Mă las purtată –n jocul ei,
Al vieţii mele hărăzite la-năţime,
Îmi pun mii de întrebări fireşti,
Şi tulburată sunt că- n lăuntru meu,
Înfloresc stări sufleteşti sprinţare,
Ce abitir îmi răscolesc neputinţa,
Pentru înţelesuri limpezi, clare.
Semnale prind în zborul nopţii,
O şoaptă-n minte mă trezeşte,
Şi cineva tainic îmi vorbeşte,
Aievea un discurs îmi ţine şi-mi spune,
Că-s speranţa vie pentru mâine.
Nedesluşite căi de comunicare ,
Ne trimite El în timpul care,
Ne pregătim pentru odihnă şi visare.
Ştii-vom noi vreadată mesajele-i divine?
Această întâmplare oarecum bizară,
Pacea-mi tulbură-n neştire,
Ştiu, că-i greu de acceptat de mine,
Că-n a nopţii somn profund,
Umblu , printre stele mă perind,
Să-mi aflu misiunea vieţii mele pământene,
Să fiu eu oare doar ceea ce cred că sunt?
Negreşit răspuns îmi dau, că nu,
Sunt altcineva de care încă nu prea ştiu
Şi-n aşteptare sunt, nerabdătoare,
Ca orice călător la destinaţie să-ajungă
Şi scopul divin să şi –l atingă.
Zbor în spaţiu ca o pasăre măiastră,
Purtată -n spate de-al meu norişor
Luminos, strălucitor, ducând cu el,
Istoria-mi ascunsă de fiinţă luminoasă,
Scrisă poate-n stele în acest spatiu colosal.
Cu mine port fantastica poveste
Şi poate într-o zi de mai apoi,
Cu ajutorul Graţiei divine,
Răspuns să-mi dau la întrebarea,
Cine suntem de fapt noi?
Oi fi eu doar o răsplată-n astă lume,
Pentru faptele-mi din urmă?
Ascunşi în obscure umbre stăm,
Care se sting când pe cer apar nori.
Purtăm oare cu noi şi osânda
Marilor vapăi ce mistuie-n amurg ,
Sufletul golit de –a atâtea întrebări?
