Puritatea sentimentelor

9
1065

 

Nu am intrat pe acest site să mă plâng de greutățile mele,sau să cer mila cuiva,am ales să vă povestesc cea mai importantă parte din viața mea pentru a auzi și de la voi câte o părere.Pentru că voi toți cei care îmi veți citi povestea nu mă cunoașteți,nu simțiti ce simt eu,nu mă invidiați dar nici îndrăgiți,așa că părerea voastră este cea mai sinceră și mai obiectivă. Povestea mea este una de dragoste,este vorba despre distanta dintre mine si iubitul meu,distanța a fost provocată din cauza facultății,el find la o facultate în Cluj iar eu la o alta în București.Am să încep prin a vă adresa o întrebare.

V-ai trezit vreodată că vă trec sudori reci pe șirea spinării gândindu-vă că trebuie să începeți o nouă zi și să vă reluți toate problemele de la capăt?V-ai gandit vreodată să abandonați ?

 

Eu nu m-am gândit la asta niciodată!,oricât de greu ar fi,oricâte lacrimi ași vărsa,sau oricât ași avea de îndurat,nu m-am gândit să abandonez lupta,mai bine spus să-l abandonez pe el.

 

Nu am știut ce înseamnă să iubești cu adevărat până ce nu l-am întâlnit pe el,priveam iubirea ca pe un cuvânt neânțeles pe care îl auzeam de nenumârate ori  dar pe care nu l-am putut înțelege până acum.

 

Auzeam de la izvoarele care spuneau povești,că iubirea este cel mai dulce păcat din lume,cea mai frumoasă răzbunare dar și cel mai special și magic sentiment,și am ajuns să le dau dreptate în ciuda încăpățânării cu care tratam atunci aceste cuvinte.,

 

Povestea noastră,e destul de grea,pentru că a trebuit și trebuie să trecem prin multe.Poate că unora li se va părea că nu este atât de greu,dare eu nu văd greutate mai mare înafară de aceea de a nu îți poți vedea și simții iubitul alaturi de tine în permanență. Stau uneori și mă întreb cât o să mai plâng până să-l ajung,suntem  închis cu ziduri până la cer ,am numai ploi iar în inimă numai dor.Distanța nu este un obstacol pentru noi,este doar un munte pe care trebuie să-l escaladăm împreună,suntem conștienți de asta însă durerea și dorul ne este cel mai mare dușman.

 

Momentele în care nu suntem împreună par o eternitate,un monstru ce ne cuprinde toată ființa și ne învăluie  în întuneric și disperare,iar momentele în care suntem împreună sunt magice,uimitoare,atât de firave și pure încât îmi este și teamă să mă gândesc la ele ca nu cumva să le rănesc.

 

Mi-a demonstrate de nenumărate ori că mă iubește și prin fapte nu cuvinte,acest lucru însemnând foarte mult pentru mine,încă din prima clipă a avut și are grijă de mine ca si de un trandafir a cărui petale nu trebuie să se ofilească niciodată,mă alintă cu cele mai frumoase șoapte,mă face cea mai fericită femeie  și cel mai important îmi oferă siguranța zilei de mâine.

 

Oricâtă putere ași avea și orcâtă tărie de character se ascunde în interiorul meu,am moment de slabiciune și de disperare,poate acest lucru se datorează  amintirilor din copilărie.Pe vremea aceea tatăl meu a trebuit să  plece pentru o perioadă lungă de timp într-un alt oraș,mult prea departe de al nostrum să lucreze,iar eu și mama mea am rămas singure. Tata a fost eroul copilăriei mele,mă iubea și mă iubește enorm ,mai mult decât mă iubește tatăl meu nu cred că poate să iubească un alt părinte.Eram împermanență împreună,iar în momentul când am aflat că trebuie să plece,a fost o lovitură mult prea dureroasă pentru  copilul care eram atunci.Nu am putut să support acea veste,m-am trezit dintr-o dată singură într-o lumea prea mare pentru o fetiță de numai  7 ani,priveam totul cu niște ochi mari si albaștrii nu înțelegeam nimic,îmi era teamă,doar în brațele mamei mă mai simteam însiguranță.Anii au trecut,m-am maturizat mult prea repede lăsând încă de la o vărstă fragedă în urmă jocurile copilăriei. Când s-a reântors tata acasă definitive am fost cea mai fericită,și mi-am jurat că voi încerca să nu mai sufăr atât de mult niciodată.

