Puterea rugăciunii înălţate către Cel Prea Înalt prin mijlocirea Preacuratei Maicii Sale

1
1732

 

“Adu ca jertfă lui Dumnezeu

Mulţămiri

Şi împlineşte-ţi juruinţele făcute

Celui Prea Înalt


Cheamă-mă în ziua necazului

Şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei

Proslăvi!”

                  (Psalmi 50.14-15 

                        “numărul de telefon” al lui Dumnezeu)



Vara anului 2011. 11 august.

Pentru Ea- o zi ca orişicare alta din cotidianul zilelor ei petrecute în ultimii 4 ani…dezamăgire …plictis…rutină…prin ceaţa densă a existenţei ei, atât de densă pentru că ea simţea că nu mai trăia ci doar exista, închisă în “coconul” pe care şi-l construise împrejurul ei pentru ca nimic, şi nimeni să nu mai poată ajunge la Ea, să nu mai poată fi rănită, sub absolut nici o formă.Suferise…mult prea mult…jumătate din viaţă…mult prea mult! Încălcase, sfidase, fără să ştie pe atunci, fără să îşi dea seama, a 5-a poruncă a lui Dumnezeu, singura poruncă însoţită de făgăduinţă.Se căsăstorise împotriva sfaturilor şi dorinţei mamei ei: “Nu te mărita cu el, că nu e de tine!” spuse-se mama, în multele ei clipe de desnădejde, cănd intuise omul de care era însărcinată fiica ei şi alături de care această fiică îndărătnică vroia să îşi crească copilul neînăscut încă.Şi această mamă ce îşi iubea atât de mult fiica muri la 1 an şi 4 luni după naşterea nepoţelului ei, ducănd cu ea în mormânt supărarea că fiica ei nu îi ascultase sfaturile.Şi anii au trecut, băiatul creştea, a urmat şi o fiică ce n-a mai avut nici ocazia, nici onoarea de a-şi cunoaşte bunica maternă.Şi au crescut amândoi copiii, până cănd mama lor a avut puterea să se elibereze dintr-o căsnicie, nu doar nefericită, ci, de-a dreptul, o căsnicie care nu îi făcea cinste nici ei, nici copiilor.Copiii plecaseră de acasă, fiecare cu perechea lui, femeia se eliberase, dar era singură, închisă în “coconul” ei.Prin şirul zilelor anoste ce a urmat, a venit, într-un târziu, aceea de 11 august 2011.Femeia, concentrată maşinal doar asupra activităţiilor, ce deveniseră pentru ea o rutină, singură într-un oraş de 60 de mii de oameni, intrase într-un magazin care (ironie sau predestinare?)- se numea “Succes”.El o urmase…poate doar din dorinţa de a mai sta puţin de vorbă cu Ea.Nu se vătuseră de decenii întregi.Se cunoşteau de 45 de ani, fuseseră colegi din clasa a I-a, apoi, la sfârşitul clasei a 8-a, drumurile lor s-au despărţit, fiecare urmându-şi propriul destin, fiecare cu micile bucurii şi marile lor necazuri şi suferinţe.Divorţaseră amândoi şi, pentru că se cunoşteau de atâta vreme, El simţise nevoia să o oprească puţin din drum, s-o întrebe ce mai face, ce se mai petrecuse cu Ea de când nu au mai avut ocazia să stea de vorbă amândoi.Şi au stat…la taclale…şi s-au întâlnit şi a doua zi…şi a treia zi…că, doară, în cei 38 de ani trecuţi se întâmplaseră multe în viaţa fiecăruia dintre ei! Şi a treia zi El a invitat-o la El acasă…luaseră pastă de mici şi suc…că, doară, trebuiau să îşi sărbătorească întâlnirea după atâţia ani!…şi în seara aceea au făcut dragoste…era 13…ziua de 13 august…un 13 ca numărul lui de la maşină şi, coincidenţă- din nou- se adăugau şi iniţialele prenumelor lor: 13 MMN…şi …totul trebuia să se rezume la atât, doar că, în sfertul de secol cât fusese Ea căsătorită, nu se mai dăruise altui bărbat decât celui ce era tatăl copiilor ei.El era primul…şi singurul…O seară de amor- atât trebuia să rămână- dar, a fost destul pentru a topi platoşa “coconului” Ei.Se îndrăgostise, la anii ei, ca o şcolăriţă proastă, dar cu toată furia dinspre apusul vieţii pentru că, pentru Ea mai existau doar ” restul zilelor rămase”- cum îi plăcea ei să le spună.Fusese operată de o tumoare malignă la tiroidă, i se diagnosticase insuficiență cardiac gradul 3, deci pentru Ea mai existau ”restul zilelor rămase”, fără un viitor la care să poată spera sau, măcar să și-l închipuie alături de cel de care se îndrăgostise cu toata nevinovăția unei copile, dar cu tot păcat maturității…cu furie și pace, și dor, și ură pentru toate zilele ce Ea nu le mai putea trăi în viitor, cu binecuvântări și blesteme.Se simțea în ceruri ca să aibă de unde coborâ în iad, și apoi, din nou, să se înalțe.Și o durea zborul, și o durea prăbușirea; și durea cerul, și durea pământul.Iubirea e pentru El- idealul visului întrupat- era romanță, și doină, și chin, și vaiet și durere, și sublim, și miezul ce ardea în negrele adâncuri, și eternal din albastru, și muguri transformat în floare, și pasărea ce tinde spre înalturi; era vacarmul valurilor mării și liniștea de la izvor; și mâna întinsă a speranță și steagul tremurând spre zări; și zorile și apusul, și întrebările și răspunsul, și dorul, și vrajba, și împăcarea, și durerea, frământarea aprigă și plăcerea,era întuneric și lumină, și lampa mică ce uitase că mai pâlpâie prin sufletul ei.Îi luase tot…și trup, și suflet, și trăiri, și i-a luat și răsăritul, și nopțile, și văpăile, și înghețul, și doinele de jale, și cântul sfânt de îngeri, și florile și munții, și i-a luat dumnezeirea și viața ei întreagă, cu trăiri cu tot.

  Și-au continuat apoi să se întâlnească.Se îndrăgostise de El…ar fi murit pentru El, s-ar fi născut pentru El; ar fi zâmbit și ar fi plâns pentru El,pe fiecare cărare din albastru, s-ar fi făcut o aripă să poată-a se-nălța spre ceruri și un zbor frânt să se coboare-n flăcări, s-ar fi risipit în petale albe pentru ca El să o poată aduna în trandafiri, s-ar fi destrămat în cuvinte ca să se poată aduna în toate poeziile pe care Ea le-a scris pentru El, s-ar fi făcut un cor de ingeri ca să poată deveni bocetul tăcerii, s-ar fi înflăcărat în văpăi ca să o poată regăsi în scrumuri, s-ar fi întrupat în dor, și în lut, și în iad, și în înălțare, și în sfârșit, ca să își poată însufleți iubirea pentru El cu eternitatea,s-ar fi transformat în rouă ca să îi poată săruta petalele buzelor, și rugăciune ca să îi poată fi bluestem, și blândețe doar pentru a putea deveni furie și sfidare,și nor pentru a se putea revărsa asupra lui în rafale de ploaie, s-ar fi transformat în șoapte de izvor și strigăte de rândunică, seninătate, ca să se poată regăsi în frământările lui, și nevinovăție ca să îi poată ilustra păcatul, și umilință ca să îi poată deveni semeție și demnitate, s-ar fi întrupat în diamante pentru ai zâmbi dintre stele, și trădare pentru a-i putea fi jurământ, și nerușinare ca să îi poată fi onoare, și ură pentru ca El să îi poată înțelege, pe deplin, iubirea.Cum îi spusese Ea într-una din poeziile pe care i le-a scris:

”Acultă-mă acuma, iubite prea iubit                                        Ascultă-mă, iubite, cum pot păși de lin

ascultă-mă cum curg prin ale tale vene                                  prin tot ce-i universul, deplin, al ființei tale

atâta de duios și-atât de liniștit                                                Iubirea cea mai sfântă de degete-ți anin

când viața, peste umeri prea blânde clipe-așterne              însoțitor divin pe-a vieții tale cale



Ascultă-mă, acuma, iubit dintre străini                                  Ascultă-acum, iubite, și cât de multă pace,

cum curg (atât de blândă!) printre-ale tale gene                  și liniște deplină, în tine, blândă este

pe ochii tăi frumoși și-atâta de senini                                    și chipul tău iubit-icoană cum se face

când timpul vieții tale îl simți cum trece-alene                    icoana cea mai sfântă din file de poveste



Ascultă-mă iubite! Ascultă cum mă strecor                          Ascultă-mă, iubite, cum curg de liniștit

prin ființa ta întreagă, de veșnicii iubită;                              și picur, și mă strecor, și-apoi cum mă preling

sunt seva și nectarul ce-au curs incetișor                            Ascultă-mi, tu, ființa ce-atâta te-a iubit

prin vena vieții tale, deplin și blând hrănită                        și dorurile-mi toate, pe umeri cum îți ning.”


Sărmane visuri exaltate!Să poată deveni ”de toate” și ”orice”, când Ea…era doar …Ea!

  Și-ar fi dorit atâtea!!…Să se nască în brațele lui, să moară în brațele lui, să înflorească și apoi să se ofilească în brațele lui, să plângă în brațele lui și să fie fericită la pieptul lui, să îi sărute ochii, și buzele, și tâmplele, și-obrajii, și umerii, și pieptul, și tot-tot ceea ce însemna și era El…și-apoi să îl blesteme ca să îl poată binecuvânta…să se certe cu el doar pentru a putea să se împace…să îi curgă în brațe doar pentru a se putea aduna și ghemui la pieptul lui generos…să fie un firicel, ca să facă din iubirea pentru El să se nască un tital.Ce și-ar fi putut dori mai mult?…să o nască, să o omoare…să înflorească, să se ofilească…să curgă prin venele lui, să îl inunde, să îl frământe și să-l mângâie…să-l iubească pe El- tot ceea ce însemna acel El.Simfonii?Iluzii?Speranțe?Poezii?Dumnezeire?Nimic, dar absolut nimic din tot ceea ce aparținea acestei lumi, ei nu i s-ar fi părut prea greu…de făcut …de realizat…de construit…de dărâmat…de împlinit…lângă El…cu El…Și, i-a scris poezii…multe…și-a mărturisit iubirea în versuri…multe…pentru Ea, El- era, doar El:

                              ”Eu te-am iubit de la întemeierea lumii

                              O lume ce cuprinde-ntregul „EU”

                              Și te iubesc precum o face

                              Mai mult, doar Însuși Dumnezeu”

                                      …………………………………

  Dar, pentru că în toate marile iubiri ale omenirii a existat și va exista mereu, tot atâta vreme cât va exista această omenire, un ”Dar”, cel rău- Satan- a încercat să zădărnicească planul Lui Dumnezeu.El era divorțat dar, trecând prin marele necaz al vieții lui și crezând că, datorită acestui necaz, Dumnezeu nu consideră că El mai merită a avea lângă El o altfel de femeie decât aceea care i-a fost soție, și care divorțase de El în momentele cele mai cumplite trăite de El în necazul cel mare.El hotărâse ca, după ieșirea din acel necaz, să și-o aducă înapoi.Singurătatea, după necazul lui cel mare, i se părea greu de suportat, așa că, El a încercat să întemeieze alături de ea o familie, ori măcar, un cuplu, căci cei 3 copii ai lor erau, fiecare, la casele lor.Și-a adus-o înapoi la El de pe unde rătăcise și, viața fiind grea, ea a plecat la lucru în Spania, El fiind pensionat pe caz de boală, urmând ca, din banii câștigați de ea acolo și din ce lua El aici, să își încropească cât de cât un rost.Și, în timpul ăsta, El a întâlnit-o pe Ea, fosta lui colegă din școala elementară și care îi devenise amantă.Și Ea cunoștea situația lui! Știa că într-o zi fosta lui soție se va întoarce în țară, la El, după expirarea contractului de muncă.Dar, El îi promisese iubitei lui, fostei colege, că, dată fiind iubirea ce se înfiripase între ei, va rezolva ”problema” cu fosta soție când aceasta va revenii în țară, pentru că astfel de anunțuri și hotărâri nu se pot face la telefon.Dar, până la întoarcerea ei, El a aflat că nici fosta soție nu i-a fost fidelă și a avut și ea, pe acolo, amant.Dar, cum avea El oare dreptul să-și judece fosta soție pentru că avea amant, când El își găsise în țară una-pe Ea?Și într-o zi fosta soție s-a întors în țară.Dimineața El s-a întâlnit cu iubita lui pe când se ducea să-și aștepte fosta soție la autocar.Iubita, plină de speranță și iubire, și încredere în demnitatea și onestitatea lui de bărbat, i-a spus doar atât:”Să nu uiți, orice s-ar întâmpla, că doar Dumnezeu te iubește mai mult ca mine”.Răspunsul lui a fost:”Nu am să uit!”.Și asta a fost tot…pentru timp de 3 luni…mari și late.Nici un apel către iubită, nici un sms, nici un gest, doar un singur cuvânt.Dispăruse, pur și simplu, de pe fața pământului.Și Ea…ei ce îi rămânea de zis, de gândit, de făcut, de sperat?3 luni- mari și late- de plâns…greu…amarnic…cum scrisese Ea în timpul asta într-o poezie pentru El:

