O poveste adoleșcentină

Tinerii trăiesc intens și "nu pot iubii decât veșnic",au pudori,îndrăzneli și politețuri retro,se îndrăgostesc fulgerător,vorbesc prețios,fac declarații pasionale,jurăminte și gesturi de viață și moarte,cad în genunchi,sărută fotografii,amenință cu sinuciderea….Ei sunt "prea tineri",trec prin "faza eroică a tinereții".
Povestea mea,este o poveste simplă,o poveste a unei adolescente de 14 ani.Este o poveste care nu vrea să impresioneze pe nimeni,nu vrea să fie declarată cea mai frumoasă .Este ceva banal,ceva scris de o adolescenta,ceva care vrea să rămână în trecut și totuși în viitor.
Această poveste adolescentină a început acum o lună și ceva.
A fost un sentiment fulgerător ce a apărut fără să îmi dau seama.Pe zile ce treceau acest sentiment se accentua și devenea tot mai evident.Până ce am ajuns să îmi dau seama că acel sentiment ciudat se numește dragoste.
Eram nervoasă și foarte agitată,vroiam să scap de gândurile acele ce îmi străbăteau mintea cu o viteză fulgerătoare,vroiam să nu se fi întâmplat acest lucru,tocmai acum când nu aveam nevoie să se întâmple,dar nu puteam face nimic.
Încetul cu încetul m-am obișnuit și chiar începuse să îmi placă,dar mă și rănea foarte mult.
Mă rănea deoarece dragostea ce o purtam în suflet poate să fie o fantezie,fantezie?Da,deoarece nu sunt sigură că băiatul pe care mi-l doresc mă iubește și el…hmmm,cât de complicat.
Să vă povestesc cum a început totul și cum am fost prinsă în cușca dragostei.
Începuse totul în curtea școlii,era dimineață,era un frig îngrozitor.
Tremuram mai ceva ca un pui golaș și așteptam cu sufletul la gură să intru în clasă,unde avea să fie cald și bine.
Din greșeală mi-am întors privirea și l-am surprins pe Răzvan,cel mai draguț băiat din școală,privindu-mă foarte insistent,analizându-mă din cap până în picioare.Când și-a dat seama că l-am observat și-a lăsat privirea în jos ca un copil care a făcut ceva rău.
Eu am rămas foarte uimită,buimăcită crezând că mi se pare ceea ce am observat.Am intrat în clasă,mă mai încălzise-m puțin,dar nu puteam fi deloc atentă la oră.Mă tot gândeam ce la apucat pe acest băiat să mă privească așa,dar într-un final m-am consulat cu ideea că a fost ceva ce mi sa părut.
Salvată de la răspuns de clopoțel,ieșise-m în pauză,unde îl zărise-m din nou pe Răzvan privindu-mă la fel de insistent.
De data asta era clară ideea,nu mai avea cum să mi se pară,era ceva în-neregulă.
Ajunsesem acasă unde am stat ore în șir cu privirea țintită pe tavan și gândindu-mă la ce s-a întâmplat.
Eram total confuză,cum puteam să mă fi îndrăgostit de un băiat,pe care anul trecut nu îl puteam suporta,nu îmi făcea nimic,dar nu îi putea suferi fața….se întâmplă ceva ciudat.

Zilele următoare la școală au decurs în același ritm și sub aceleași priviri ce ni le aruncam unul altuia,până într-o zi când am dat nas în nas.În momentul acela a avut loc explozia nucleară în interiorul meu,rămăsesem blocat,parcă înmărmurită,simțeam milioane de furnicături în corp și o căldură ce îmi invada toate țesuturile.
Privirea lui strălucea incredibil de frumos,fața i-a devenit foarte palidă,dar obrajii s-au înroșit ușor.
Tot acest eveniment s-a desfășurat într=o fracțiune de secundă,norocul meu de la un leșin neprevăzut fusese colega mea care m-a tras de mână,în acel moment privirile noaste s-au despărțit și totul a revenit la normal,defapt aproape totul.Eu rămăsesem cu niște bătăi îngrozitor de puternice ale inimii.

În ziua aceea,când am ajuns acasă,mi-am dat seama că este ceva serios cu mine și că trebuie să fac ceva,dar ce?Nu știam cum să iau problema….zilele treceau și noi doi ne priveam nestingherit,eu îmi doream să fie al meu și să îl am lângă mine non stop.Dar nu puteam și asta mă întrista,mă întristează faptul că nu știu ce simte el și dacă el își dorește să fie cu mine.E foarte dificil să îi ți piept dragostei și de uitat nu o poți uita așa ușor.
Eu mă bazez pe speranța că Dumnezeu va ști ce este mai bine pentru mine și dacă el vrea,o să fim împreună,totuși îmi este foarte greu și mă gândesc mereu la el.
Aceasta este povestea mea,dacă mă puteți ajuta cu vreun sfat v-ași rămâne profund îndatorată.

Comentarii

Comentarii