Povestea mea…

Buna,ma numesc Alexandra si am 18 ani…cred ca multi care vor incepe sa-mi citeasca povestea se vor gandi ca nu am prea multe de spus despre viata mea pana la varsta aceasta..ei bine,lucrurile care mi s-au intamplat sunt multe si inca vor mai fi..vroiam sa vorbesc despre viata mea deoarece am nevoie de un sfat..ce sa fac?..de cateva zile am intrat intr-o depresie,sau cel putin cred ca asta e..datorita tatalui meu..nu ma mai pot controla..plang in orice moment in care sunt singura sau din cauza oricarui lucru care mi se pare trist..ma doare foarte mult ca el imi este tata doar cu numele,dar ca niciodata n-a stiut sa se comporte ca atare..d cativa ani e alcoolic si nu vrea sa primeasca nici un fel de ajutor,asa ca mai tot timpul este beat..ieri m-am certat cu el din cauza faptului ca mereu imi jigneste mama si sora si mi-a dat o palma…insa nu asta a durut..de fapt nu simteam nici o durere fizica ci una sufleteasca…mi-a reprosat multe lucruri,cum ca m-a ajutat cu cativa bani cand a trebuit sa plec in afara cu un proiect..cum ca m-a ajutat la inscrierea la liceu..si multe alte lucruri..faptul ca-i apara mai mult pe straini decat pe noi,familia sa,mi s-a intiparit in suflet de mult timp si ma doare…datorita certei de ieri, dimineata m-am trezit plangand in hohote..mama s-a speriat cel mai tare..m-a strans in brate si vazandu-ma asa a inceput si ea sa planga..mi-a zis ca n-o sa-l lase sa-mi faca rau…ma ruga sa nu mai plang dar nu puteam..nici nu puteam vorbi..il visasem pe tata cum ca ne alunga pe toate de acasa si-mi zicea ca nu suntem familia lui,apoi cum ca ma luase in brate gandind ca regreta ca nu sunt fiica pe care el ar vrea-o..in vis izbucnisem in plans si asa m-am trezit,plangand..oricum,lui nu prea i-a pasat de asta..i-a zis mamei 'doar a visat urat'..nici macar nu l-a interesat daca ma simt bine si ce am visat..mai tarziu,spre dupa-amiaza mama i-a spus d palma ce mi-a dat-o ieri si si-a cerut iertate,dar mai tarziu a inceput din nou sa ne insulte…dar lucrul asta cu tata mi se intampla de multi ani asa ca incerc sa merg mai departe..doar mama si prietenul meu imi dau forta pt asta..insa ma doare mult si faptul ca el este departe de mine..de jumatate de an suntem impreuna dar de asemeni la distanta foarte mare unul de altul..el e in india..daca l-as fi avut alaturi de mine cred ca nimic nu m-ar mai rani atat de mult..

ii sunt datoare pe viata pt ca mi-a adus o raza de lumina in viata mea..il ador…il ador pe el si pe mama…si mi-e foarte teama ca intr-o zi sa nu-l pierd..el e hindus si familia sa este conservativa,vor casatorie aranjata pt unicul lor fiu..si daca ar fi sa faca o alegere intre mine si ei nu cred ca raspunsul ar fi cel dorit..stiu ca nu e pregatit pt asta..si niciodata nu va fi…dar cel putin vom profita de timpul care ne-a ramas,cam 5 ani..pana le vom spune parintilor sau despre casatorie..pana atunci trebuie sa ne terminam amandoi studiile si sa speram ca lucrurile vor fi cum dorim noi..Dumnezeu stie cat de mult ne iubim si sper ca nu va lasa o astlef de dragoste neindeplinita..

Ei bine…nu as vrea sa va plictisesc prea mult cu povestea mea..dar daca imi puteti da vreun sfat in legatura cu ce as pitea face sa nu mai fiu in starea asta depresiva as fi foarte recunoscatoare…multumesc multdaca ati avut rabdarea sa-mi cititi povestea…

Comentarii

Comentarii