Povesti cu handmade din perioada comunista

0
448

 Intotdeauna am visat sa ma pricep la toate, sa-mi fac totul singura. Prin clasa a 5a imi coseam espadrile din pungi argintii. Stiti pungile acelea argintii pe care scria Romania . Proiectul meu era bine ascuns undeva intre pat si calorifer. (caloriferul fiind mereu rece, evident, nu-mi topea totosii din celofan :)). Erau cusuti cu mana, nu aveam masina de cusut pe atunci, mamei mele nu-i placea croitoria. Masina de cusut mi-am luat-o mult mai tarziu, cu banii de pe icoane. Deci, espadrilele mele, trebuiau sa fie argintii, asa era moda anilor ’80. 🙂 Bineinteles ca nu le-am putut purta vreodata, dar a fost primul meu proiect serios de handmade inafara papusilor.

Apoi in anii urmatori am trecut la modificarea treningurilor. Nu stiu de ce, in perioada comunista toti pantalonii de trening pentru tara erau drepti (cei pentru export aratau altfel) ingrozitor de drepti! Voi nu v-ati confruntat cu asta? Pentru mine era o mare problema. Erau doua categorii de oameni: unii care isi procurau pe sub mana lucruri facute pentru export, sau din alte surse, altii care acceptau tunica comunista. Ce era sa fac, nu faceam parte din nici o categorie :), asa ca am luat foarfecul si m-am pus pe treaba. Asa a inceput la mine handmade-ul. Singura lor probleme era ca fiind strimti si cusuti cu mana, cusaturile nu aratau perfect si chiar uneori se desfaceau, dar puteam face fata situatiei si ma simteam mandra de asta. Un lucru am invatat atunci: cand realitatea exterioara nu-ti place, cauta solutii si schimba lucrurile la tine in traista, fa ceea ce poti face tu. Nu astepta sa o faca altii, caci nu o vor face:)

Lipsa hainelor visate, in perioada copilarie-adolescenta, cred ca a marcat pe toata lumea acelor vremuri. Ne uitam prin Neckerman-uri ore intregi, zile intregi, pana il invatam pe de rost si faceam liste imense cu dorinte… care evident, ajungeau la gunoi. Si, imi amintesc, ca sa rezolv aceasta frustrare mergeam pe strada si ma imaginam imbracata cu hainele de acolo, din Neckerman… ma simteam asa bine… relaxata, vorbeam altfel, zambeam altfel. Asa aveam la dispozitie infinite perechi de pantaloni bufanti, din catifea raiata, toate culorile, moale, cum nu atinsese manuta mea de pioniera vreo data 🙂

Asa am inteles eu, ca ne dorim un lucru nu pentru lucrul in sine ci pentru starea pe care ne-o da.

   Asa s-a petrecut ca, multi ani mai tarziu, cand trebuia sa plecam intr-o iarna in excursie si eu nu aveam haina de iarna si nici timp sau bani sa-mi cumpar alta, mi-am facut in viteza una din materialele pe care le aveam prin casa. Aveam si o punga mare de vatelina pe care o cumparase mama, nu stiu pentru ce. Deci povestea lui Scarlet O’Hara care-si facea rochie din perdele nu e o fictiune, ci purul adevar. Oricum, geaca mea handmade unicat 🙂 a ajuns pana la Budapesta.

 

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.