Ma numesc Lenuta,am 35 de ani,casatorita cu doi copii.
Povestea mea incepea in urma cu 19 ani,cand eu aveam 15 ani si jumatate,iar sora mea se pregatea de casatorie.A venit timpul sa cunoastem familia viitorului meu cumnat,parca nici acum nu stiu cum,dar m-am indragostit de fratele lui.El locuia in alt judet,venea destul de des,aveam o relatie de prietenie frumoasa.La nunta fratilor nostri,Cornel,ca asa il cheama,ma cerea de sotie,eu la liceu,doar ce implinisem 16 ani,iar el in ziua urmatoare incorpora in armata.Am hotarat sa asteptam,el dupa cateva luni s-a transferat in oras la mine,acolo a liberat,iar dupa,s-a intors la munca.
Eram atat de fericita si sigura pe sentimentele noastre,nu-mi puteam imagina viata mea fara el.Relatia a durat 4 ani,nu am avut relatii intime,poate si motiv pentru el,dar niciodata nu vorbisem despre asa ceva.
Fratii nostri s-au despartit,sora mea mergand in strainatate,unde am urmat-o si eu cu fratii mei.Acolo nu am stat mult,m-am intors,cautandu-mi iubitul.A venit,dar cam grabit si obosit,a plecat si dus a fost.L-am sunat la serviciu,nu era,cu rudeniile lui nu era prea roz situatia,dupa despartirea celor doi,asa imi ramanea sa-l astept.
Dupa doi ani de asteptari,aflam vestea ca Cornel se casatoreste,credeam ca a cazut cerul in cap la mine.Am suferit enorm,caci nu stiam unde am gresit,nu gaseam raspunsuri deloc.
La un an dupa casatoria lui,am fost ceruta in casatorie.Desi nu-l iubeam,am acceptat,nu mai aveam ce astepta,printul meu isi luase zborul.Asa,sunt casatorita,am doi copii frumosi,sunt bine,dar golul din sufletul meu nu-l poate umple nici sotul si nici copii mei.
Ani buni,vreo 12,nu am auzit nimic de el,doar in suflet il aveam, niciodata nu mi-am pierdut speranta ca intr-o zi il voi gasi si pune la zid sa-mi spuna motivul disparitiei din viata mea,brusca.L-am cautat pe facebook,mult timp,dar nimic,pana intr-o zi,am ramas uimita vazandu-i poza,i-am cerut prietenia,fara multe asteptari,doar el disparuse fara urma.Mi-a acceptat prietenia,dar am sters-o la scurt timp pentru a nu-i provoca probleme.
Am vorbit,mi-a spus ca nu m-a uitat niciodata,ca nu a gasit o alta fata sa ma poata inlocui in suflet,dar motivul disparitiei nu mi-e inca clar.Ma iubea,a suferit dupa disparitia din viata mea,ma voia in viata lui,dar a renuntat la mine,dar mult timp dupa,venea langa bloc si pleca inapoi.Nu-i inteleg comportarea,eu ii zic lasitate,caci mi-a demonstrat ca ma iubea,venea drum lung sa ne vedem.In fine e bine,are doi copii,e in celalalt capat de lume,dar nu ma poate uita.
Asta e povestea mea,mi-a distrus visele,nu-l pot uita,sotul meu stie de el.Ii doresc tot binele din lume.
Tocmai pentru ca iubirea voastra nu s-a implinit,de aceea te framanti,ti-ai fi dorit sa stii cum ar fi fost! Cred ca nici el nu e fericit,pentru ca nu stie cum sa se faca pe el fericit,d-apoi o femeie! Erati niste copii,si altele erau vremurile inainte,dragostea era mai pura,nu ca acum!Draga mea,sansele ca tu sa fii fericita cu acest barbat las,cum si tu ti-ai dat seama ca e,sunt aproape nule!Asa ca bucura-te de viata ta,de copiii tai si mai ales de sotul tau,care da dovada de multa demnitate daca ai povestit ca stie povestea ta! Si crede-ma ca 90 % dintre femei care au o casnicie de mai multi ani,nu traiesc la intensitate maxima viata si nici prea multe emotii nu le inunda inimile,mai bine nu visezi la cai verzi pe pereti! Numai bine iti doresc
Multumesc din suflet,Maria Clara,sfatul e bun venit pentru mine,cam asa m-am gandit si eu ca nu merita prea multa atentie.Sotul meu,da,stie totul pentru ca sunt o fire deschisa si intotdeauna spun ce am pe suflet.
Povestea ta e asemanatoare cu a mea….imi dau seama prin ce treci,cunosc sentimentul si nu e deloc unul placut..ti-ai fi dorit asa cum spune si Clara sa sti cum ar fi fost cu el..dar viata ne rezerva mereu multe surprize.Ai grija de tine si de familia ta!
Multumesc,Maria,sper ca nu sunt unica trecuta prin asa ceva,eu eram mai mult curioasa sa aflu motivul lui,a disparitiei,dar se dovedeste lasitatea lui.Acum nu conteaza cum ar fi fost,dar ma linisteste faptul ca nu am avut nici o vina,iar cum spune,Maria Clara,nu trebuie sa fie prea fericit.Eu ii doresc tot binele din lume pe drumul care l-a ales.