Poveste de dragoste virtuala

3
691

 

as vrea sa va relatez o poveste, cred ca e mult spus totusi poveste.., de dragoste  virtuala. am trait mereu cu regretul ca am cunoscut iubirea adevarata si ca am lasat-o sa treaca pe langa mine nu o data, ci de doua ori..si fara sa fug dupa ea. se spune ca trenul vietii poposeste in gara o singura data; al meu a poposit si a doua oara, si de fiecare data am luat-o nebuneste la fuga de pe peron, cu pumnii stransi, cu ochii siroind de lacrimi, transpirata, cu sufletul la gura, agonizand.. in mine, si renuntand de buna voie la speranta, la dreptul la iubire si implicit la fericire. eram prea tanara, prea speriata sa nu iau o decizie pripita care sa imi afecteze intreaga viata, cred ca prea speriata sa traiesc, sa iubesc, sa fiu eu insami, sa las pe cineva atat de drag mie sa ma descopere asa cum sunt, in totalitate…inca hoinaresc prin gari, pe peroane, si sper din toata inima sa imi intalnesc sufletul pereche care sa ma faca sa simt ca traiesc, sa ma readuca la viata, sa readuca inapoi odata cu el timpul trecut, viata irosita.. 

si totusi ceva s-a intamplat in urma cu 2 luni..am simtit nevoia acuta, disperata as putea spune chiar, de a-mi umple imensul gol sufletesc cu o prezenta calda, masculina. am cerut sprijinul unei prietene, nebuneasca idee de-a dreptul, sa imi prezinte pe cineva.. de preferinta o fire sensibila, intuitiva, care sa inteleaga prin ce trec si sa ma ajute sa depasesc criza. vroiam de fapt sa ma redescopar pe mine. am trait atatia ani fara mine, angrenata intr-un mecanism anost care se rezuma la munca, studiu, o lectura, o plimbare, si cam atat..cred ca e aceiasi senzatie ca in romanele pe care le-am citit si in care nu ai vrea totusi sa parasesti aceasta lume fara sa simti gustul dulce-amar al dragostei, nelipsita trecere de la agonie la extaz.. miracolul s-a produs. telefonul a sunat, am primit o invitatie la cafea in oras, numai ca ceva in mine se opunea cu atata vehementa ideii in sine, incat am declinat invitatia. mare greseala, as putea spune chiar fatala pentru mine..m-ar fi scutit de atata suferinta, dar in acelasi timp, m-ar fi lipsit de trairea unei bucurii fara margini, inegalabila. renascusem pentru a doua oara. ma inaltasem la cer si coborasem in momentul imediat urmator in adancul infernului…il intelegeam atat de bine pe dante..

a urmat un schimb de replici malitioase, o noua invitatie declinata si de aceasta data. si am sfarsit prin a avea sentimente autentice pentru cel cu care schimbam mesaje sau vorbeam la telefon. am cazut in propria capcana, aceea a lasitatii de a da piept cu viata si de a obtine ceva ce imi doream nespus: sa traiesc, sa simt, sa iubesc..cand doi oameni se intalnesc intr-un spatiu virtual se creaza cred o magie care ii uneste intr-un fel inexplicabil pe cei doi.. eu eram de-a dreptul fermecata, vrajita.. de el. aveam insa unele temeri ca nu era tocmai ceea ce cautam. detinea cunostiinte aprofundate despre firea omeneasca, si mai cu seama despre psihologia feminina. ma avantasem deci pe un teren alunecos. imi anticipa reactiile, mutarile.. acum cred ca era atat de usor pentru el sa ma citeasca. eram atat de previzibila. ma purtam de fapt ca o adolescenta ingenua care acum dadea parca piept cu viata pentru intaia data. 

a avut loc si marea intalnire care insa din punctul meu de vedere a fost un fiasco total. nu mi-am putut ascunde trairile, sentimentele; ma purtam ca o scolarita timorata in prima ei zi de curs. eram damnata deja.. stangace, timida, emotionata pana la extreme.. rezultatul era clar: picasem testul de maturitate. a fost oribil! simteam ca nu stia cum sa scurteze intalnirea cat mai curand posibil fara sa faca situatia si mai jenanta. se vedea de la o posta ca nu ii placeam, ca nu eram genul lui de femeie. ar fi trebuit sa ma ridic si sa pun eu capat situatiei neplacute pe care o creasem de fapt tot eu. nu am avut insa taria necesara. si parca in acelasi timp imi placea ce vedeam in fata ochilor: un barbat dezinvolt, cult, sarmant, dar mult prea rasat pentru mine. am uitat ca de fapt cautam un suflet sincer, simplu, care sa ma inteleaga si sa ma accepte asa cum eram eu. imi cautam sufletul pereche care era vizibil ca nu era nici pe departe barbatul atat de sigur pe el care statea la aceiasi masa cu mine. ma onora de fapt cu prezenta lui.. a urmat apoi o tacere taioasa care spunea totul si un sms venit la trei zile distanta care imi arunca pe umeri povara unui univers intreg…

 

si totusi ii multumesc..m-a readus intr-adevar la viata. de fapt, datorita lui sunt pregatita pentru urmatorul barbat din viata mea care simt ca ar putea sa imi schimbe destinul sau macar sa ma ajute sa evoluez in sensul dorit de mine. tot ce nu ne omoara, ne intareste. deci..

 

mesaj catre neant: suflete pereche, ai ratacit atata vreme, intoarce-te acasa! nu vei gasi altundeva dragostea, tandretea, daruirea totala, devotamentul, respectul, prietenia si sprijinul in viata de care ai atat de multa nevoie decat alaturi de jumatatea ta. si nici eu alaturi de altcineva cu siguranta. e scris in stele sa ne intalnim si sa ne scriem istoria vietii impreuna…

 

semneaza un suflet care stie ca in tot acest univers nesfarsit trebuie sa existe un alt suflet, asemeni lui, care il cauta si il asteapta cu aceiasi nerabdare si  infrigurare…


Comentarii

Comentarii

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.