Requiem

1
1431

M-ai părăsit, ai plecat, te-ai dus!
Eu sunt jos, tu ești acolo sus,
Ești printre îngeri și lumină
Și nu te gândești la scumpa ta iubită
Care zace aici, în tină,
Jelindu-te pe tine.
Prin moartea ta fulgerătoare
Am înțeles că soarta e necruțătoare.
De ce, Doamne, l-ai luat pe el
Și nu te-ai mulțumit cu-al meu suflet mișel?
Tu, care ești atotștiutor,
Nu știai că-l adoram, îl contemplam,
Ba chiar îl divinizam, îl idolatrizam și îl iubeam?
Prin moartea lui mi-ai amintit
C-am fost botezată creștină cândva.
De atunci, la poarta Ta nu am mai bătut,
La Tine nu am mai venit,
Acesta este al meu păcat: Te-am uitat.
La sfintele-Ți picioare n-am mai îngenucheat,
În fața chipului Tău, ochii nu mi i-am ridicat,
Iar Tu m-ai pedepsit cu vârf și îndesat:
Mi l-ai răpit pe cel adorat!
Te rog acum fierbinte
Cu umilință, cu ochii în pământ,
Ai grijă de sufletul celui care a fost
Aici, pe pământ, sufletul meu sfânt!
Luminează-i calea către cele sfinte,
Iar mie dă-mi alinare și îmbărbătare.

 

Comentarii

Comentarii

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns