Ce mai faci iubite? Iti mai amintesti de mine? Iti mai amintesti de fata cu inima franta si ochi mari? Probabil ca atunci cand o faci iti vine sa razi. Poate chiar faci glume cu prietenii pe seama mea. „Oare ce o mai face ea? Cat de fraiera a fost de m-a crezut” iti spui si apoi razi copios. Si da, te-am crezut. Te-am crezut cand mi-ai promis eternitatea. Am crezut atunci cand mi-ai spus ca eu voi fi a ta pentru totdeauna, iar noi vom trai o viata idilica si perfecta. Eram un haos perfect. Eram ca o tornada impreuna. Ne certam si aruncam cuvinte, aruncam si farfurii cateodata, dar ne iubeam. Sau macar eu te iubeam.
Regret doar ca nu vei stii niciodata cat de mult te-am iubit. Regret ca niciodata nu ti-am putut arata intensitatea sentimentelor mele. N-am vrut sa te simti constrans niciodata. De asta te-am lasat liber. Te-am iubit si te-am lasat sa alegi. Daca m-ai fi iubit nu ai fi avut intre ce sa alegi. Dar tu nu te iubesti decat pe tine. Dar intr-o zi cand vei invata sa iubesti ce vei face? Ce crezi ca ii poti oferii unei femei care te iubeste? Banii tai? Pozitia ta sociala? Iubite ea nu vrea decat timpul tau, vrea atentia ta. Regret ca nu ti-am spus toate cuvintele in fata si poate ai crezut ca iubesc cu jumatati de masura. Regret ca nu am stiut sa te fac sa intelegi. Regret ca am obosit prea repede si am cedata atat de usor atunci cand tu ai plecat.
Ideea ca va trebui sa trag dupa mine toate regretele astea restul zilelor mele ma ucide. Si totusi am supravietuit dupa tine, desi nu am crezut ca sunt capabila. Poate intr-o zi chiar voi reusi sa ma impac cu ideea ca te-am pierdut si nu am reusit sa iti fac viata suficient de frumoasa alturi de mine.
Cu bine iubite.
