Nu știu ce s-a întâmplat cu tine,
nu știu ce s-a întâmplat cu noi
căci, pe poteca de suspine
secat-au bălți și a’ lor noroi,
secat-au lacrimile care
s-au răstignit peste cuvinte
și s-au ascuns pe-acea cărare
plină de-a’ noastre oseminte…
Nu știu de ce mai sper într-una
că va sosi și clipa în care
vom bea de-a pururi mătrăguna
ce vom găsi-o pe cărare
și vom muri, vom reînvia
așa cum, poate, n-am știut
când răsărit ne mângâia,
când unul dintre noi n-a vrut…
Nu știu de ce încă aștept
acele flori necunoscute
ce îmi sărută al meu piept
iar tu privești dar pe tăcute
și te gândești că de-am fi fost
doi fluturi albi străini prin lume
am fi găsit un adăpost
ce-ar fi purtat același nume…
Noi știm că fluturii visează
iar visul lor se împlinește
atunci când zboară și dansează,
atunci când soarta le zâmbește
de aceea, te invit la vis,
de-aceea te invit la dans
printre liane în paradis
cu două ore în avans…
Iar, cele două ore sfinte
pe care le-am furat din cer
ne-or fi aducerea-aminte
a clipei noastre de eter
și, poate, ne vor fi salvarea
când vom gândi că ne-am pierdut
căci, s-a ascuns în ele zarea
cu mii de flori și-al lor sărut!…
(25.02.2019)
