragostea mea,iubirea mea,fericirea mea,Porumbelul meu nu mai poate zbura pana la mine,mie mi-au taiat aripile.El si-a intemeiat o familie,eu m-am casatorit,dar nici unul din noi nu are ceea ce i-a fost mai drag pe lumea asta:dragostea adevarata!
L-am iubit si il voi iubi si dincolo de moarte,chiar daca doare nespus de tare si nu doresc nimanui sa traiasca asa ceva.E cumplit,e nemarginit iar sufletul meu se alina cand isi aminteste tot ce a trait cu perechea lui,tot ce au impartit si tot ce au indurat si suferit pentru dragostea lor.
Nu ma astept sa ma inteleaga cineva dar vreau sa va implor sa nu va irositi prima dragoste,e divina,chiar daca iti produce lacrimi si suspine.
Traiesc cu speranta ca poate va veni o zi cand sufletul meu se va vindeca de rani si cicatrici lasate de rautatea si ranchiuna si ura oamenilor,de cei care nu m-au lasat sa iubesc alaturi de cel care ma iubea.Daca aveti copii si cititi povestea mea,lasati dragostea sa isi urmeze cursul.O viata fara cel pe care il iubesti cu adevarat,e pe jumatate moarte si agonie.Eu am tot ce-mi trebuie,nu-mi lipseste nimic,decat fericirea sincera si pura.
Va rog,acum,la final,sa nu ma judecati pentru povestea mea….e tot ce mi-a mai ramas,cu bune si cu rele,cu amintirile mele si cu iubirea mea si v-am scris aceste randuri printre lacrimi,caci doare tare,foarte tare….si au trecut trei ani,dar doare in continuare si va mai durea mult timp…………..si chiar daca relatia noastra a fost la inceput murdara,din ea s-a nascut cea mai pura dragoste.
Nimeni nu are dreptul sa te judece.In iubire totul e permis…Doare al naiba de tare cand nu esti langa persoana pe care o iubesti…
Wau,mai facut sas pling,si sa nu erosesc prima mea dragoste 🙁
Wau,mai facut sas pling,si sa nu erosesc prima mea dragoste 🙁
iti inteleg suferinta!Este un chin ingrozitor sa nu fii in bratele omului iubit!Cand stii ca doar in bratele lui este sentimentul de acasa,de siguranta!Regret ca nu am luptat pentru dragostea mea!Ai mei nu-l vor,il considera nedemn de mine dar ei nu inteleg ca el este TOTUL pentru mine!El sau nimeni!niciunul din noi nu si-a intemeiat o familie desi au trecut 2 ani decand numai suntem impreuna!
Nu are nimeni voie sa te judece decat Dumnezeu nu te gandi la ce spune lumea.Va veni o zi in care vei fi din nou cu iubirea ta .
„El si-a intemeiat o familie,eu m-am casatorit,dar nici unul din noi nu are ceea ce i-a fost mai drag pe lumea asta:dragostea adevarata!” DE CE ATI FACUT-O, ATUNCI? Pe langa voi mai sufera si aia cu care v-ati casatorit fiecare! Iar daca el a avut curajul sa se insoare primul si sa te lase singura, NU MERITA SA-TI PETRECI VESNICIA CU EL. In cazul asta zi mersi ca s-a terminat ce aveati intre voi! Iubirea aia vesnica de care pomenesti nu poate fi despartita decat de Dumnezeu, atat in Cer, cat si pe Pamant, si nu de oameni. Iubirea aia de care vorbesti reuseste sa invinga rautatile oamenilor, daca nu, atunci n-a fost iubirea de care spui tu. Ce spui tu intervine atunci cand unul tradeaza si se rupe ceva… Iubirea nu poate sa rupa, iubirea leaga si creaza, iubirea vine de la Dumnezeu. Iti doresc sa poti sa nu mai suferi din asa ceva ce-ai povestit, pt. ca SINCER NU MERITA, NU ESTE IUBIREA CE CREZI TU C-AR FI.