O poveste veche,de iubire

10
1979

Recent am intrat intamplator pe acest site…Am citit ,am tot citit si …parca povestile de azi nu mai seamana cu cele de demult cand nu era internet si telefonie mobila…!Asa m-am hotarat sa va povestesc despre o iubire veche…iubirea mea!Era o iarna geroasa !13 dec.1981 :atunci l-am cunoscut pe D…Terminase "Medicina"la Bucuresti si era in primul an de stagiu in orasul meu.Eu eram croitoreasa(atunci).Eu aveam 23 de ani ,el 26.Eram tineri,frumosi!Eu fusesem invitata de o familie de prieteni la un restaurant si pt.ca nu erau locuri ne-am cerut voie sa stam la masa unde era el si un amic.Din prima clipa ni s-au intalnit privirile si a fost acel "coup de foudre".Nu-si mai lua privirea de la mine.Ma simteam stanjenita de aceea abia articulam cuvintele…Apoi treptat atmosfera a inceput sa se incalzeasca ,am vorbit intre noi(mai putin ,eu!)si deodata m-am pomenit ca pe sub masa imi ia mana intr-a lui ..

 

Am incercat sa mi-o retrag sa nu vada ceilalti ,dar el ma tinea tot mai strans…Apoi pt.ca era si o orchestra,m-a invitat la dans.Era un tango lent…Ma tinea strans in brate si ma privea fix in ochi.Mi-a spus ca am cei mai verzi si mai frumosi ochi din cati a vazut…apoi ne-am reantors la masa.Cand am iesit de la restaurant,era tarziu!Autobuzele nu mai circulau,taximetre erau putine,el nu avea masina,afara ningea cu fulgi mari,iar el s-a rugat sa-i permit sa ma conduca acasa.Aveam de mers mai bine de jumatate de ceas pana la mine.Am mers!Eu locuiam singura…L-am invitat in casa si ne-am asezat la o cafea si am inceput sa povestim pana in zori.Nu ne puteam desparti!Dimineata el a plecat direct la spital ,iar eu lucram schimbul doi si mi-a spus ca ma va astepta seara la serviciu.Nu speram sa vina,de aceea cand l-am vazut stand in frig si asteptandu-ma am simtit ca imi tremura genunchii de emotie.M-a prins de mana ,m-a sarutat si m-a chemat la el acasa.Si el locuia singur intr-o garsoniera…Am mers!Din acea noapte nu ne-am mai despartit…Dupa o luna m-am mutat la el,iar el mi-a cerut sa renunt la serviciu ca ma va intretine el …

 

Am renuntat!Duceam o viata de printesa!Imi cumpara tot ce doream,angajase o menajera care venea saptamanal la curatenie,mancam in fiecare zi la restaurant,apoi ne plimbam mult,mergeam la teatru ,la concerte,seara ne intorceam acasa ,discutam,citeam si ne iubeam mult…mult.Adormeam in fiecare noapte tinandu-ne de mana ca sa nu ne despartim nici in somn.Apoi m-a dus la el acasa ,la familia lui care atunci cand el a fost plecat sa vada niste pacienti din oraselul lui,mi-au spus ca nu sunt pentru el,ca el are studii superioare,ca provine dintr-o familie de oameni titrati iar eu eram o biata fata,simpla si ei nu pot accepta ca noi sa ramanem impreuna.Asta se intampla dupa trei ani dupa ce ne-am cunoscut,dar povestea noastra a mai continuat inca trei ani si noi ne iubeam la fel de mult.M-a invatat multe lucruri,m-a educat.Era un om cult,citit,talentat.Dupa ce a terminat stagiul de trei ani,a dat niste examene si s-a specializat in chirurgie.I-am fost alaturi si in acei trei ani de secundariat.Urma ca dupa aceea sa ocupe un post ca medic chirurg intr-un alt oras.Si acum mi-aduc aminte cand a luat examenul cum m-a sunat si m-a intrebat in care din cele doua orase unde erau posturile libere mi-ar placea sa stau.I-am spus si el a ales acel oras.Am stat impreuna sase ani.Mama mea era disperata ca nu ne casatorim.Pe vremea aceea concubinajul era o rusine,dar noua nu ne pasa de nimic.

 

Ne traiam iubirea cu intensitate maxima.Nici o clipa in cei sase ani nu l-am simtit rece sau nepasator.Singurele noastre mici certuri erau de la cate-o criza de gelozie inchipuita de a lui,pentru ca (mi-e jena sa ma laud)dar atrageam privirile barbatilor ca un magnet,iar cand intram in restaurant se facea liniste…Apoi a venit o zi cand pur si simplu(fara sa am un motiv)mi-am luat lucrurile si mi le-am dus acasa.El era la spital.L-am asteptat,i-am dat cheile si am spus ca vreau sa fiu un timp singura.A fost putin contrariat,dar na cerut prea multe explicatii.Eu am plecat,apoi m-am trezit singura ,fara el in casa parintilor mei.Nu simteam nimic!Nici durere,nici dor ,nici regrete,doar o indiferenta totala de parca el n-ar fi existat niciodata in viata mea…A incercat sa ma caute,dar il evitam mereu.Dupa vreo luna,mama careia ii simteam mereu privirea iscoditoare ,m-a intrebat daca nu sufar dupa el.I-am spus ca nu!Si atunci mi-a zis ca a fost in urma cu ceva timp la o manastire.undeva prin MM,si a platit slujbe unui calugar ca sa ne despartim si de aceea nu sufar.M-am gandit mereu ce a fost aceasta?Daca asa ceva poate fi adevarat?Dupa vreun an ,eu m-am casatorit cu sotul meu cu care sunt si azi si am doi copii mari,iar el plecase la post si am aflat ca s-a casatorit f.tarziu,abia acum vreo 12 ani…

