- (03.09.2014) –
Eu vin spre tine obosită pe tainice poteci de vise
și car cu mine Universul în saci cu amintiri,
tu mă aştepţi tăcut dar, blând, la porţile deschise,
de mii de ani, de mii de ani şi… lacrimi în priviri!…
O Eva ce soseşte în viaţa ta… la asfinţit
căci, răsăritul… a fugit de noi,
de aceea, în drumul nou, spre infinit,
vom fi copii, băiat şi fată …. vom fi doi!
Te bucuri de sosirea mea iar glasul ţi-a pierit
atunci când ai aflat că, totuşi, m-am născut
din rătăcirile de gânduri pe care le-ai urzit
și din vibraţii temporale ce în tine au crescut.
Tu prins-ai clipa nemuririi şi ai fugit cu ea,
pribeag prin galaxie, un veşnic călător,
ai ferecat-o strâns şi ai făcut-o stea
ce azi îmi luminează cărarea mea de dor.
Încerc să fug spre tine dar… nu mai am putere,
am obosit în lumea cea mare şi cea rea
căci, rătăcit-am calea şi, plină de durere,
am renăscut acum … din tine, nu din ea!
