Au trecut in jur de aprox 4 luni de cand ne-am despartit…
Am fost impreuna 1 an si 8 luni,locuind tot acest timp impreuna.A fost genu de relatie extremista,in care totul era ori foarte bine,ori foarte rau dar niciodata la mijloc.A insemnat totul pt mine si eu la fel pt el pana la un moment dat…Aveam o relatie furmoasa,cu multe nebunii,in care ne trezeam noaptea si mergeam unde voiam noi si la munte in toiu noptii dak noua asa ne cadea bine,ne placea sa ne plimbam mult cu masina,sa mergem prin diverse orase,calatoria fiind pasiunea noastra.
Iubirea dintre noi parca a fost blestemata.Era atat de puternica incat parea sa distruga tot,inclusiv pe noi 2.Nu credeam niciodata ca o iubire atat de mare ii de fapt un drog care ne distruge.La inceput noi stateam fiecare in caminul lui,dar el a aranjat din prima clipa sa pot dormi noptile la el in camin pt a fii tot timpul impreuna,insa dupa un timp nu a mai fost posibil acest lucru.Dar iubirea dintre noi era atat de mare si de bolnavicioasa incat petreceam de multe ori noaptea in parc pe banca,iarna,inghetand de frig toata noaptea numai pt faptul k ne era imposibil sa ne luam la revedere,si preferam sa stam o noaptea intreaga in frig numai pt a fi impreuna,iar dimineata knd se permiteau vizitele,intram la el in camin si dormeam tot aman2.Multe nopti le-am petrecut in masina knd am avut posibilitatea si multe le-am petrecut afara pe banca.Dar nu ne pasa,eram fericiti.
Iubirea asta bolnavicioasa a noastra ne facea de multe ori sa ne certam cu parintii care nu erau chiar incantati de iubirea noastra,ne facea sa nu mai mergem la facultate,ne indeparta de prieteni pt k nu eram in stare sa petrecem timp separat cu un prieten bun pt k tot ce ne gandeam era sa ajungem odata acasa la celalalt.Aveam gramada de ghinion impreuna,pierdeam lucruri,mai ales bani,parca eram blestemati.Aman2 suntem 2 persoane inteligente capabile de multe lucruri si avand potential din plin,si ne irioseam tot pt iubirea noastra.Nu eram in stare sa invatam separat,numai impreuna,impreuna ne luam cu altele,nu eram in stare sa facem nimic separat.Numa sa stam toata ziua impreuna in bratele celuilalt.Iubirea asta ne-a distrus,si observam aman2 ca nu putem realiza nimic dar nu stiam ce sa facem.In relatia noastra s-au bagat multe pers,noi 2 fiind foarte diferiti,lucrul acesta era usor remarcabil si aveam mari batai de cap cu lumea care voia sa ne desparta iar pe noi ne afecta acest lucru,mai ales pe mine fiind mai sensibila.
La un moment dat lucrurile au degenerat atat de tare incat am ajuns sa ne facem rau unul celuilalt sa ne ranim,sa ne facem viata un iad,in care ne uram aman2 si ne si iubeam.Niciodata nu ne-am putut desparti pt k si dak ne bateam tot ne impacam.Am vb chiar sa ne desp amical si sa avem in continuare grija unul de celalalt pt k stiam k asa e cel mai bine,dar nu s0a putut nici asta.
