O seara de toamna linistita,in auzul vantului rece ce rasuna in vazduhul inmiresmat cu parfumul unic de flori si lacrimi uscate,o lacrima statea sa cada…si a cazut cand un mesaj si-a facut simtita prezenta pe pagina mea de facebook,un mesaj banal care mi-a schimbat viata timp de cinici luni,cinci luni fara 7 zile-„Buna :*!”,aceasta formula de salut mi-a zdruncinat trupul cuprins de teama de a mai iubi..dar,stii care-i partea frumoasa? Partea frumoasa e ca m-am indragostit,nu de la prima sau a doua intalnire,ci de la prima cearta.Atunci am simtit cu adevarat teama de a pierde pe cineva,si uite ca am pierdut.
Era 22 noiembrie 2014…Hmm,mi-am amintit de spusele unui prieten bun”Omul,chiar daca e tanar sau batran,tot in octombrie se indragosteste.”Pe vremea cand mi-a spus asta,n-am crezut,dar crede-ma tu,persoana care-mi citesti cuvintele,asa este. Am iesit la prima intalnire,prima privire,prima atingere in lumina lunii obosite pe covorul frunzelor ruginii..primul sarut si primul chicot. Prima fraza rostita de el-de omul meu iubit,dar pierdut-„Imi place ca ma faci sa rad!”,mi-a ramas in suflet ca un tatuaj pe trupul unui prizonier…dar acum,ar fii trebuit sa-i zic eu”Nu-mi place ca ma faci sa plang!”,oare..i-ar pasa,asa cum imi pasa mie? Nu..orgoliul e mare,si mandria de femeie ma face puternica si de fiecare data in fata lui ma afisez cu un zambet imens si ucigator,stiu ca il doare pana in adancul inimii,si imi place!
Asa cum spuneam,era octombrie,luna iubirii mele. De la prima conversatie fata in fata mi-am dat seama ca e un baiat bun,dar in adancul inimii acunde ceva negru.Am vrut sa fug,sa-l las in urma,dar el nu a renuntat la mine..si asta m-a facut sa-l iubesc enorm. Primele flori primite,erau trei trandafiri,rosii…le-am pastrat pana azi..nu florile m-au impresionat,emotiile sale m-au facut sa ma indragostesc de el. Prima intalnire cu familia sa a fost si ea,una plina de fiori si teama,dar totul a decurs minunat pana la prima cearta,o cearta mai grava.
Cuvintele,vocea sa calma si de „fetita”(mereu il necajeam cand ii spuneam ca are voce de fetita) mi-au ramas doar ca amintiri,pe care nu le-as mai dori,insa nu pot nici sa le calc in picioare si sa le arunc,deoarece il iubesc mai mult decat iubeste o mama copilul sau. Planurile,iesirile cu prietenii si familia toate au fost minunate..dar,intr-o zi,in ziua de Craciun ne-am certat..atunci sentimentele mele pentru el au devenit mai puternice si am realizat ca il iubesc din inima.Dupa doua zile ne-am impacat,dar timp de doua zile simteam ca nu pot sa ma oxigenez,simteam ca viata mea a luat sfarsit,ca nu am de ce sa mai traiesc..in perioada asta l-am cunoscut mult mai bine,i-am descoperit defectele,care sunt grave,dar tot am ramas langa el timp de o luna jumate fara sa ne mai certam. A fost luna cea mai frumoasa a relatiei noastre,luna in care am simtit ca sunt fericita „La trei metrii desupra cerului”…insa,fericirea n-a tinut mult. A urmat a doua cearta grava pe 12 februarie,luna in care ar fii trebuit sa ne iubim mai mult ca niciodata,fiind luna iubirii. PE 14 februarie eram despartiti fizic,dar impreuna sufleteste,am simtit asta..ne-am impacat pe 19 februarie,pe 20 ne-am uitat impreuna la „Tres metros sobre el cielo”,la insistenta mea timp de 2-3 saptamani. Am avut intentia aceasta pentru al face sa inteleaga ca intr-o zi ma va pierde,plangeam la el in brate asa cum o fac si acum,si ma gandeam la finalul iubirii mele..sper sa apara si a treia parte a filmului.Sentimentele nu mai erau aceleasi,erau mai reci,la fel si el. Eu incercam sa port mereu o masca in fata lui si sa ii tolerez indiferenta,am reusit cateva saptamani..dar intr-un moment am explodat. Pe 14 martie i-am spus tot,tot ce i-am tolerat,am tipat la el ca o mama ce isi pierde copilul,doar ca eu simteam ca il pierd pe el..si l-am pierdut,sau mai bine zis,m-a pierdut datorita defectului sau ce ii tradeaza bunatatea… Hrana nu ma mai ajuta sa traiesc,lacrimile nu mai curg pe chipul meu pierdut in zare,ochii nu-mi mai sunt veseli,ei imi sunt prietenii tradatori,iar zambetul prietenul prefacut.
Tot ce mai pot face acum e..sa rasfoiesc pagina cu pagina si sa vad partea frumoasa a relatiei pastrand-o ca pe o comoara. Pozele nu ma incalzesc cum nici amintirea sa ..El primul meu drum spre maturizare.
Daca,vreodata aceste randuri ii vor sarii in ochi,vreau sa-i multumesc pentru momentele de fericire,mai ales pentru cele mai putin fericite,datorita acestora am devenit mult mai puternica si increzatoare in fortele proprii. Doar..as vrea sa mai stie ca il iubesc..asa cum florile iubesc soarele.Si isi va da seama de asta,intr-o zi cand eu nu voi mai fii aici pentru el.
Aceasta-i povestea mea,povestea mea pe scurt care m-a zdruncinat profund.
