Povestea mea de dragoste a inceput in urma cu 3 ani si 1 luna…dar s-a sfarsit din pacate de 4 luni…Ne-am cunoscut pe net, pe o retea de socializare ca apoi sa vorbim la telefon.Eram din orase diferite si ne desparteau multi km.Trebuie sa spun ca eu aveam atunci 21 de ani iar el 19.Totul a decurs firesc, vorbeam mult la telefon iar in scurt timp el mi-a spus primul “te iubesc”..si l-am crezut…am inceput sa-l iubesc mai mult decat iubisem pe altcineva pana atunci…Simteam ca pot vb cu el orice, sa fiu asa cum sunt fara sa am retineri..
Dar dupa aprox o luna el a hotarat sa se impace cu fosta lui prietena cu care avusese inainte o relatie de peste 3 ani…Mi-a fost extrem de greu sa accept asta,dar nu am avut de ales.Am considerat ca rel noastra nu se va putea dezvolta din cauza distantei si am crezut ca asa e mai bine pt el, pt amandoi…Mi se rupea inima cand stiam ca este cu ea, ca ies in oras iar cand ajungea acasa ma suna si-mi spunea “ te iubesc”…dar in acelasi timp imi spunea ca ii pare rau ca nu putem fi impr, k distanta e prea mare…Eu as fi fost dispusa sa incerc sa fim impreuna dar vazand ca el nu vrea am considerat ca e mai bine sa raman apropiata de el ca poate cine stie…
Timpul trecea, noi ajunsesem sa ne purtam ca un adevarat cuplu, vorbeam de cate 4-5 ori pe zi cu orele…dar in continuare exista ea, desi imi spunea ca nu se atinge de ea.Nu am crezut niciodata acest lucru oricat mi-ar fi jurat el..deoarece e imposibil sa ai o relatie cu cineva atatia ani in care au existat relatii sexuale ca apoi acestea sa nu mai existe…
In incercarea de a-l uita mi-am facut si eu un prieten…cu care insa ma vedeam foarte rar deoarece nu-mi doream sa-l fac sa sufere pe El.Imi doream ca orice femeie sa ies in oras, sa ma simt iubita dar pur si simplu nu ma puteam implica in acesta relatie, gandul si inima erau tot la El.
Totul a continuat in acest ritm timp de 1 an si jumatate, vorbind la tel si plangand noptile cu orele, nevazandu-ne niciodata…si totul a rezistat dor datorita credintei mele orbesti ca el se va intoarce la mine.De multe ori El devenea distand, uita sa ma sune sau prefera sa iasa cu prietenii si sa vina dimineata acasa iar eu nu dormeam toata noaptea asteptand sa ma sune.Nu stiu ce facea el in timpul asta, refuzam practic sa ma gandesc deoarece imi doreama cu incapatanare sa-l pot iubi in continuare.
Si apoi dupa 1 an si jumatate in care am tot auzit” relatia asta nu o sa reziste”, “nu renunt la ea pt ca nu vr sa regret mai tarziu”, “vreau sa o fac pe ea sa renunte la mine”….minunea s-a intamplat!
Mi-a cerut sa renunt eu la prietenul meu si el sa renunte la ea ca sa ne putem vedea…Mi-a fost sincer teama pt ca nu-l vazusem niciodata, daca nu era asa cum credeam. Si eu nu am renuntat la prietenul meu..El a renuntat la ea, sau ea la el(niciodata nu mi-a spus adevarul) si in sfarsit dupa atata timp ne-am intalnit.
A venit in orasul meu…stateam in gara si-mi tremurau picioarele…atunci l-am vazut….Au fost cele mai frumoase momente din viata mea…parca ne-am fi cunoscut de-o viata…Am facut dragoste de prima data cand ne-am intalnit dar nu o sa regret niciodata asta!
