O casnicie actuala…by Morena

8
1310

Am citit atat de multe povesti…fiecare cu povestea lui/ei,care mai asemanatoare,care mai diferite….insa toate cu si despre dragoste.

Timid,incep sa scriu.Sunt o ea,de 24 de ani,casatorita,cu un copil.Cei 24 de ani sunt doar in acte,caci in realitate am impresia ca au trecut zeci peste mine, cu bune cu rele…cu mai multa sau mai putina dragoste.
El,Sotul meu,putin trecut de 30 de ani,e a doua mea mare iubire, e omul pentru care m-am certat cu familia,pentru care am renuntat la multe,era lumea mea si totul se invartea in jurul lui.Nu vedeam viata fara el.
A fost o decizie pe care am luat-o crezand ca nu voi regreta,sau nu o voi pune la indoiala,niciodata.Aveam 19 ani cand ne-am mutat impreuna,(eram un cuplu cam de cand aveam eu vreo 16-17 ani)un an mai tarziu ne-am casatorit…Totul a fost minunat,am trait multe pana atunci,el fiindu-mi mereu alaturi:intanlirile pe furis,fiindca mama nu accepta relatia,cadouri,sarbatori petrecute in doi(cate putin ce-i drept)vorbe frumoase,sentimente coplesitoare,era parca desprins din poveste…
Am "crescut" alaturi de el,Incet incet cartofii nu mai erau prea arsi,ciorbita devenea mai gustoasa,invatasem sa am "grija" de el…le faceam cu drag,asadar cand ne-am mutat impreuna toate veneau de la sine.El mergea la lucru,eu prin casa,ca o gospodina,toate bune frumoase….la locul lor;

Si iata-ne astazi,nu dupa prea multi ani cu un copil,care e lumina ochilor amandurora…iar lucrurile si sentimentele odinioara de basm,au ruginit si scartaie intr-o rutina apasatoare.
Nici nu stiu exact cand si cum sentimentele noastre au luat o alta intorsatura;nu realizez nici acum care a fost momentul cand am inceput sa ne distantam unul celalalt.Inainte discutam orice(asta a si fost motivul pentru care m-am si apropiat atat de repede de el),acum parca suntem doi oameni tafnosi care se cearta din orice,nu mai avem rabdare  sa ne ascultam unul pe  celalat.Din lumea noastra de basm am intrat in rand cu lumea reala,ca orice om cu rata la banca; el,cu un loc de munca istovitor,eu cautand un loc de munca.Timpul petrecut impreuna,seara de obicei,e tot mai saracacios si lipsit de continut sentimental.El s-a lasat doborat ,oarecum, de greutatile vietii cotidiene,si-si  cam ineaca amarul in 2 pahare:primul si ultimul.Cuvintele frumoase ce mi le adresa la inceput au devenit incet,dar sigur,reprosuri,nemultumiri si jicniri.Iar eu ma gasesc tipand si plangand in fata celui caruia am spus DA,neputincioasa, fara sa ma pot apara de tirul de vorbe grele.Mai sunt momente in care totul pare ca e bine, sunt prea putine,dar suficiente cat sa ma amagesc si  sa sper ca va mai fi la fel.Nu stiu daca mai e iubire,si  daca mai e ce e de facu cu ea…Suntem fideli unul altuia fizic,insa stiu ca mintea si sufletele noastre zboara si isi  doresc ceva frumos.Il vad ca nu e fericit,si ma vad pe mine ca tanjesc dupa dragoste.Imi doresc din suflet sa iubesc asa ca altadata,si  as vrea sa il iubesc si sa ma iubeasca,ptr ca simt ca acum nu mai exista iubire intre noi,sau daca e trebuie ajutata sa reinvie sa infloreasca si sa fie din nou frumos mirositoare.
Ma invinovatesc de multe ori ca nu sunt destul de puternica pentru a rupe rutina asta obositoare,ca nu am curajul necesar…m-am saturat sa carpesc mereu la o relatie muribunda,dar in acelasi timp as pleca la capatul pamantului cu el.Atatea sentimente care asteapta..de ambele parti.
Acum ne canalizam pe minunea noastra de copil,si greseala a fost ca am uitat de noi,am uitat sa ingrijim de relatia noastra;ne-am luat garantat unul pe altul, am uitat sa ne intrebam ce simte celalalt….si uite asa zi dupa zi,repetand o aceeasi zi de ieri,relatia noastra puternica si frumoasa a devenit o relatie obositoare,vicioasa care nu mai aduce nimica bun.
Insa astept si incerc sa nu disper,daca seara adorm innecandu-ma in plans,a doua zi o iau iarasi de la capat,multumindu-i lui Dumnezeu ca avem un copil sanatos,sperand ca viata ne va aduce candva ceea ce avem amandoi nevoie.Sunt nesigura in multe privinte referitor la casnicia noastra,insa de un lucru sunt sigura:amandoi suntem de vina.Spun mereu ca timpul le va rezolva pe toate,insa acelasi timp care le-ar putea rezolva ne saraceste pe zi ce trece.

