Povestea pietrelor de rau

0
884

Povestea aceasta incepe cu o mamica si o fetita care se plimba in fiecare zi, sau aproape, pe malul raului lor, cu ochii in pamant si scormonesc impreuna in malul si pietrisul rece din albie, ca sa scoata la suprafata, nebagate in seama, niste „banale” pietre de rau. Si amandoua, cu mainile inghetate, sunt fericite.

     Fetitei ii plac pietrele albe. Mamicii ii plac toate, le mangaie si le iubeste ca pe copiii ei. Inainte le punea pe pervaz si sotul i le arunca, a doua zi iar punea o serie, iar i le arunca. In final, frumusetea a iesit victorioasa. Nu le-a mai aruncat.

Mamica se numeste Bodoki Erika, iar raul, Tisa. Si eu am un raulet in spatele casei, dar la mine raurile nu curg asa colorat ca in Maramu’.

Erika, pasionata de pietre,  „daca nu, obsedata”, cum zice ea, imi povestea ca intr-o perioada a avut o cadere nervoasa si pietrele acestea au ajutat-o mult.

Se stie ca pietrele au valoare terapeutica, cu atat mai mult daca te duci in mediul lor, le cauti, le mangai, le iubesti, le lasi sa-ti spuna povestea lor tacuta. O poveste in care timpul curge altfel, iar rostul lucrurilor capata un cu totul alt sens, decat in lumea noastra mica. Ele, mici, in palma noastra, parca vin dintr-o lume mult mai mare, in care dimensiunea lucrurilor se masoara in falii… temporale.

Asta e povestea pietrelor de rau, de care Erika m-a indragostit. Le voi pune intr-o colectie de bijuterii, ce altceva pot face eu pentru ele, decat sa le daruiesc lumii, sa le pun in valoare, pentru a fi iubite si apreciate si pentru ca ele, pietrele de rau, la randul lor, sa-si poata spune povestea mai departe…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.