Atunci cand suntem copii nu realizam ce se intampala in viata noastra,nu stim sa facem difernta intre bine si rau,fericire sau tristete…dar din pacate timpul trece…repede si nici nu ne dam seama ca am crescut. Crescand vedem ca nu totul e roz si ne intrebam de ce oare,de ce eu,comparandu-ne viata cu al altor copii. Asa am procedat eu,dar nu am gasit un rasuns la intrebarea mea,iar suferinta mea a crescut cu fiecare secunda din viata mea. Am ajuns sa cred,ca venirea mea pe lume a fost un blestem,deoarece mama a devenit alolica,intre timp,tata…iar apoi incet incet familia s-a destramat,am ajuns in pragul ruinei. La varsta de 4 ani mama m-a parasit, dar s-a intors…am crezut ca va ramne langa mine,dar nu…a venit sa ma ia cu ea la amantul ei…am trait in umilinta multa acolo unde m-a dus. Inca imi amintesc cum ma rugam de tata sa nu o lase sa ma ia, dupa un timp m-a adus inapoi acasa si iar a plecat iar eu am ajuns intr-un centru de plasament. Dar mama iar s-a intors si de data aceasta a ramas cu tatal meu.
Pe cand eram fericita ca am iar o familie,ea a decedata,jumatate de an zi de zi era beata si ma blestema ,imi doream atat de multa sa imi vorbeasca frumos,dar degaba, cand se trezea nici nu se mai uita la mine. Moartea ei m-a afectat enorm dar mai aveam o alinare,tata. Ajunsa la 18 ani,am iesit din centrul de plasament si aveam un prieten care ma trata ca pe o usuratica,nu ii pasa de mine,am stat la el un timp dupa care m-am intors acasa,iar la 3 zile am ramas singura deoarece tata murise,pe 22 decembrie.
A fost cumplit,am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare. Eram sigura ca binele nu este pentru mine,eu sunt blestemata sa sufar….am ramas singura si pe drumuri deoarece nu sunt pe numele tatalui,deci fara nici un drept la ce a ramas. Prietenul la care am stat parea ca s-a schimbat si m-a rugat sa ma mut cu el, ne-am casatorit…sincer am vrut sa cred ca mai am pe cineva pe lume,dar nu…am ramas singura, findca lui nu ii pasa de mine,mereu ma minte se distreaza,probabil sta cu mine de mila pentru ca sigur nu ma iubeste.
Ma doare atat de tare ca sufar si nu are cine sa imi aline durerea…singuratatea ma distruge incet incet,sper ca intr-o buna zi sa se termine tot pentru mine…nu mai rezist este prea mult. Va multumesc ca m-ati asculata,simteam nevoia sa spun cuva durea mea…
Goarte dureros si trist . Sunt foarte multi oameni necajiti pe aceasta lume . Eu am tot ce imi trebuie , dar ma gandesc cu groaza la acei oameni care nu au nimic . Este foarte greu . Un singur lucru nu am . Sunt divortat si singur . Mi-as dori o femeie pe care sa o fac fericita . Fiecare cu problemele lui . Eu am 46 de ani . Poate primesc un raspuns aici . Vreau seriozitate .
Draga mea Ana pot sa-ti spun ca nu am nici un copil , desi imi doresc foarte mult . Sunt un om serios si sincer si tot ce imi doresc este sa fiu fericit alaturi de o femeie cu care sa formez o familie superba pana la sfarsitul vietii .
Mult succes Valy in ati gasi jumatatea la care visezi. Nu cred ca este o regula generala in a avea mostenitori pana la o anumita varsta. Motivele pot fi diverse, fertilitatea, situatia financiara, familiara. Dar daca iti doresti va veni cu siguranta. Cunosc persoane care la 50 de ani au luat viata de la 0 dupa o tragedie, si a facut 2 copii, sa recasatorit, etc…
Numai bine.
Va multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase . Chiar imi doresc cu adevarat o femeie pe care sa o fac fericita . Sunt un om serios , sincer si tot ce vreau de la acea femeie este sa ma iubeasca si sa aiba incredere in mine . M-am saturat de singuratate . Am tot ce imi doresc in afara de iubire . Sper din tot sufletul sa gasesc acea femeie cu care sa ma casatoresc si sa fiu fericit toata viata . Inca odata va multumesc pentru cuvintele minunate pe care mi le-ati scris . Inseamna mult pentru mine .