Incerc sa ma bucur de lucruri marunte si sa il  conving ca merita sa luptam "civilizat" ptr noi.Oricat de mult as tinti catre viitor, totusi nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la trecut(greseala mea) la frumosul din relatia noastra si din fostele mele relatii,si sa nu tanjesc si sa doresc ceea ce am avut odata.
Nici nu stiu cum sa procedez,fiind si copilasul la mijloc, imi spun si i-am spus si lui ca nu voi permite ca micuta noastra sa creasca intr-un mediu ,oarecum, ostil,neprielnic:vreau ptr ea ceva mai bun,mai sanatos.
Mai astept…stiu cu siguranta,ca voi fi fericita odata,ptr ca incerc,insa cand, cum si unde-mi imi voi regasi fericirea,iubirea,intelegerea si linistea,numai Dumnezeu poate sti.

PS:Mi-e greu sa scriu toate acestea,nu le-am zis nimanui cu glas tare….mi-as    fi dorit sa ii spun lui,si sa ma asculte. Insa simteam nevoia sa dau drumul,ptr cateva momente,asa ca mi-am facut o alta adresa de e-mail ptr a posta oarecum sub anonimat ceea ce ma apasa.Am maiindraznit acuc cateva luni si am mai postat de 2 ori,poate voi mai reveni…numai bine.sa fiti iubiti si sa iubiti in fiecare zi din viata voastra!

Comentarii

Comentarii

8 COMENTARII

  1. te inteleg…………sincer, in aceasi situatie sunt si eu……si imi e greu, dar eu vad si imi dau seama ca nu mai exista ( cel putin la noi) iubire…….eventual e numai sentmentul de mila fata de celalalt,………si eu una nu stiu ce va fi pe vitor, asa ma amagesc si eu ca poate candva voi fi fericita si iubita, fara reprosuri zilnice si fara prea multe certuri si ma bucur in fiecare zi de copii mei, ei sunt cei care imi dau puterea de a trece mai usor peste toate necazurile si supararile

  2. Draga mea Morena,povestea ta e o poveste in care multe persoane se regasesc,iar sfatul meu ar fi ca in primul rand sa te canalizezi in a iti gasi un job care iti va aduce independenta si totodata un altfel de statut financiar.Dupa ce vei avea un job atunci ai sa vezi cum oarecum rutina in care te afli acum se va schimba ,iar mai apoi vei putea sa cantaresti optiunile pe care le ai in a-ti salva casnicia sau in a iesi din ea .Dak ai facebook contacteaza-ma si putem vb mai multe dak vrei

  3. Aprinde scanteia iubirii, si eu sunt casatorita , tot 24 de ani am si eu sotul meu 34…si intre noi mai intervin greutatile, mai intervin discutiile, dar am avut mereu grija sa aprintem scanteia, imbuneaza-l cu vb bune, de incurajare, fa-i surprize ( o cina, o baie fierbinte in doi) cand vn de la munca, fii si sotie si mama, recucereste-l si fii sigura ca si el te va recucerii pe u..draga mea ai incredere..te pup si sa ai grija de tine!

  4. Scumpa mea..scrii foarte frumos.Si ai un suflet mare.
    Nu te baza pe timp…pe copil sau pe mai stiu eu ce minuni..deoarece toate acestea nu pot decat sa acopere sau sa ascunda problemele dintre voi, care..cu timpul vor prinde radacini mult prea groase pentru a mai putea face ceva cu ele.Da-mi voie sa cred in tine, si in ceea ce este intre voi, si in faptul ca ziua in care vei hotara sa iti schimbi viata este foarte aproape.Curaj, scumpa mea! Ia-l pe omul acesta pe care il iubesti, deschide-i si lui ochii, si lupati impreuna pentru ca minunea voastra de copil sa creasca alaturi de doi parinti care mor unul dupa celalalt. Ea trebuie sa vada dragoste intre voi, pentru a putea sa isi doreasca acelasi lucru! Nu sta sa astepti o minune..fa-o tu! Ai incredere in tine, te rog! Macar incearca..

  5. Dupa ce naste o femeie multi dintre barbati nu-si mai satisfac placerile sexuale. Devin moracanosi ca nu mai esti cum stiau ei. Cei care iubesc copii trec mai repede peste faza asta. Fa sport cand doarme bebe te v-a ajuta sa te simti mai bine.
    Intreaba-l daca are probleme la serviciu, sau ce crede el despre viata grea din ziua de azi. Daca nu-ti zice 'te iubesc' fa-o tu si cu timpul ai sa vezi ca o sa devina ultima fraza care ti-o spune inainte de-a pleca de acasa. Numai bine va doresc, si sanatate la toti 3:)

  6. nimeni nu stie ce simti, doar daca trece prin ceea ce treci tu. e usor sa dai sfaturi, mai greu e sa le pui in practica.si eu trec prin ceva asemanator. sunt casatorita de 6 ani, dar daca privesc in urma nu stiu si nu imi aduc aminte cand am ras cu adevarat sau cand m-am distrat adevarat alaturi de sotul meu. de asemenea am si un baietel.e greu sa nu stii ce sa faci in continuare. sunt alaturi de tine! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.