                ”Plângeau toți îngerii din ceruri„

                      ……………………………

                ”Plângeau și morții din morminte”

                      ……………………………….

                ”Plângea chiar Însuși Dumnezeu„

                    …………………………………                    

Ea nu își mai regăsea propriul ”EU”, pentru că EU-l ei era la El, Eu-l ei era El, și El îl rătăcise undeva, pe drumul pe care plecase ca să-o aștepte pe ”cealaltă”…Ea, nici măcar cu ochii minții nu mai îndrăznea să privească în urma lui…era prea obosită…atâta plâns…un plâns greu, mult prea greu!…atâta plâns!…3 luni în care nu a mai dorit să știe nimic, de nimeni…pentru că de El nu mai știa nimic…ce ar fi contat altceva, altcineva?…plâns continuu 3 luni, cu pauză de doar 20-30 de minute cât reușea să ațipească, obosită de atâta plâns printre reprizele de lacrimi…nici măcar nu-și putea aminti ”ce” și ”când” se hrănise ultima dată…își dorea să poată dormi o eternitate, să nu mai știe nimic, de orice, de oricine; se scurgea odată cu lacrimile de pe obrajii înecați de atâta plâns, parcă în nimicnicie, simțea cum se stinge clipă cu clipă, încet, și ultima scânteie de viață din trupul ei firav, ultima licărire de suflet…să uite ca Ea nu se mai avea pe Ea însăși…să uite că s-a făcut speranță doar pentru a putea deveni deznădejde, că s-a făcut trăire ca să se poată transforma în cel mai înfiorător coșmar.Iubirea ei pentru El era doar ÎNSĂȘI IUBIREA, și era destul atâta spus!Cum să compari ceva care, prin ea însăși, nu se poate compara cu nimic? Cum să îndrăznești a înălța ceva la superlativ, care prin ea însăși nu are limite, nici în spații, nici în timpuri? Și, cum să poți ilustra în cuvinte suferița pierderii acestei iubiri? Cum nu există un sistem omenesc prin care să se poată stabilii gradul de intensitate al iubirii, la fel, nu există scală pe care să se poată măsura suferința.

