Buna. Am 23 de ani,si sunt o proaspat miresica,fericita si cu multe aspiartii,asa cum sunt de altfel toti tinerii dupa casatorie.
Insa pana am ajuns in punctul acesta,am avut de patimit si trecut multe obstacole impreuna (eu si sotul meu).
Ne-am cunoscut in urma cu 5 ani,eu aveam 18 ani,eram in clasa a 11 a la liceu,el avea 23,prin intermediul hi5-ului,care era inca la moda atunci. Eu iesisem dintr-o rel de aproximativ 3 ani,stiti si voi,dragostea aia adolescentina care iti roade inima si creierul,el iesise dintr-o rel de 4 ani,amandoi aveam la activ o un esec in materie de dragoste,iar acest lucru la acel moment ne-a unit.
Am fost prieteni buni o perioada,vorbeam orice,oricand si oricat,ieseam la plimbari,filme si cafele…pana cand m-am indragostit de el.I-am marturisit asta,asa ca am inceput usor usor sa ne apropiem ca si cuplu…era ceva special cu el,era mai matur,mai intelept,era diferit si imi placea la nebunie.Insa nu a tinut f mult,deoarce fostul meu,ros de gelozie si-a dat el seama asa dintr-o data ca ma iubeste,si ca ma vrea inapoi.Eu,naiva si inca neuitandu-l am renuntat la actualul,si m-am intors la fostul.
Ii tradasem increderea,si ii ranisem sufletul,unui om care m-a ajutat s-o iau de la capat,care imi oferise sprijin si iubire cand am avut cea mai mare nevoie,doar pt a ma intoarce la trecut…deeh…greselile adolescentei.
Relatia cu fostul n-a mai durat f mult,vreo jumatate de an,dupa care am pus capat definitiv,pur si simplu numai mergea.In acest timp numai tineusem legatura cu baiatul caruia ii dadusem cu piciorul,deca ocazional ‘buna,ce faci” si cam atat.
Insa dupa despartirea de fostul,am inceput din nou sa vorbim…ca si prieteni,sa iesim la o cafea si pana ajungeam acasa,sfraseam sarutandu-ne in fata scarii,insa doar atat,ne era prea teama sa ne mai implicam intr-o relatie.
Dupa cateva luni in care am tinut-o asa,am decissa ne mai acordam o sansa,si am luat-o usor,pana am ajuns sa avem o relatie serioasa si plina de dragoste.
Vacante cu prietenii,iesiri la distractii,petreceri si aproape ca ne mutasem impreuna,la mine,am tinut-o asa un an jumate.Ne iubeam enorm,si eram apreciati de toti cunoscutii ca fiind un cuplu frumos si stabil.A trecut timpul fara a se intampla ceva wow in viata noastra,eu dupa ce terminasem liceul a trebuit sa ma angajez imediat deoarece ai mei au divortat,iar mama nu avea posibilitate financiara sa ma sustina la o facutate(dar asta e deja alta poveste),el lucra in continuare,totul parea a fi ok.
Pana intr-o seara de vara,cand stand in bucatarie,el imi spune ca vrea sa plece in afara sa munceasca,pt ca in ritmul in care eram nu am fi reusit niciodata sa realizam ceva si deja nu ne mai ajungeam cu banii.A fost o veste soc,bineinteles ca nu am fost de acord,am plans amandoi,am discutat…dar concluzia a fost aceeasi,el deja vorbise cu cineva care ii gasise de munca,si in max 2 sapt urma sa plece,cu promisiunea ca in 2-3 luni sa imi gaseasca si mie de munca si sa plec dupa el.A fost o despartire extrem de grea,am simtit ca se rupe ceva in mine cand l-am vazut plecand,dar ma consolam cu gandul ca in cateva luni vom si iarasi impreuna.
Perioada imediat urmatoare a fost groaznica,am slabit in 2 luni aproape 10 kg,nu puteam sa avem o conversatie normala la telefon pt ca plangeam incontinuu…nici pt el nu era lapte si miere,ii era greu,cu munca nu era cine stie ce,era prost platit,printre straini.Lunile treceau,de munca nu-mi gasea,intre timp firma la care lucram a dat faliment,si a trebuit sa imi caut in alta parte de munca,am gasit,un loc mai bine platit,asa ca am decis sa numai plec,mai ales ca nici el nu prea mai vroia sa ma ia,spunandu-mi ca este el destul bataiede joc pt straini,de ce sa ma vada si pe mine la fel?
