Oamenii nevoiași cu Mercedez

Petrică pare inspirit din ciclul: ”Doctore, eu nu-mi sufăr nevasta treaz, iar ea nu mă suportă pe mine beat”, așa că deși ia pastille de inimă și a fost diagnosticat cu o ciroză urâtă, bea ca să uite că nevasta a cheltuit o avere pe procese, că au stricat soba de vreo zece ori și au schimbat ușile de vreo cinci, fiincă se schimbă gusturile consoartei.
L-au adus la Spitalul de Urgență conectat la tuburile de oxigen, cu burta gata să plesnească, cert este că nimeni nu l-a mântuit de gura nevestei.
Deși nu era oră de vizită și se afla într-o rezervă specială, Irina a intrat val-vârtej în încăpere și cu ochii ieșiți din orbite și pumnii ridicați a început să-l întrebe de sănătate pe muribund:
– Bagi băutură în tine până nu mai poți, iar eu trebuie să alerg după tine, să repar prostiiile tale!
Bolnavul pierduse șirul, nu conștientiza, așa că nu-i era nici măcar rușine. Liniștea din salon fusese făcută praf. Asistenta a fost tentată să înfigă mâna în părul blond, proaspăt vopsit pentru o cununie și să iasă cu degetele pline, dar s-a oprit la timp. Însoțitoarea Irinei, o tânără doctoriță, mai mai să intre-n pământ de rușine, o mustră prima, să evite reacția asistentei:
– Lucrurile astea se discută acasă! Potolește-te! Oamenii au fost drăguți și ți-au permis să intri.
Nemulțumită, femeia ce conduce un Mercedez a scuturat din cap. Nu a mai apucat să-l facă ”porc” și ”nesimțit”, iar asta o rodea interior. I-a adus o plasă de haine: pijamale, prosop, lenjerie, săpun. Însoțitoarea îi șoptește la ureche:
– I-ai adus și lui o sticlă de apă și ceva de mâncare?
– Tu știi foarte bine că nu pot să-i aduc mâncare, a rostit doamna de s-au cutremurat pereții salonului, până nu întreb doctorița ce are voie și ce nu are voie să mănânce. Nu pot să-i pun viața în pericol!
Autoritară, s-a apropiat de pat și a început să analizeze cearșafurile:
-Ăstea sunt murdare. Ar trebui schimbate! Petrică, ți-am adus o sticlă de spirt, dragă, că aici colcăiesc microbii. Tu să te freci pe mâini cu spirt! Și pe burtă să te freci. Pui pe un tampon de vată și…
– Irina, dragă, chiar simt nevoia să mă frec pe burtă, dar nu din cauza microbilor, ci de altceva, răspunse bărbatul rușinat.
– Doamnă, puteți să-i aduceți altele cearșafuri de acasă, dacă nu vă convin ale noastre, i-a răspuns asistenta. În plus, m-a rugat doamna doctor să vă întreb dacă soțul dumneavoastră are asigurare medicală și să vă rog să o aduceți.
Irina s-a încruntat și a mai țipat o dată la cel cu burta umflată și cu brațele pline de perfuzii:
– Vezi, inconștientule, în ce belele mă bagi? Să mă duc acum la Primărie, să ne dea adeverință de oameni nevoiași, că alt fel mă pun ăștia să-ți plătesc spitalizarea ca și cum ai fi fost cazat la un hotel de patru stele!
Autoritară, a dorit să vorbească și cu doctorița, dar nedorind moartea pacientului nu a mai întrebat ce are voie să mănânce și ce nu are, așa că i-a trântit hainele pe pat, l-a zgâlțâit de umeri și i-a spus:
– Eu plec pentru că am de alergat după adeverința aceia de oameni nevoieși, să nu plătim spitalul!
Între timp, omul este hrănit artificial, iar nevasta nici nu iese bine din spital, că tovarășii de suferință ai lui Petrică îi spun admirativ:
– Măi omule, dar ai o nevastă ca o comoară!
Bărbatul, obișnuit cu circurile nevestei răspunde ca de pe lumea cealaltă:
– Acum înțelegeți de ce nu mă mai sperie moartea, oameni buni?
Evaluând ea la rece situația: vila cu etaj și mansardă, mașinile, faptul că lucrează în străinătate amândoi, iar ea are căciulă de vulpe polară și mâinile pline de bijuterii de aur, nu s-a mai dus la Primărie după adeverință de nevoiaș, iar bărbatului i-a dus mâncare dietetică, să nu se mai umfle în burtă: ciorbă de bălării cu lapte și orez cu legume. Nu este de vină că era atât de cald afară, încât s-a acrit mâncarea, intenția contează! Bărbatul a fost dezamăgit că și câinii din curtea spitalului au fost pretențioși, așa că s-a ales paguba de efortul consoartei!
Dar Irina a știut mereu să transforme paguba în câștig, fiindcă este femeie deșteaptă. Tocmai fusese găsit pe jumătate putrezit, printre fânețele de lângă pădure Traian Mustețea. Ce-i drept omul avea o casă cât palma, dar pământurile lui valorau enorm, așa că pusă pe afaceri, femeia a plusat cu investiția: a tocmit gropar, s-a dus la preot să-i spună să facă o chetă, că singurul moștenitor al defunctului este sărac lipit și nu-l poate înmormânta creștinește, a căutat niște haine și pantofi, dar mai ales a poftit să i se arate hotarele pământului pe care-l va moșteni. Și cum avea de alergat, apus mâna pe telefon să-și anunțe sufletul pereche:
– Alo, Petrică? Stai în spital, deșteptule, iar eu trebuie să alerg după afacerile familiei! Este bine să stai cu burta în sus toată ziua, iar eu să alerg până nu mai pot!
– Măi, Irina, așa mă întrebi tu de sănătate? Am burta lipită de spinare. Vii astăzi să-mi aduci și mie niște mâncare?
– Numai la mâncare și la băutură ți-e gândul, din cauza asta ai ajuns unde ai ajuns! Noroc că ai femeie deșteaptă, care se gândește la toate! A murit Trăian al lui Mustețea, iar Tudorel este sărac lipit, nu-l poate îngropa el. Suport eu cheltuielile de înmormântare, să-mi rămână mie pământul lui!
– Îngroapă tot satul, femeie! Dacă mă mai lași fără mâncare aici, ai să ajungi să mă îngropi și pe mine!
– Știam eu că nu am nicio nădejde de la tine! Te-am sunat să te bucuri, iar tu îmi strici ziua!
Auzind toate detaliile afacerii, Petrică simte că va face din nou o criză. Anul trecut a mai îngropat femeia asta fără minte pe Nuța lui Gurău, revendicând averea, că îngropăciunea îți dă acest drept, iar rudele i-au arătat degetul mijlociu, spunându-i ce-i aparținuse moartei!
– Sunteți obraznice, le-a zis Irina. De înmormântare nu v-ați ocupat, dar la avere veniți!
– Știi bine că nu avea nimic al ei, iar când ai dus-o la groapă, ai spus că o faci din milă! Dacă insiști, vezi că Nuța obișnuia să stea pe un bolovan la poartă, îl poți lua pe acela! Ia-l și du-l acasă pentru că ai îngropat-o! Și ai grijă, să-i îngropi pe toți care mor înaintea ta!

Comentarii

Comentarii