Totul a inceput in urma cu 6 luni.Nu m-am gandit nici macar o clipa atunci cand l-am vazut pentru prima oara ca intre noi doi se va infiripa magia dragostei.Dar iata ca s-a intamplat.Si e atat de minunat sa stii ca cineva se gandeste la tine in fiecare zi si ca isi doreste din tot sufletul ca tu sa fi bine.Pana acum jumatate de an eram genul de fata foarte linistita,nu prea ieseam si nici nu credeam in iubire desi am avut mereu in familie exemplu pe ai mei scumpi parinti care se iubesc neconditionat de 20 de ani.Pur si simplu nu credeam ca dragostea ma va atinge pe mine,fiindca de fel sunt o persoana mai rece,mai dura.Am mizat pe faptul ca nu ma atasez usor de oameni pana acum vreo 2-3 luni cand am inceput sa simt ca El reprezinta totul pentru mine,si ca in momentul de fata as suferi enorm daca l-as pierde.La inceput ma intalneam cu el doar ca sa am cu cine sa ies,sa imi umplu timpul,mai precis sa am ce face in vacanta de vara.Primele 2-3 luni ne-am intalnit f des.Cam in fiecare zi si cu toate astea puteam jura ca nu tin la el.Si chiar nu tineam.Era doar obisnuinta.Imi placea faptul ca am cu cine iesi la "un suc".El in schimb s-a atasat f mult de mine.L-am fermecat nu numai prin aspectul fizic,ci si prin bunul simt,educatia si naturaletea pe care,spune el,nu le-a intalnit la alta fata.Insa,dupa 2 luni de relatie am decis ca e momentul sa pun capat acestei povestii tocmai din teama de a nu ma atasa de el.Intotdeauna mi-a fost teama sa ma atasez de oameni.Nu stiu de ce.Asa ca,dupa o saptamana in care nu ne-am vazut,mi s-a parut mult mai usor sa ii "dau papucii",prin telefon.Da stiu,urat gest.Am dat dovada de lasitate,dar totusi vroiam sa scap de el cat mai repede si mai usor.
Neavand sentimente pentru el,la momentul respectiv,mi-a fost f usor sa o fac.Si puteam sa jur ca si lui ii va fi usor si va accepta situatia.In schimb,a reactionat f violent,pentru a-si masca astfel suferinta fata de mine.Ma iubea.Atunci am constat si desi in primele zile de la despartire m-am simtit "libera",dupa o saptamana deja regretele mele isi faceau simtita prezenta.Toti din jur remarcasera schimbarea mea.Tanjeam dupa cel de care jurasem sa nu ma indragostesc.Tanjeam dupa ceea ce respinsesem.Destinul imi juca o farsa.Farsa pe care singura mi-o intinsesem.Dar iata ca,desi as fi putut jura ca cearta noastra este definitiva si irevocabila,dupa o sapt si cateva zile,destinul a creat o sansa de a ne reintalni intr-un grup de prieteni comuni.Atunci cand l-am revazut,mi-am dat seama ca suntem facuti unul pentru celalalt si ca atractia pe care o simtim este mai presus de orice.Am culminat impacandu-ne,evident.Si de atunci au trecut 4 luni frumoase,4 luni in care ne-am simtit bine impreuna,declarandu-ne iubirea in cele mai sincere moduri posibile.
Si ca dovada suprema a iubirii pe care i-o port,dupa 5 luni de relatie am decis ca e momentul sa ii ofer Lui puritatea mea.Am ales sa fie El cel care ma transforma in femeie si caruia ii ofer nu doar sufletul meu,ci si trupul neprihanit.Ma apreciaza f mult pentru asta si nu ezita sa mi-o spuna de fiecare data.Alaturi de el ma simt fericita si nu as mai face niciodata greseala de a renunta la singurul care mi-a dovedit ca ma iubeste cu adevarat.Te iubesc,al meu R.