 

Acum acele amintiri ,acea durerere îmi dă târcoale,simt acea disperare de a nu-l pierde și pe el,simt aceiași fiori și aceiași teamă ce o simțeam în copilărie.Atunci când lacrimile mă îneachă,când respirația mi se pierde simt cum lumea mea se prăbușește și îmi doresc să fie lângă mine,să adorm pe umărul lui,să-l sărut și să-I spun cât de mult îl iubesc.

 

Multe piedici ni s-au pus în cale,mulți au încercat să ne despartă și la fel de mulți au spus că nu vom rezista,dar noi am rezistat.

Imi vine foarte greu să accept că nu-l pot  strange în brațe de fiecare dată  când îmi doresc,nu stiu ce să fac să pot trece mai ușor peste toate aceste lucruri mai ușor,deabia astept acea zi în care vom fi pentru totdeauna și împermanență împreună……e atât de dureros!

Comentarii

Comentarii

9 COMENTARII

  1. Scuzati-mi greselile de ortografie din ultima parte,dar m-am grabit foarte tare sa scriu si nu am avut timp sa recitesc totul pentru a corecta.

  2. Foarte frumos scrii si si mai frumos simti. Eu am fost despartita de iubitul meu doar 9 luni cat a facut el armata. Eu eram in anul I la Timisoara si-l vedeam doar cand mai avea si el cate o permisie. E groaznica cum zici si tu asteptarea, dulce anticiparea, minunata intalnirea si disperata plecarea…
    Si la mine a durat doar 9 luni dupa care am fost impreuna…
    Daca te iubeste si el cum il iubesti si tu o sa rezistati pana terminati facultatea si veti putea fi impreuna. Dar nu va fi usor, asteapta-te la multe incercari, unele reale, altele poate doar in imaginatia ta sau a lui.
    Eu nu mai stiu cum stau lucrurile acum in Romania dar nu mai exista nici o posibilitate de a te transfera ori tu la Cluj ori el la Bucuresti ? Poate reusiti cumva sa faceti asta si sa scapati de chinul asteptarii.
    Iti doresc sa fii fericita.

  3. Da….dragostea te-a facut sa devii o scriitoare atat de talentata?…oricum dramatizezi prea mult , o sa fie bine o sa vezi ai incredere in Dumnezeu!

  4. Da,poate uneori dramatizez prea tare,si asta doar din cauza ca imi este atat de dor ,Diana nu avem cum sa ne transferam eu sunt la Academie,el a vrut de nenumarate ori sa se tranfere,dar nu l-am lasat eu,oricum ne puteam vedea si asa destul de rar pentru ca eu stau  inchisa aici,si Bucurestiul e o adevarata groapa a mortii,dupa parerea mea.

  5. SI EU  sunt cam in aceeasi situatie ….el in Germania eu in anglia ,au fost multe piedici si la noi iar distanta ma omoara pe zi ce trece  te inteleg  foarte bine ce sa zic mergi inainte luptati pentru relatia voastra iubiti-va mult si toate cele bune

  6. sa stii ca te inteleg foarte bine,astept si eu deja de un an si 5 luni,e ingrozitor,cine intr-adevar traieste si respira cu dragostea sa o sa ma inteleaga ce vorbesc…dorul uneori iti pare ca iti ia si ultima suflare si te sufoca….

  7. Da, ai fost in armata,ai fost in puscat si tot nu te-ai plans atata ca si noi,dar nu amesteca calvarul de acolo cu dragostea,sa iti spui sentimentele cuiva nu inseamna sa te plangi,inseamna sa te eliberezi de o anumita durere ce iti face rau tinând-o in interiorul tau.Si prin faptul ca refuzi sa socializezi cu lumea,refuzi sa iti spui oful,nu inseamna ca esti un om puternic,inseamna ca esti  lipsit de educatie.
    Nu traim in evul mediu,unde sa fim doar noi si persoana noastra.Stiu si eu ce inseamna armata,nu esti singurul care cunoastele tainele ei,si sunt femeie.Asa ca te rog frumos gandeste-te mai bine.

  8. ce pot spune eshti o luptatoare , din partea mea toata stima shi respecu , shi daca shi el simte aceleashi lucruri pentru tine cum simtzi shi uh pentru el vei vedea ca vetzi fi impreuna pt toata viatza , itzi urez sa fi fericita alaturi de el , toate cele bune

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.