Nici nu stiu de unde sa incep…nu mi-e usor de loc…povestea mea de dragoste a inceput de ziua pacalelelilor..1 aprilie 2005,n-am crezut ca baiatul ce mi se parea cu nasul pe sus,inganfat si laudaros v-a ajunge sa fie singura mea iubire…si totusi s-a intamplat…era mult mai mic decat mine eu aveam 21 de ani,el 17…desi nu am stiut adevarul din ziua aceea…nu parea 'un copil" si totusi am acceptat sa mergem la biliard in acea seara,dupa aceea intr-un bar sa bem ceva ca sper dimineata la restaurant sa bem cafeau..nu stiu cum a trecut o zi si o noapte..a doua seara am mers la el acasa,era o atractie ce nu se poate descrie in cuvinte,a doua noapte a fost prima noastra noapte de dragoste….si au urmat multe altele,din acea noapte am fost nedespartiti…peste tot eram impreuna…am fost plecati si din tara,am cunoscut greul si l-am invins,amandoi am tinut piept tuturor,nu ne-a pasat niciodata de gura lumii,multi mi-au spus ca voi avea de suferit,ca v-a veni ziua in care isi v-a lua zborul,v-a pleca sa cunoasca cararile vietii,n-am ascultat nimic din ce mi se spunea,eu stiam doar ca il iubesc si ma iubeste….strainatatea nu-i usoara,toti pe privesc ac pe un sclav…ori muncesti sa-ti castigi painea ori mori de foame,acolo nu exista prieteni…au fost 6 ani plini de intamplari fericite si nefericite,impreuna stangeam bani sa ne facem ceva al nostru…ajunsesem la suma ce ne-o propusesem si am hotarat sa ne intoarcem in tara o perioada de timp sa ne incercam norocul…dar norocul s-a schimbat in ghinion de atunci micul nostru turn a ainceput sa se clatine…acolo unde fusesem 4 ani el a condus zi de zi desi nu avea permis…aici ia- fost greu sa se abtine de aceea norocul lui a cam intrat la apa..in ziua cand eram hotarati sa ne intoarcem inapoi am fost opriti de un echipaj de la rutiere..i-au facut dosar penal..s-a judecat 2 ani,am dat bani la vocat cat na facut ca in final sa fie condamnat…intre timp ne-am vazut de fericrea noastra,eu am ramas insarcinata,planuiam cununia..eram fericiti ca deveneam parinti,uitasem de problema lui din tara de aceea am venit inapoi in tara de sarbatori,voiam sa fim cu familiile noastre sa le spunem bucuria noastra…voiam sa stam toata luna ianuarie acasa sa facem cununia si sa plecam inapoi..n-am mai apucat ca au venit si mi l-au luat de acasa…pe data de 13…urasc aceasta data…
nu a apucat sa-si tine copilul in brate…au urmat nopti albe pline de durere,patul era gol,inima imi era goala,ma gandeam cu frica la viitor,ma gandeam la ce avea sa vina,nu era in stare de nimic,simteam ca nu pot respira cand ma gandeam la el…a venit ziua in care bebe se pregatea sa vina pe lume,cand m-a sunat eram la spital….a inceput sa planga la telefon ca si sa isi ceara iertare ca nu e langa mine sa imi de-a curaj,ca nu va fi acolo sa isi vada fiul,ca nu va putea sa vina mandru la maternitate cu un buchet de flori si cu hainutele baiatului lui,incercam sa fiu tare pt el si m-am rugat sa mi se de-a putere si rugamintile mele au fost ascultate,nasterea a fost cu probleme,dupa aceea mi s-a spus ca au fost pe punctul sa piarda copilul….dar cineva acolo sus chiar m-a iubit in ziua aceea…nu exista inca cuvinte sa pot exprima sentimentul ce te strabata atunci cand auzi primul planset al copilului ce 9 luni l-ai purtat in pantece….uiti de toate,nu vezi decat omuletul ce l-ai asteptat atata timp si cu care ai vb si povestit cate si mai cate seara la culcare…..cu greu ma abtineam sa nu plang cand vedeam celelalte mamici cum primeau felicitari de la sotii lor,eu asteptam cu sufletul la gura sa primesc un telefon,sa stiu ca e bine sa ii povestesc de copilul lui…am vrut sa ii arat inca o data dragostea ce io port si i-am pus baiatului numele lui…mi-a multumit plangand…cand am mers prima data cu el sa il vada timp de 2 ore nu si-a luat ochii de la el,ii era teama de fiecare miscare a micutului…eu ma uitam la ei si aveam ochii in lacrimi ma gandeam la cate lucruri are sa piarda din viata lui,nu va fi acolo cand va pasi prima data,cand va spune primul cuvant….