  Dar, iarăși ”DAR”, în vremea acestei cumplite suferințe, Dumnezeu în marea Lui milă și în nemărginita Lui îndurare, i-a arătat o cale prin care- și putea liniștii, cât de cât, suferința și chinul.I-a dezvăluit puterea rugăciunii înălțate către Cel Prea Înalt prin mijlocirea Prea Curatei Maicii Sale, când cineva, prin intermediul ziarului ”Formula As” îi mulțumea Lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în problemele pe care le avea, la rugăciunile mijlocite prin Acatistul Sfantului Acoperământ Al Maicii Domnului.A început și Ea, printre torentele de lacrimi, să îl citească și să-L roage pe Cel Prea Înalt să îi aducă iubitul înapoi.Își propusese să îl citească 40 de zile, câte trebuiau citite pentru ca rugăciunile ei fierbinți, făcute din tot sufletul ce îi mai rămăsese în Ea, să fie ascultate. Și, cum Dumnezeu e Același care A FOST, și care VA FI în veci, la fel e și AZI, pentru că Dumnezeu nu se poate tăgădui pe El Însuși, la mijlocul celor 40 de zile, de la începutul citirii Acatistului, i-a adus iubitul înapoi. Doar că, atunci când Ea a început a citii Acatistul, a promis Lui Dumnezeu că, dacă îi va aduce înapoi marea ei iubire, Ea va mărturisii, prin intermediul ziarului ”Formula As”, tuturor celor care cred, și nu se îndoiesc în inima lor că Dumnezeu există, și că El ne veghează, și care vrea doar binele nostru, dacă ascultăm de El ca de un Părinte ce ne este, și care există cu adevărat.În clipele de crâncenă suferință, Ea s-a rugat Lui Dumnezeu, El a ascultat-o.Ea a continuat citirea Acatistului până la împlinirea celor 40 de zile, doar că, în euforia întoarcerii iubitului, Ea a uitat să își îndeplinească făgăduința făcută Celui Prea Înalt. Și știa, mult prea bine, că Dumnezeu nu se lasă înșelat…și așa, între iubiți au început neînțelegerile, reproșurile, cearta, despărțiri și împăcări.Iubirea era, cel puțin a ei, tot acolo…așa cum îi scrisese Ea- lui într-un mesaj, într-un moment când El trebuise să plece într-o călătorie:” Să-ți spun că te iubesc, în fiecare clipă din restul zilelor mele rămase, nu vor putea, sub nici o formă, să compenseze tăcerea din restul zilelor tale rămase”

  Acestă femeie, Ea, sunt eu, și chiar dacă acum simt că plecarea mea de lângă El, omul meu iubit, a fost, este și, poate, va fi definitivă, vreau, fără rețineri, ori sfială, ori rușine, să mărturisesc ceea ce trebuia să fac cu mult timp în urmă (poate, sub ocrotirea Celui Prea Înalt, povestea iubirii mele ar fi continuat și ar fi avut alt deznodământ) în fața Lui Dumnezeu, în fața oricui, în fața lumii întregi, prin orice mijloc mass-media de care pot dispune, despre puterea rugăciunii înălțate către Cel Prea Înalt prin mijlocirea Prea Curatei Maicii Sale, făcută din tot sufletul și cu toată credința și convingerea, doar că, așa cum spune Psalmul ce l-am ales ca motto, am avut și eu partea mea de îndeplinit, și eu nu am făcut-o.Îmi cer iertare în genunchi Lui Dumnezeu că nu mi-am respectat promisiunea.O fac acum, chiar dacă e cu mare întârziere, și sper din tot sufletul ca Cel Prea Înalt să o primească.Nu știu care va fi panul Lui Dumnezeu pentru mine, vis-a-vis de restul zilelor mele rămase, mi-am pierdut din nou iubitul, unicul bărbat pe care l-am iubit așa cum doar Dumnezeu îl putea iubi mai mult, dar acum mă simt eliberată…pentru că am reușit și eu să-mi indeplinesc promisiunea și sfătuiesc pe oricine cine va citi aceste rânduri, că dacă îi va ”telefona” Lui Dumnezeu, El nu va zăbovi a asculta rugăciunile și a le împlini dacă e spre folosul nostru, dar nu uitați: ca un Părinte ce ne este, nu va pregeta să ne pedepsească neascultarea, la fel cum ar face și părintele nostru pământesc.

  Vă mulțumesc, dar în primul rând se cade să îi mulțumesc Lui Dumnezeu că a avut răbdare, că a așteptat până am reușit să scriu, și că mi-a ascultat mărturisirea pe care eram datoare să o fac cu mult timp în urmă, și-I mulțumesc că mi-a făcut onoarea de a cunoaște o iubire așa cum am cunoscut-o lângă omul iubit.Sper din tot sufletul ca mărturisirea mea să fie primită, și de Dumnezeu, și de toți cei care au avut răbdarea să o citească.

                                                                                                      Jucan Maria Magdalena

                                                                                                                                            Turda 

Comentarii

Comentarii

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.