Pana la inceputul verii…cand eu eram deja distrusa de la atatea certuri,nu mai faceam fata psihic,plangeam incontinuu,iar el deja nu mai avea rabdare,era nervos,tot ce voia era sa plece cat mai departe.Si ne-am despartit din dorinta lui…nu-mi venea sa cred,imi repeta incontinuu ca ma iubeste dar ca nu mai poate,ca vrea sa aiba timp si pt el si ca vrea sa traiasca in sfarsit doar pt el.Asta m-a afectat maxim pt ca noi ne-am despartit dar locuiam tot impreuna,dormind in acelasi pat,in care el nu ma mai imbratisa inainte de a dormi,asta ma distrus.Eu nu puteam crede k el nu ma mai vrea…pt ca puteam crede orice pe lumea asta numai asta nu,si am luptat sub toate formele ca sa-l recastig.Lui ii era mila cand ma vedea in situatia aia,si vroia sa faca ceva dar mi-a facut mai mult rau,pt ca ii parea rau de mine si se coporta de parca ne-am impacat,eu fiind din nou fericita,iar la 2 zile se schimba si imi zicea ca veci nu o sa mai fim impreuna.Nehotararea lui mi-a facut prea mult rau.Am dus-o asa o luna in care plangeam cel putin 8 ore din 24 zi de zi si noapte de noapte pana adormeam asa.Ii teribil de greu sa dormi intr-un pat cu persoana iubita care te vede ca plangi i se face mila si te strange in brate iti zice ca te iubeste dar ca nu mai poate…
Dupa o luna de nehotarari de genu si schimbari bruste de dispozitie din partea lui,am parasit orasul studentesc dupa care ne-am intors fiecare in orasul lui.Aici am mai continuat iar putin timp in care n-am mai vb si pe urma am vb din nou,certandu-ne iar.Din nou am inceput sa vb,am petrecut o zi impreuna,si am decis sa nu ne pese ce facem fiecare de noi sa ne intereseze doar,in rest suntem liberi.Dar nu a fost asa,nu am mai vb deloc.El l-am uitat,nu simteam ca il mai iubesc,sau poate ma minteam.Pana acum 2 sapt cand ne-am dus din nou in acel oras si am stst o saptaman impreuna in care pt toti ceilalti eram buni prieteni,dar noi ne comportam de parca eram impreuna.Ne-am distrat,ne-am iubit,fiecare isi vorbea de pers "pescuite" in aceasta vara,eu m-am dus la intalnire cu altul,fiind indemnata chiar de el sa incerc sa fiu fericita,dar seara acasa tot la fostul meu iubit ma intorceam,iubindu-ne din nou.
Acum fiecare este in orasul sau,aman2 ne-am tulburat,aman2 ne iubim,aman2 stim k nu putem fii impreuna k nu ne intelegem si ne certam dar nu putem sta unul fara celalalt.Pe mine ma doare ca el si-a continuat viata frumos,realizand o gramada fara mine,si ma doare ca vad k eu nu mai am loc in viata lui chiar daca zici k sunt importanta.Vrea sa ma ajute,ma suna,se intereseaza de mine,vine si ma vede cand are timp,vrea sa ma duca cu el dak are de mers undeva mai departe,dar eu vad k face tot posibilul sa faca asta si vad ca nu-i iese de fiecare data,si ca eu nu mai incap in viata lui,tocmai de aia nu prea mai gaseste solutii sa ma scoata din depresia in care ma aflu.
Am senzatia ca eu nu o sa trec veci peste el,el e mereu inconjurat de lume pe care eu sunt invidioasa,mereu are ceva de lucru,mereu e ocupat,eu sunt mereu in casa si singura,si nu pot realiza nimic,pt k nu ma mai intereseaza de nimic.Doar ce am in fata ii faptul k eu nu mai am loc in viata lui,si il iubesc,ma doare situatia asta,ma doare sa vad ca in 4 luni nu l-am uitat,sa vad ca si el ma iubeste dar ca el si-a continuat viata fara mine in ea,si vad ca vrea cu disperare sa ma ajute dar k ii greu pt k eu nu mai incap in viata lui.Eu nu o mai pot duce asa,nu pot cu el dar nu pot nici fara el,el fiind tot asa,in acest moment nici nu stiu dak el chiar ma iubeste sau de fapt se simte dator fata de mine si ii este mila de mine.Oricum ar fi noi nu suntem impreuna si nu pot sa-i cer nmc,dar ce rol mai am eu in situatia asta.El tot imi zice sa-l inteleg ca isi face timp si pt mine,si k chiar dak ne-am desp eu mereu o sa fiu importanta pt el si nu-mi va lua nimeni locul,dar el merge mai departe si eu stau pe loc,plangand k vad k nu mai incap in viata lui.
