În anul 2011, eram clasa a IX-a, boboacă a liceului Tehnologic „Axiopolis”. Am fost trimisă de către doamna profesoară de sport să fac un anunţ pentru cei al căror hobby este pescuitul. Intrând din clasă în clasă, ajung şi la X B. Acolo toţi erau foarte comunicativi. La un moment dat, după terminarea anunţului, observ o mână ridicată. Mă duc la acel băiat pentru a-i nota numele pe listă. Ajunsă în faţa lui, acesta începe să facă câteva glumiţe, drăguţe pot spune, am început să-i zâmbesc.
Imediat cum ajung acasă, intru pe facebook şi îl caut pe acel băiat de la X B. Găsindu-l, îi trimit cerere de prietenie şi astept sa mi-o accepte. După ce a făcut asta, am început să vorbim seri întregi despre tot ce ne trecea prin minte.
Deşi discutam foarte mult, atunci când eram faţă în faţă, ne băgam în seamă doar cu privirea, zâmbindu-ne…rareori mai şi vorbeam, eu fiind mai timidă atunci când îmi place de cineva.
După un timp, prietenia noastră s-a răcit, însă nu de tot. În urma acestei „pauze”, băiatul a prins curaj şi mi-a spus că-şi doreşte mai mult decât o prietenie, atunci când am reînceput să conversăm. Ghinionul lui, cât şi al meu, este că aveam prieten în acea perioadă. Deci, bănuiesc că nu i-a plăcut răspunsul meu -„Cum se face că mă întrebi numai atunci când sunt într-o relaţie?”-. Spun asta pentru că după această întâmplare, a apărut iar o perioadă ca cea anterioară, când nu ne-am mai vorbit.
Culmea ironiei este că după o vreme, acesta mă bagă în seamă pentru a încerca să mă cupleze cu un coleg de-al lui. Rămânând surprinsă, îi spun: „Ce faci, acum mai nou ai devenit si cupidon?”. Eram aşa tristă…în loc să-mi zică de el, el îmi făcea cunoştiinţă cu altcineva…păcat!
Într-o seară, stând pe facebook, îmi apare pe wall o postare. În ea era vorba de acel băiat însă, partea proastă era că-şi făcuse cunoscută noua relaţie. Am avut un gol în stomac…Am intrat pe chat-ul lui şi i-am urat: „Să vă ţină, bwăăi! Să ai grijă de ea!” Răspunsul lui era cel pe care îl bănuiam: „Mersii, bwăăi, o să am grijă!” …şi cam asta a fost noua conversaţie.
În următoarea perioadă, am rămas singură. El m-a băgat în seamă. Deci, am reînceput să discutăm. Zile la rând conversam şi ne puneam fel şi fel de întrebări. Una dintre ele, reciprocă desigur, fiind: „Cum îţi mai merge relaţia?”, răspunsurile ei au dus la prima noastră întâlnire.
Pe data de 16 Mai 2014 s-a întâmplat magia: prima întâlnire. Odată cu existenţa ei, a început şi relaţia noastră. Deşi nu am fost singuri, întâlnirea a fost una reuşită: am râs, am povestit…mi-a plăcut foarte mult. La sfârşit, s-a întâmplat inevitabilul: sărutul.
De obicei, eu sunt foarte rece şi ruşinoasă la începutul unei relaţii. De ce? Pentru că îmi este frică să nu sufăr, îndrăgostindu-mă de cineva care nu merită atenţia mea. Însă, atunci când am observat comportamentul lui, şi că aici nu-şi are rost acea frică, am început să fiu mai deschisă, mai implicată.
Ne vedeam aproape zilnic: în parc, la şcoală şi după un timp scurt, am început să ne vizităm şi acasă, făcându-ne astfel cunoştiinţă cu părinţii.
Acum, au trecut cinci luni şi jumătate şi nu-mi vine să cred cum a trecut timpul. Am făcut o mulţime de lucruri împreună -a venit la majoratul meu, am mers la plajă împreună, mi-a prezentat familia lui şi multe alte lucruri speciale pentru noi-, lucruri pe care nu le-aş putea uita vreodată.
Aşa cum orice relaţie are momente plăcute, dar şi unele mai neplăcute, tensionate…aşa am avut şi noi, din păcate. Spre fericirea noastră, le-am trecut cu bine, lăsând unul de la altul, am reuşit să continuăm ce-am început într-un mod frumos.
Destinul a făcut ca după atâtea „piedici” sa fim împreună. Iar asta mi-a dat de gândit. Mă gândesc ca poate chiar mi-am găsit alesul. Şii, acum pot spune, ca prin felul lui de a fi, m-a făcut să ţin la el şi să-l iubesc extrem de mult. Sper ca restul vieţii să mi-o petrec alături de el, zic asta pentru că nu mi-aş putea vedea viitorul fără EL.
P.S: Această poveste este scrisă din perspectiva fetei. Povestea din perspectiva băiatului, o găsiţi pe acest site, sub numele de: „Destinul, o poveste de dragoste adevărată”. Sper să vă placă şi scuzaţi-mi greşelile.
Parca sunt pagini copiate dintr-un jurnal intim . Se nareaza faptele si doar atat ,nu reuseste sa ne transmita un mesaj ,sa ne sensibilizeze ,sa ajunga la inima cititorului .