Eu vin spre tine obosită
pe tainice poteci de vise
și-aduc cu mine
Universul
în saci de amintiri,
tu mă aştepţi tăcut, dar blând,
la porţile deschise,
de mii de ani, de mii de ani şi…
Lacrimi în priviri!
O Eva ce soseşte în viaţa ta
la asfinţit,
căci răsăritul a fugit de noi, de aceea,
în drumul nou, spre infinit,
vom fi copii, băiat şi fată…
Vom fi doi!
Te bucuri de sosirea mea, iar
glasul
ţi-a pierit
atunci când ai aflat că
totuşi m-am născut
din rătăcirile de gânduri pe care le-ai urzit
și din vibraţii temporale ce în tine au crescut.
Tu prins-ai clipa
nemuririi
şi ai fugit cu ea,
pribeag prin galaxie,
un veşnic călător,
ai ferecat-o strâns şi ai făcut-o stea
ce azi îmi luminează cărarea mea de dor.
Încerc să fug spre tine, dar
nu mai am putere,
am obosit în lumea cea mare şi cea rea,
căci rătăcit-am
calea
şi, plină de durere, am renăscut acum …
Din tine, nu din ea!
(03.09.2014)
