Povesteam în altă scriere despre copilăria mea, pe care am trăit-o la marginea unei păduri. Familia era compusă din bunici și șase copii. Aveam o casă mică. Trăiam ca niște oameni săraci. Totuși, eram fericiți.
Desculți mergeam și iarna și vara… Eram singurii oameni care locuiau așa de departe de oraș.
Îmi aduc aminte că a trebuit să merg până la cineva, care era în partea cealaltă a orașului. Noi locuiam în Vest, iar Acei oameni, în Est. Trebuia să străbat întreg orașul.
Cum am dat de asfalt sau pavajul de pietre, m-am întrebat ce-or fi acestea?
Cum nu am primit nici un răspuns, am continuat să merg. M-am intimidat foarte mult când am văzut atâția oameni. Îmi era frică.
Eram îmbrăcat într-o haină de piele de mistreț. Așa am apărut în inima Sankt Petersburg-ului. De la 5 ani, de când bunica a ieșit la pensie, poștașul venea până la căsuță să-i aducă pensia, din care noi cumpăram făină, ulei, sare Ș.A.