Eu nu am avut curajul catva timp sa renunt la baiatul cu care eram si parca imi si doream sa-l fac pe El sa sufere sa vada cum e sa se roage de mn sa renunt la el si eu sa nu o fac…imi era teama sa nu raman singura…
Ne-am mai vazut de 2 ori la intervale de 1luna -2 ca apoi intr-o zi sa iau hotararea de a renunta la relatia cu celalalt baiat ca sa fiu impreuna cu el.Chiar imi doream asta din tot sufletul si i-am si spus baiatului respectiv ca nu mai vreau sa continuam.Eram extrem de fericita si abia asteptam sa-i dau vestea Lui, dar seara cand am putut face asta am avut o mare dezamagire.In loc sa se bucure pt noi a gasit o multime de scuze…Se apropia ziua mea si-mi doream sa-l prezint parintilor, imi doream din tot sufletul sa-l cunoasca toti prietenii mei pe cel pe care il iubeam.Dar el mi-a spus ca nu e pregatit pentru asta….Am fost extrem de dezamagita de reactia lui si am ales sa reiau legatura cu celalalt baiat…
Am continuat totusi si rel cu El urmand zeci de nopti nedormite, de despartiri si impacari…Ajunsesem sa cad in depresie, sa nu mai fac altceva toata ziua decat sa plang si sa-mi doresc sa fiu cu el…
Ne-am vazut intr-un an de zile de 8 ori…au fost cele mai frumoase zile ale mele si cele mai dureroase…cand pleca ma rugam de fiecare data sa ma ia cu el, as fi renuntat la tot si nu ma uitam in urma doar pt el,pt a fi impreuna…dar mereu rameneam in urma si trenul il ducea departe de mine…
Si totul pana in luna aprilie a acestui an cand chiar nu am mai suportat si am spus stop…de atunci am mai vorbit la tel dar nu asa des cum o faceam inainte…doar de 2 ori pe sapt…Mi-e greu si acum dupa 4 luni sa-i aud vocea , in suflet se duce o adevarata batalie intre ratiune si inima…Si acum imi spune ca ma iubeste, ca inca ma asteapta…dar mi-e teama sa-mi mai pun sufletul in bratele lui.
A fost extrem de greu sa duc o astfel de rel, dar si frumos pt ca pot spune cu mana pe inima ca L-am iubit si-l iubesc!Chiar daca nu mai pot fi a lui…Stiu ca si el m-a iubit…in felul lui….desi de multe ori mi-as fi dorit sa aibe curaj si sa-si doreasca mai mult de la noi…E inca un copil, 23 de ani acum, si poate ca eu ii ceream prea mult.Nu vreau acum sa-i gasesc scuze dar nici sa spun ca s-a ajuns aiki doar din cauza lui…am gresit amandoi dar poate in proportii diferite…
interesant! nu mi-am conturat nici o idee despre ce ai scris u…cel mai bun si eficient leac impotriva depresiei e munca 😉
Relatia voastra s-a terminat pentru ca niciunul dintre voi nu a stiut ce vrea cu adevarat de la ea.Ati facut amnadoi greseli,iar dak-l iubeai de ce ieseai cu altul si el cu alta??E cam aberant,v-ati gandit un pic si la ceilalti implicati??Povestea voastra mi se pare un joc egoist mai ales k ati implicat si alte persoane,daca aveati rabdare si credinta unul in altul totul mergea bine,iar in momentul in care ai fost a lui ar fi trebuit sa-si dea seama ca relatia trecuse de la un simplu joc la ceva adevarat.Iar u ink nu sti ce vrei,faptul k ink vorbesti cu el la telefon dar nu atat de des nu inseamna ca ai pus stop.
E foarte usor sa judeci cand nu esti implicat sufleteste ,sau atunci cand nu te doare…Doar eu…si el stim prin ce am trecut…si trecem.Raluca eu una chiar am stiut ce vreau de la el, si-i spuneam aproape zilnic, problema era ca el nu se simtea pregatit pt mai mult desi m-a iubit…Si mie mi-a fost greu sa inteleg asta si mi-a luat timp.Inca vorbim la tel pt ca imi este foarte apropiat, dc relatia nu a mers asta nu inseamna ca numai putem tine legatura.Chiar si de ziua mea care a fost de curand el a fost primul care mi-a spus "La multi ani".De fiecare data cand vb simt in vocea lui regretul ca nu a facut ce trebuia cand trebuia, imi si spune ca-i pare rau ca m-a pierdut..Dar acum e tarziu…si regretele nu-si mai au rostul….mie teama sa-i mai dau ink o sansa pt ca si asa sufar destul…