Era in primavara anului 2007, trecuse un an decand noi ne-am hotarat sa cumparam o casa la tara. Dupa multe cautari, am gasit un loc foarte prietenos si generos, in Satul Candeasca, Comuna Belciugatele.Ceva special ne-a atras in acel loc, nu as putea spune ce anume, dar am simtit ca acel loc ne apartine. Pe atunci traia fina mea, Adriana, ea fiind fina si prietena mea cea mai buna.Eram colege de servciu, de varsta apropiata si este lesne de inteles ca eram foarte apropiate.Din pacate , ea suferea de boala neiertatoare, cancer.Ne facusem deja un obicei ca la fiecare sfarsit de saptamana sa petrecem timpul la noua noastra proprietate.Era in luna martie, pe la sfarsit, o zi frumoasa de primavara, cand am hotarat sa mergem impreuna la noua noastra proprietate, desi casa nu era locuibila la acea vreme ,dar sa ne bucuram de aerul curat si sa petrecem cateva ore impreuna la un gratar. In curtea neamenajata inca, crestea iarba si trifoi.Desigur, vazand trifoiul, ne-a ademenit, pe mine si pe Adriana sa-l cautam pe cel cu noroc ,cu 4 foi. Greu de crezut ca l-am si putea gasi ,ca este foarte rar,aici imi aduc aminte de copilaria mea petrecuta pe camp ,de cate ori nu faceam acest gest si degeaba, dar surpriza mare, Adriana il gaseste intr-o tufa si ne-am bucurat mult impreuna,copilareste pot sa spun.
In acea vara am inceput lucrarile pentru amenajarea locului si la casa.Muncitorii si-au instalat santierul langa tufa de trifoi norocos.Nu puteam sa accept ca voi pierde „Norocul” Adrianei , asa ca mi-a venit ideea sa scot tufa norocoasa si sa o replantez in alta parte, pe un loc luminos si sa o ajut sa-si revina in noile conditii.Pentru mine devenise o preocupare acea plantuta, o ingrijeam , o udam , o mangaiam, stateam de vorba cu ea si ii mergea destul de bine.Eram tare mandra de gestul meu.Mai in vara, primesc vizita finilor din nou la curte.Adriana de fiecare data avea sticla ei cu apa plata la ½ litru si cand a plecat si-a uitat sticla la noi.Ce-mi veni mie , torn apa din sticla la radacina trifoiasului meu.Ce a fost nu-mi pot da seama, apa a fost de vina, pentru ca,dupa ce am revenit la o saptamana, planta mea era arsa, aproape terminata, asa m-am intristat si am inceput sa plang din rasputeri.Uitandu-ma atent la tufa norocoasa ,vad un lastar ceva mai viu si prind speranta si pana la urma am reusit sa-l readuc la viata.Crestea frumos, stiam ca este „Norocul” Adrianei si eu ma angajasem sa am grija de el.
Bine, a venit toamna si nu ma induram sa-l las afara, sa nu se prapadeasca peste iarna, asa ca, il scot de unde era, il pun intr-un ghiveci si ii gasesc un loc cu multa lumina , pe pervazul de la bucatarie. Eram tare tematoare sa nu inghete si sa-l pierd din nou.Noi , eu si sotul meu , la fiecare sfarsit de saptamana faceam drumul la tara si asa puteam sa-l urmaresc, sa-l ingrijesc , in fine l-am scos din iarna cu chiu cu vai si cand veni primavara l-am replantat in gradinita mea cu flori.Ingrijit de natura, de mine , a crescut o tufa de trifoi cu 4 foi asa de frumoasa…, era rotunda ca o coroana, cu un diametru de vreo 30 de cm si era fara sa exagerez cu nimic plina cu frunze cu 4 foi. De la o saptamana la alta gaseam tufa mai mare si mai frumoasa.Curatam iarba din jurul trifoiului norocos sa-i fac loc sa creasca, il udam, il mangaiam, il admiram. Eram tare mandra de investitia mea sufleteasca si bineinteles si Adriana stia si se bucura impreuna cu mine, cu noi, si era tare increzatoare in ea ca se va face bine, eu desigur o incurajam foarte mult si in vara ceea s-a simtit foarte bine. Pentru noi tufa de trifoi era o atractie deosebita si ne bucuram impreuna de evolutia ei.Adriana isi facuse un obicei sa vina mai des pe la curtea noastra sa vada trifoiul.Desigur, Adriana a si fotografiat acea planta superba, dar fotografiile au ramas la ea.
In tot anul 2008, trifoiul norocos m-a rasplatit cu prisosinta, era ca din poveste si Adrianei i-a mers foarte bine cu sanatatea. In urmatorul an trifoiul meu s-a stins,au mai ramas doi , trei lastari care se tarau pe pamant, dar fara frunze ca in cele din urma sa se piarda, nu am mai reusit sa-l recuperez si in martie in 2009 si Adriana, prietena mea draga, a plecat dincolo. Este doar o poveste si nu una fantezista, foarte reala care pe mine m-a marcat oarecum.
Desigur greu de facut vreo legatura de alta natura, dar in fata naturii suntem foarte mici.
Cam in acea vreme am vazut un film cu Sfantul Patrik, care a crestinat Irlanda , un film tare interesant si in acel film am aflat ca denumirea de trifoi vine de la Sfanta treime.Si legenda trifoiului este tare interesanta
Tin la aceasta poveste, este a mea si trebuie sa traiasca cu mine.
Partasi ai acestei povesti sunt: fata mea, Patricia, sotul meu, Stefan si finul Cornel, sotul Adrianei.