 

Nu stiu ce a facut,ce a simtit el de atunci,dar eu il visez uneori ,acelasi vis si ma trezesc din somn cu o durere surda in suflet si regret ca n-a fost decat..un vis!Mi-e atat de dor de el uneori!As vrea enorm sa-l mai intalnesc macar o data in viata,acum cand amandoi suntem doi oameni maturi,desi ma intreb daca mi-e dor de el sau doar de povestea noastra frumoasa de iubire…Imi cer iertare daca v-am plictisit !

Comentarii

Comentarii

10 COMENTARII

  1. O poveste frumoasa, aproape ca mi-au dat lacrimile. Din pacate nu am sufienta experienta pentru a va da vreun sfat. Timpul nu mai poate fi dat inapoi, faptul a fost consumat. Bucurati-va de cei doi copii, de sotul dvs, de pacea si linistea familiei si rugati-va pentru acestia. Intradevar, ar fi fost pacat sa nu ne impartasiti aceasta iubire….dar din nefericire toate sunt trecatoare. Poate asa a fost sa fie si poate e mai bine asa, aveti un camin stabil si nu duceti lipsa de nimic.
    Toate cele bune.

  2. Multumesc,Ana !Nu doresc sfaturi,pt.ca viata mea si-a continuat cursul firesc.Sotul meu este un om bun si corect,ne intelegem bine,ne bucuram de tot ce ne ofera viata,chiar daca din casnicia noastra a lipsit pasiunea tineretii…Dar eu,in forul meu launtric ,imi amintesc si n-am uitat marea mea dragoste!Dar nu cu durere,nu cu suferinta,nu cu resentimente!Pastrez o amintire calma si senina !!!A fost odata …si a fost minunat!

  3. O poveste"incredibila…"dar cat se poate de reala !Maine este ziua lui de nastere…!O alta zi in care nu am asteptat miezul noptii langa el sa fiu prima care-i spune "La multi ani !".Dar timp de 24 de ani de cand destinul ne-a despartit imi amintesc intotdeauna de ziua de 26 iunie si ii spun in gand"La multi ani".O merita pt.acei 6 ani minunati din viata mea,acei 6 ani in care m-am simtit cea mai frumoasa,mai deosebita si mai rasfatata femeie de pe pamant…La multi ani,marea mea iubire!

  4. Multumesc,Alin!Chiar nu credeam ca pe cineva mai intereseaza povesti…prafuite! Probabil voi mai reveni cu alta poveste "prafuita"pt.ca inainte de "el"am mai trait vreo cateva,dar tot frumoase,desi singura care a rezistat timpului a fost aceasta…

  5. "Povesti prafuite".. i-mi place cum suna…!!!…Orice poveste este interesanta in felul ei, prafuita..neprafuita…scrisa corect gramatical sau scrisa in graba si plina de greseli…important este ca ne place sa ii ascultam pe altii..si sa fim si noi ascultati..!!!

  6. Mi-ai adus aminte de prima mea dragoste cu care a durat 3 ani de liceu.Iubirea unor copii platonica dar cu planuri marete.in 2001 a plecat in Portugalia si mi-a spus ca nu sta mult apoi se intoarce si ne casatorim.In 2002 a venit acasa fara sa ma anunte si intamplator l-am vazut cu o fata de mana,nu-ti pot descrie in cuvinte ce am simtit cand l-am vazut dar nu i-am deranjat si mi-am jurat ca totul s-a terminat.Am cunoscut la putin timp un tip care nu era nici frumos nici bogat dar care stia sa asculte cu inima si incet incet m-am ingragostit.Acum sunt casatorita de 6 ani cu acel Om si il iubesc din tot sufletul meu si avem impreuna o fetita de 4 ani.Despre prima dragoste …vine anual acasa un schimb de priviri si atat nici salut nici nimc,niciodata nu am mai stat de vorba.Sunt momente cand ma apuca nostalgia acelor sentimente cu care te intalnesti doar odata in viata.Iubirea inocenta a unor tineri frumosi in devenire.

  7. sarutmana…o poveste uimitoare …imi doresc si eu sa traesc o iubire prafuita in secolul asta …….dar nu prea se mai poate ……va doresc multa fericire si stiti ce-mi doresc mi-as dori ca sa apara o poveste in care sa ne spune-ti ca la-ti revazut si ati depanat amintiri impreuna la o cafea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.