Draga mea,capul sus si eu am trecut printr-o poveste asemanatoare si noi tot de 4 luni ne-am despartit,stiu ca iti este foarte greu si te inteleg din toata inima,dar crede-ma si iti spun ca stiu ce inseamna- nu merita sa mai suferi,momentele frumoase pastreaza-le intr-un loc din inima ta asta daca vrei si mergi mai departe.Asta imi spunea si mie,credeam ca nimeni si nimic nu ne va despartii niciodata,dar nu a fost asa,un om care iubeste din toata inima trece si prin foc si prin apa ptr persoana care o iubeste,indiferent de ce spun sau fac cei din jurul tau.Am suferit,mi-a fost foarte greu,am crezut ca totul s-a sfarsit ptr mine,nu imi vedeam viata fara el,m-a lasat intr-o lupta cu toti din jur,dar am realizat intr-un tarziu, ca cine procedeaza ca el sau ca fostul tau prieten nu ne merita,sunt oameni slabi,oameni haini care intr-o buna zi,mai devreme sau mai tarziu vor realiza ceea ce au pierdut.Cand o usa se inchide o alta se deschide,indiferent cat de greu ne-ar fi,cand cineva drag noua pleaca altcineva asteapta de mult sa vina.Nimic nu este intamplator,chiar daca ne este greu si suferim cu siguranta va aparea si soarele pe strada noastra,mai greu, dar va aparea cu siguranta.Daca doi oameni sunt destinati sa fie impreuna nimic nu ii poate desparti-nici gura lumii,nici certurile si nimic.Poate intr-o zi iti vei da seama de foarte multe lucruri pe care nu le vezi acum,lucruri care altii incearca sa ti le explice si tu nu le intelegi,dar singura iti vei da seama la momentul potrivit.La mine durerea a fost si mai mare ptr ca am pierdut sarcina din cauza situatiei si nu numai ,ptr mine a fost un soc pierderea copilului care ni l-am dorit enorm de mult amandoi candva.Cand am citit povestea ta,am retrait-o pe a mea,mult mai complicata ceea ce este adevarat,dar m-am reintors in timp ptr cateva momente.Iti doresc sa fii puternica ,sa mergi mai departe indiferent cat de greu ti-ar fi,pentru ca cineva acolo sus te iubeste si are grija de tine intotdeauna.
Draga mea,capul sus si eu am trecut printr-o poveste asemanatoare si noi tot de 4 luni ne-am despartit,stiu ca iti este foarte greu si te inteleg din toata inima,dar crede-ma si iti spun ca stiu ce inseamna- nu merita sa mai suferi,momentele frumoase pastreaza-le intr-un loc din inima ta asta daca vrei si mergi mai departe.Asta imi spunea si mie,credeam ca nimeni si nimic nu ne va despartii niciodata,dar nu a fost asa,un om care iubeste din toata inima trece si prin foc si prin apa ptr persoana care o iubeste,indiferent de ce spun sau fac cei din jurul tau.Am suferit,mi-a fost foarte greu,am crezut ca totul s-a sfarsit ptr mine,nu imi vedeam viata fara el,m-a lasat intr-o lupta cu toti din jur,dar am realizat intr-un tarziu, ca cine procedeaza ca el sau ca fostul tau prieten nu ne merita,sunt oameni slabi,oameni haini care intr-o buna zi,mai devreme sau mai tarziu vor realiza ceea ce au pierdut.Cand o usa se inchide o alta se deschide,indiferent cat de greu ne-ar fi,cand cineva drag noua pleaca altcineva asteapta de mult sa vina.Nimic nu este intamplator,chiar daca ne este greu si suferim cu siguranta va aparea si soarele pe strada noastra,mai greu, dar va aparea cu siguranta.Daca doi oameni sunt destinati sa fie impreuna nimic nu ii poate desparti-nici gura lumii,nici certurile si nimic.Poate intr-o zi iti vei da seama de foarte multe lucruri pe care nu le vezi acum,lucruri care altii incearca sa ti le explice si tu nu le intelegi,dar singura iti vei da seama la momentul potrivit.La mine durerea a fost si mai mare ptr ca am pierdut sarcina din cauza situatiei si nu numai ,ptr mine a fost un soc pierderea copilului care ni l-am dorit enorm de mult amandoi candva.Cand am citit povestea ta,am retrait-o pe a mea,mult mai complicata ceea ce este adevarat,dar m-am reintors in timp ptr cateva momente.Iti doresc sa fii puternica ,sa mergi mai departe indiferent cat de greu ti-ar fi,pentru ca cineva acolo sus te iubeste si are grija de tine intotdeauna.
Multumesc alexandra,imi pare rau pt sarcina ta ,ii dureros sa pierzi un copil. 🙁
Sper ca ai trecut peste tot,mie ink mi greu pt k el inca ma suna,imi zice k ma iubeste,ar vrea sa ne impacam desi ii constient si el k nu merge,noi suntem despartiti dar ne sunam zilnic,ne spunem k ne iubim,totul e complicat,nush cand o sa trec si eu peste el.
Peste pierderea copilului nu am trecut,poate niciodata nu voi trece,daca m-a iubit cu adevarat vreodata numai el stie,am momente in care imi aduc de toate momentele noastre unice,parca il simt si acum langa mine cand ma lua in brate si imi spunea ca ma iubeste,ca nimeni si nimic nu ne poate invinge iubirea,dar am depasit foarte greu acele momente,de aceea ti-am spus ca atunci cand doi oameni sunt destinati sa fie impreuna nimeni si nimic nu ii va separa.Eu iti doresc din toata inima sa iti fie bine,sa va impacati daca va iubiti,sa incercati sa depasiti orice moment,m-as bucura sa va dati o noua sansa ptr fericire.