Te rog să îmi spui doar trei cuvinte
prin care să îmi trimiți un tot
ce s-a născut din jurăminte
ascunse într-un prea vechi chivot
și te mai rog să îmi cânți cuvinte
despre durerea ideală
ce te mângâie ca părinte
în viața pământeană, cea reală…
Aștept să îmi trimiți vești bune,
să vină vești de sănătate,
tu îmi spui că în suflet arzi cărbune
și că ți-e dor de ce n-ai parte,
îmi spui că acele trei cuvinte
pe care eu le-aștept într-una
s-au rătăcit în a ta minte,
vor să te prindă cu minciuna…
De aceea, ai pornit la luptă
cu inimă, cu suflet, minte
și în groapa dorului abruptă
căzut-ai fără simțăminte,
încerci să urci, să te salvezi
de leii care îți dau ocol
când, dintr-odată, începi să vezi
că ești pe dinăuntru gol…
Ai vrea să umpli negreșit
abisul care te-a cuprins,
abisul ce te-a copleșit
când foc în tine s-a aprins
și-a pârjolit fără de milă
amintiri, speranțe, vise,
a ta inimă umilă
ce spre alte zări privise…
Încerci să înghesui Universul
în tine, cel prea abisat
când simți că nu acela-i sensul
pe care, cândva, l-ai visat
și-atunci te rogi de lună, soare,
te iei la întrecere cu zeii,
te-arunci în zbor cu o scrisoare
sperând să nu ți-o fure zmeii…
Dar, zmeii știu cum să îți fure
cel mai de preț odor al tău,
drept pentru care n-o să jure
și n-o să îți facă nici un rău,
te-or ajuta ca să ajungi
într-o secundă de cleștar
cu acea scrisoare scrisă în dungi
ce speri să mi-o aduci în dar…
Eu o aștept pe-un colț de stea
și mă gândesc cum ar fi fost
de nu m-aș mai gândi la ea
și la cuvinte fără rost
ci, simt cum cele trei cuvinte
mă țin de mână, mă sărută,
cu șoapte încep să mă alinte
și să îmi spună „Noapte bună!”…
Alintul lor nestăvilit
îmi este leagăn, așternut,
e acel tot restabilit
când prin durere s-a cernut!…
(25.02.2019)
