Rascolind trecutul…

13
1843

 

Ziua de ieri a fost un hop destul de greu de trecut. Inca de dimineata m-am trezit rascolind amintiri. Imaginile trecutului imi invadau mintea si inima. Lacrimile imi intepau pleoapele si amenintau sa se reverse, netinand cont de anturaj, loc sau alt detaliu nesemnificativ.

Am fost impreuna sa ii vizitam pe parintii Anei. Pasind pe aleea din curtea casei am avut aceeasi senzatie ca de obicei: simteam un gol mare care imi cuprindea treptat inima, stomacul, gatul, pana aveam senzatia ca ma sufoc. Casa este la fel cum o stiu: mare, cu pozele ei peste tot: pe pereti, pe noptiera, pe masa, pe pervaz. A fost foarte iubita. Dar a fost cu adevarat apreciata doar dupa ce a plecat. Desi nu am intalnit-o decat cateva minute intr-o parcare, stiu totul despre ea. Cum a crescut, cum se juca, ce ii placea sa faca, ce nu ii placea. Stiu ce dorinte a avut, ce vise, ce planuri. Si regret ca nu am avut timp, mai mult timp, sa stau cu ea de vorba, sa o imbratisez si sa ii promit multe lucruri.

Parintii ei ne-au primit cu bratele deschise. I-am imbratisat cu drag asa cum i-ar fi imbratisat ea. Ma iubesc mult, si o simt in fiecare gest si privire. Nu incerc sa o inlocuiesc pe ea, incerc doar sa fiu un sprijin atunci cand nu mai au alti copii in tara decat pe noi. Ii iubesc si ii respect. 

Dupa aceasta vizita, i-am facut o vizita si ei. Pe dealul unde se odihneste in pace de 3 ani, soarele stralucea azi mai puternic parca ca niciodata. Am pasit impreuna, mana in mana, tacuti, fiecare cu gandurile si cu trairile lui. El tinea buchetul de flori. Intotdeauna am simtti o pace adanca la mormantul ei. I-am privit poza de pe piatra funerara. Pentru o clipa am inchis ochii si am simtit briza in par. I-am spus intr-o secunda cat nu poti spune in ani. I-am promis ca voi avea grija de parintii ei, i-am promis ca ii voi iubi si respecta. I-am spus ca e sora mea si ca o  iubesc desi nnu am avut ocazia sa o cunosc prea bine. Si mi-a zambit. Pot sa jur ca mi-a zambit. Si toate astea in acea fractura de secunda in care am inchis ochii. 

Dar el era tacut. Mi s-a strans inima de durere. Oare ce era in sufletul lui chiar in momentul ala?Cuvintele erau de prisos. Dar atunci cand cuvintele sunt fara rost, un gest, cat de mic, poate insemna totul. L-am luat in brate. Acolo, in mijlocul cimitirului, l-am imbratisat. M-a strans tare la piept. 

"Doamne, cat il iubesc. As da orice daca as putea sa il protejez de orice suferinta."

 

Dar nu puteam. Inima imi batea tare, sufletul era parca prins intr-o capcana si totusi eram acolo, cu o privire calma care ascundea trairi de o intensitate extrem de mare. Eram acolo, calma, puternica pentru el. Pentru ca eu nu imi puteam pierde taria de caracter. Pentru ca el avea nevoie de mine, avea nevoie sa se sprijine pe cineva in durerea lui si eu trebuia sa il sustin.

 

Si asta am facut. Cu sufletul sfaramat de durere, cu lacrimile urland inlauntrul meu, am reusit sa aman momentul disperarii si sa fiu acolo doar pentru el. Acum el nu mai este cu mine…Lacrimile de durere sunt singurele care imi tin companie acum…Si intunericul…

 

Astazi plang…Astazi am voie sa plang…Asa cum am plans acum 3 ani intr-un tren care venea spre casa, asa cum am plans o saptamana intreaga oriunde si oricand, cu aceeasi intensitate…timpul a cicatrizat unele rani…Dar rana mea va fi permanent vie…Pentru ca eu sufar pentru doi…Nu am inteles asta acum 3 ani…Dar o inteleg acum… Asta este crucea mea…Si o voi duce pana la capat, pana la ultima mea suflare…

 

Ana, promit ca voi fi bine. Toti cei dragi tie au nevoie de asta. Au nevoie de mine. Te vad pe tine in persoana mea si asta l e face bine. Iar eu ma simt bine stiind ca ii ajut.

Te iubesc, surioara! Chiar daca nu te-am imbratisat niciodata!

Comentarii

Comentarii

13 COMENTARII

  1. Desi am scris data la care a fost scrisa aceasta insemnare, vad ca nu apare asa ca ma simt nevoita sa o mentionez:): 19 aprilie 2010
    Multumesc, florin, pentru incurajare 🙂 Timpul vindeca ranile, dar raman cicatricele:) Si totusi asta este viata, trebuie sa mergem mai departe:)

  2. […] Rascolind trecutul… Sun Sep 19, 2010 17:40 pm   Ziua de ieri a fost un hop destul de greu de trecut. Inca de dimineata m-am trezit rascolind amintiri. Imaginile trecutului imi invadau mintea si inima. Lacrimile imi intepau pleoapele si amenintau sa se reverse, netinand cont de anturaj, loc sau alt detaliu nesemnificativ. Am fost impreuna sa ii vizitam pe parintii Anei. Pasind […] […]

  3. Cu parere de rau, eu nu prea am inteles – Fata care nu mai este printre noi, Ana,este sora ta? Si parintii pe care i-ai imbratisat sunt si parintii tai?? Dar la cine te referi cand spui ca trebuie sa fi tare pentru el si ca "Pentru ca eu sufar pentru doi…Nu am inteles asta acum 3 ani…" – Nu stiu….nu am inteles, imi pare ffoarte rau. In rest iti doresc sa fi tare, sa pastrezi amintirile, si sa ajungi in momentul in care atunci cand te vei gandi la ea, sa ai un zambet linistit! O marte de imbratisari si o viata linistita iti doresc !

  4. Multumesc Alina pentru urari:)
    Nu, Ana nu este sora mea, iar parintii ei nu sunt si parintii mei:) Iar el este logodnicul meu:) Acum 3 ani jumate a avut loc un accident de masina, logodnicul meu conducea, iar Ana a murit in urma acestui accident:) Sper ca noiile detalii sa te lumineze cat de cat:)

  5. Pai, Da ,,m-au luminat !
    multumesc frumos, chiar ca m-ai luminat! Doamne fereste ce poveste – Ma gadesc la parintii Anei, ce oamnei buni daca va accepta prin preajma lor! In prezent mai esti cu el?
    Vai ce trist ! – Multa Bafta in continuare
    Stiu ce inseaman o pierdere de o asemnea factura – Eu am pierdut-o pe mami!!!

  6. Da, in prezent mai sunt cu el, avem nunta planificata pe anul viitor:) Parintii Anei sunt niste oameni extraordinari si stiu ca logodnicul meu nu si-a dorit nicio secunda ca asa ceva sa se intample:) Ne iubesc ca pe copiii lor si mereu spun ca Dumnezeu le-a luat un copil si le-a dat in schimb doi copii. Ii iubim mult si vrem sa ii ajutam cat putem.:) Le spunem "mama" si  "tata" si in inimile noastre vor ocupa mereu un loc special:)
    Totusi amintirile dor chiar daca timpul isi pune amprenta peste noi:)
    Imi pare rau pentru mama ta, imi imaginez cat de dureros trebuie sa fie. In luna august anul acesta, o foarte buna prietena si-a pierdut mama si inca incerc, impreuna cu toti prietenii pe care ii are, sa fim alaturi de ea, sa o sustinem si sa o ajutam cat putem de mult, desi stim ca nimeni niciodata nu ii va putea lua locul:)
    Iti doresc si tie sa fii tare!
    Cu drag:D

  7. doamne …pe mine una m-a bufnit plansul :(( imi pare sincer rau 🙁 si pentru Alina imi pare rau ….fi tare …eu cred ca daca as pierde-o pe mami m-as duce dupa ea …:( ….

  8. Doamne ce poveste – cu voi2, cu parintii Anei, efectiv sa va integrati in familia lor,  care la inceput, practic va erau ca niste necunoscuti, dupa care intrun timp relativ scurt ( pentru mine) 3 ani si jumatate ,sa le ziceti mama si tata. Este de apreciat ! Respect.
    Eu stiam sigur, inclusiv atunci cand era mami, ca nu am cum sa ii mai zic mama alei femei, gen viitoara soacra sau mai stiu eu cui, iar acum cu atat mai putin. Este exclusa varianta. Ionik. nici nu stii cata putere iti da Dumnezeu sa mergi mai departe. Bine, la mine este si recent, au trecut 7 luni, dar inca neg realitatea – pt ca nu o suport, si cred in continuare ca mami a inceput scoala( era cadru didactic)  si ca o gasesc acasa ori e cate ori vin de la Buc, s ma rog….mai multe! De moarte, se pare ca nu scapa nimeni, dar toti vrem ca ea sa vina cat mai tarziu posibil….spre niciodata :), dar nu exista asa ceva!

  9. Aaaaaaaaaaaaaaaaa, nu INTELEG – esti ac. persoana care scrie si povestea "dragostea poate fi gasita orice-ar fi! " ?????
     Observ ac. "kl3psidra" ……
     

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.