si nu va putea da timpul inapoi sa le recupereze….au trecut de atunci 7 luni,baiatul e mare acum,aproape ca merge in picioare,la tatal lui mergem saptamanal…eu inca mai plang cand ii vad impreuna…greul nu a trecut….dar iubirea noastra e mai mare decat la inceput..nu mie usor ca plec singura si il las acolo…justitia noastra e nedreapta..unii omoara..iar altii platesc..pt conducere fara permis stai inchis 3 ani si 6 luni iar pt omor nu stai deloc…unde-i dreptatea,cine imi da inapoi anii pierduti,cine tine loc de tata copilului atata timp…cine?am trecut impreuna peste multe greutati vom trece si peste asta….si vom fi si mai puternici ca inainte…cred ca asta e dragoste adevarata….si sincera chiar daca la inceput nu ni se dadeau sanse deloc,noi am reusit si vom reusi incontinuare…..sa iubiti dar sa nu cererti nimic in schimb….
buna…nu stiu ce sa zic in primul rand sa creasca mare baietelul vostru si sa fie fericit iar tu fi tare,ai trecut prin multe o sa treci si peste asta.sunt sigura ca dragostea voastra nu o sa dispara indiferent prin cate obstacole veti trece.poate va scapa mai devreme de acolo pentru buna purtare si va veti creste fericiti copilul.te pup ai grija de tine si incurajeaza-l si pe el..cu siguranta ii este foarte greu fara tine si copilas
Bravo tie ca esti o luptatoare..mergi mai departe si ai sa vezi k toti 3 o sa fiti bine!!!!!!!!!
Buna, multa sanatate la baietel. Intradevar el pierde foarte multe din viata copilasului vostru dar o sa vina ziua cand o sa fie langa voi. filmeazati baiatul cat de mult poti pentru a le vedea si el atunci cand o sa iasa,asa o sai fie un pic mai usor vazand lucruri pe care el lea pierdut, Fii tare pentru copilas pentru tine si pentru el
acum am vazut cate greseli gramaticale am facut….dar imi erau ochii plini de lacrimi….va multumesc pt vorbele frumoase ce mi le-ati scris…chiar incurajeaza si mai da un pic de putere sa merg mai departe…mai ales ca azi….zi de 13…se implinesc 7 luni de cand nu e langa mine….si mai am de numarat pana la final destul….
in primul rand vreau sa spun ca mi-au dat lacrimile, in timp ce citeam mica povestioare! si eu sunt in italia, am plecat cu ea, care trebuia sa imi devina anul viitor sotie, insa cum a trecut timpul, am ramas fara ea! la tine este un sfarsit fericit pot spune, pentru ca atunci cae el va iesi de acolo veti fi o familie fericita! va urez la toti trei multa sanatate, iar voua, ca parinti sa fiti tare pentru ca in viata suntem incercati, si voi ati demonstrat ca aveti taria de a trece peste greutati!!!
imi este foarte greu dar mereu spunem ca daca vom trece si peste asta nimic nu va mai putea sa ne "darame" dupa aceea….si trebuie sa mergem mai departe de dragul ingerasului ce il avem….mai ales ca l-am dorit foarte mult,l-am asteptat aproape 2 ani si cand am spus ca nu mai are rost sa asteptam asa si sa mergem la medic sa vedem care este problema sa hoatarat sa ne spuna.."vin"
Asta pentru ca acolo sus va iubeste, si a vazut cat de mult va doriti un ingeras, un suflet curat care sa fie rodul iubirii voastre. Viata este o lupta continua, iar putini sunt cei care sa fie prezenti la fiecare lupta si sa o castige. voi sunteti! Si mai ales ca acum aveti un baietel, care atunci cand il vezi dimineata, cand te joci cu el, cand iesiti la plimbare, cand face nazbatii, cand iti zambeste, cand ii veghezi somnul, de acolo iti iei puterea necesara de a continua, zi intr-o buna zi sa reuniti familia…despartita de niste oameni care iau ani din viata unor persoane nevinovate…pentru nimic…
ca o consolare… probabil va iesi dupa jumatate din achitarea pedepsei pentru buna purtare. ai toata admiratia din partea mea. cu siguranta rabdarea va va fi rasplatita.
cat despre dreptate…Aata e Romania in care traim din pacate.
ce inteles are textul asta sa intimplat in realitate
da,asta se intampla in realitate..nu-ti vine sa crezi…asta e romania in care traim…