Au venit sarbatorile de iarna,el nu a putu veni acasa,a fost groaznic pt amandoi,dar au trecut.Lunile treceau,iar eu ii spuneam tot mai des sa vina acasa,dar el nu vroia pana nu strangea mai multi bani,ajunsesem sa ne certam tot mai des pe tema asta,il vroiam acasa cu orice pret,dar in zadar. Am vrut sa renunt,sa il uit…am avut perioade si de o saptamana doua,in care nu am vorbit absolut deloc,in care am incercat sa imi vad doar de viata mea si sa o terminam,dar nu am putut,il iubeam si ma iubea prea mult.
Asa s-a scurs un an,un an in care nu ne vazusem deloc,si in care am cezut noi,ca ne racisem,pt ca deja nu mai aveam conversatii despre viitor,despre noi…doar reprosuri si dezamagiri.
Intr-o noapte,eu fiind la servici,ma suna,dar ma suna cu nr de romania,am impietrit,venise acasa dar fara sa imi zica,a vrut sa imi faca o surpriza,i-am raspuns si i-am explicat unde este locul meu de munca,a venit…momentul in care ne-am vazut dupa un an de zile,a fost fara cuvinte…ne-am imbratisat si am plans minute in sir amandoi ca doi copii,ne uitam unul la altul si parea ca nu ne vazusem de ieri,toata dragostea inca exista,nu-l uitasem si nu ne racisem nici macar un pic,ba din contra.Am vb pana dimineata,ne-am spus tot ce aveam pe suflet si ne-am iertat de toate cuvintele spuse la nervi.
A stat aprox o luna acasa,timp in care am fost mai uniti si mai indragostiti ca niciodata,eram fericita iarsi dupa fff mult timp,simteam din nou ca am pt ca sa traiesc. Tot in atunci m-a cerut si de sotie,intr-un cadru extrem de romantic,a fost totul perfect,cu inel,flori lumanari si tot tacamul. Relatia noastra se indrepta catre o casnicie,si eram mai fericita ca niciodata.
Fericirea insa nu a tinut mult,pt ca venise timpul sa plece inapoi,cu promisiunea ca in cateva luni va veni acasa definitiv…iarasi lacrimi,suferinta promisiuni…si a plecat. Era insa cu totul altceva acum,aveam siguranta aceea ca totul va fi bine,traisem in luna aceea cat statuse acasa atat de multe bucurii si atat de intens cat nu traisem in 2 ani si cv de relatie. Din nou au venit sarbatorile,cu durere si dor,au trecut…iar in primavara a venit acasa,definitiv. Ne-am mutat impreuna,si-a gasit si el un job,si am inceput sa ne planificam nunta care urma sa aibe loc in anul urmator,ne construisem caminul nostru,viata noastra..si ne intelegeam de minune.
Si uite asa,la un an si ceva de cand stam impreuna,am reusit sa facem si nunta in urma cu doar 2 sapt jumate,si pot spune ca si acum suntem la fel de fericiti ca atunci cand a venit acasa,pur si simplu suntem facuti unul pentru celalalt. Acum ne gandim si la un bebe,in viitorul apropiat.
Va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi pana la capat,
Cand am inpceput sa citesc povestea ta, asteptam sa vad care este problema, dezamagirea, ce nu merge bine sau ce sa intamplat insa cand am ajuns la final am concluzionat ca este o poveste de dragoste cu „Happy End”.
O poveste de dragoste foarte frumoasa si ma bucur foarte mult pentru voi, ma bucur foarte mult sa vad cupluri fericite care aleg sa ramana in Romania si care au puterea sa treaca peste toate cu capul sus.
Povestea voastra este un exemplu cat se poate de pozitiv.
Va doresc sa aveti parte de o casnicie fericita si cat mai multi „bebe” in jurul vostru.
Mult succes.
Multumesc mult pt urari,asemenea si tie! Evident,povestea nu este integrala,nu am scris toate detaliile,dar chiar si asa,ma bucur ca am reusit sa redau in mare povestea noastra,si poate a altor cateva mii cupluri din Ro.
Frumoasa poveste!Un bebe ar fi ciresica de pe tort!Felicitari pentru
rabdarea voastra,mai rar asa ceva in zilele noastre.