Poveatea mea. Inca nu stiu sfarsitul

2
2527

am luat hotararea de a face publica povestea mea dintr-un motiv extrem de simplu: atunci cand scrii ce simti parca iti este mai usor.

Am avut o copilarie normala in linii mari, nefiind privat de afectiunea parintilor, insa fiind si ramanand profund marcat de violentele tatalui asupra mamei. 

Oricum, aceasta nu este o poveste despre iubiri neimpartasite (dimpotriva) ci mai degraba o poveste trista (pentru mine). Poate unii o sa spuna ca nu am motive sa fiu atat de afectat.

Dar ca sa scurtez, in privinta relatiilor de cuplu, am avut un parcurs normal zic eu: cu o prima dragoste pierduta (cu toate trairile aferente care se regasesc in foarte multe povestiri), cu relatii ulterioare sfarsite tot in suferinta, pana cand dupa ce am suferit enorm la inceputul primului an de facultate, dupa o dragoste pierduta, am ajuns sa devin prieten bun cu o fata. O fata cu care imi impartaseam si cele mai intime ganduri. Si care la randul ei imi spunea toate trairile ei. Dupa cateva luni in  care ne povestisem tot despre noi, un prieten ma intreaba daca intre noi este ceva serios si daca ma deranjeaza ca el sa o invite in oras. Dupa ce i-am spus ca nu ma deranjeaza pentru ca intre noi (chiar daca suntem de sexe opuse) nu este nimic altceva decat o prietenie sincera, nu exista nici un fel de atractie in acest sens. Dupa ce am ramas singur, m-am intrebat eu de ce nu am observat ce observase prietenul meu la ea: o femeie foarte frumoasa, echilibrata, modesta, inteligenta, amuzanta ( si mai toate epitetele care descriu o femeie atragatoare).

Ca sa scurtez, dupa ce am sarutat-o prima data, am inteles deapre ce vorbea prietenul meu si mai mult, ca mi-a raspuns la sarut.

In zilele urmatoare (inca nu stia nimeni in afara de noi ca trecusem pragul priteniei dintre noi), ea a venit sa imi spuna ca a fost invitata in oras de prietenul meu. Si pentru ca noi inca nu facusem publica relatia noastra de cuplu, ea i-a raspuns afirmativ. Dar acum nu stia ce sa faca sa dea cura invitatiei sau sa ii spuna prietenului meu ca este intr-o relatie. I-am explicat ca asta este genul de intrebare la care trebuie sa isi raspunda singura. Eu nu pot sa ii ofer nici macar o opinie. In seara aceea au plecat impreuna din camin. Desigur ca eu ma simteam ca un animal in cusca. Nu imi puteam imagina ca un alt barbat poate sa ii atinga buzele. Dupa 3 minute, ea s-a intors, spunandu-mi ca i-a spus prietenului meu ca a intrat intr-o relatie de scurt timp si cu toate ca nu stie unde se indreapta relatia asta, corect este sa nu exploreze alte posibilitati intre timp. Am inteles atunci pentru prima data de ce o iubesc. Acum, dupa 15 ani de relatie (si o casatorie de 6 ani) inteleg mult mai bine de ce o iubesc. Sotia mea are peste 100 de zambete. Cu fiecare zambet inteleg daca ma cearta, daca imi multumeste, daca imi spune ca ma iubeste, daca imi spune ca nu e de acord cu mine, daca imi spune ca sunt in stare sa fac orice, etc. Asa imi spune sotia mea tot si orice: cu un zambet (un anumit zambet). Nu intelegeam cum poti avea langa tine un singur om atat timp si sa nu te saturi. Sa vrei tot timpul acelasi lucru. Acum inteleg.

 Insa este cazul sa va spun si despre problemele noastre. Acum 5 ani cand ne-am hotarat sa ne marim familia, am aflat cu stupoare ca am o problema de infertilitate. Stiu. O sa spuneti ca sunt foarte multe cupluri unde barbatul are o problema de infertilitate. Insa tot ma ucide ca nu pot sa ii ofer ce isi doreste orice femeie: sa fie mama.

Asa ca, in urma cu un an si jumatate, am apelat la o clinica de fertilitate. Prima incercare. Fiv reusit. Sarcina gemelara. Vocabularului meu ii lipsesc cuvintele sa exprime ce am simtit. Nu exista drog care sa te faca se te simti atat de fericit. Insa dupa aproximativ 5 luni de sarcina, am pierdut copii, in urma unui avort spontan (influentat si de o eroare medicala). Nu pot sa cred ca oamenii pot simti doua lucruri atat de opuse intr-un timp atat de scurt. Empatia fiecaruia ii permite sa inteleaga cele doua sentimente diametral opuse. 

Si iata-ne azi, dupa un an de cosmar si inca doua fiv-uri nereusite. 

Un an in care sotia mea are aceleasi zambete si eu sunt ALTCINEVA.

 

 

Comentarii

Comentarii

2 COMENTARII

  1. Iti multumesc Ana. Este adevarat ca nu credeam ca poti iubi mai mult un om o data cu trecerea timpului. Dar iata ca se poate. Este adevarat ca ea este echilibrul meu in viata. Ma bucur ca mai sunt oameni ca tine (imi cer scuze ca nu am folosit prenumele de politete). Stiu ca ai dreptate. Dar tot imi pare rau ca nu pot sa ii ofer tot ce merita

  2. Nu poti sa-i oferi tot ce merita? gresit. Ofera-i iubire neconditionata, si asta este totul. Ofera-ti si tie iubire, zambeste din nou fara sa te acuzi, fara sa te simti vinovat. Umpleti sufletul cu iubire. Multumeste pt toate lucrurile din jurul tau, si mai ales pentru ca Traiesti, respiri, gandesti, existi! Exista oameni care ar da orice sa mai traiasca o singura zi, si nu mai au posibilitatea asta. Dupa ce iti umplii sufletul cu iubire, dupa ce dai laoparte vinovatia pe care o simti, abia atunci va aparea ceea ce iti doresti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.