A mai trecut un an. Ne schimbăm garderoba, ne strecurăm în costum pentru următoarea reprezentaţie şi ne pare rău că am gustat atât de puţin din iubirea şi liniştea celor de lângă noi. Începem cu noi îndatoriri care cresc peste noapte precum vrejul de fasole al lui Jack. Suntem prea ocupaţi ca să ne mai pierdem timpul cu soţul sau soţia, să ne ocrotim copiii, să ne cultivăm adevăraţii prieteni ori să le fim prieteni celor care sunt singuri. Şi toate acestea ni se par lucruri fireşti. Toate problemele civice ale comunităţii necesită atenţia noastră.
Situaţia profesională, momentele de recreaţie, activitatea de membru în diverse organizaţii, toate îşi cer drepturile. Alergăm de colo până colo, în patru direcţii în acelaşi timp. Şi totuşi…Pentru ce? Pentru că aşa vrem noi să fim.
Îi apreciem pe cei de lângă noi, dar nu ezităm a-i bârfi şi a-i vorbi de rău de câte ori avem ocazia. De ce? Pentru că nu-i cunoaştem. Pentru că nu putem să-i iubim decât cu gândul sau cu ideea în sine. Pentru că nu putem să iertăm. Iertarea. De aici incepe totul. Un cuvânt atât de simplu, dar totuşi cu un înţeles atât de complex! Ce înseamnă să ierţi? Şi cine poate ierta total, din inima, nu doar din buze?
Când spui cuiva “te-am iertat” înseamnă că în momentul acela ai şi uitat ofensa adusă ţie, pentru că, altfel, iertarea nu este totală, completă. Dacă rămâne o fărâmă de resentiment în sufletul tău, te va chinui în fiecare moment. “L-am iertat, dar nu am uitat ce mi-a facut” denotă o iertare doar pe jumatate. Desigur, contează foarte mult şi persoana pe care trebuie s-o ierţi, dar parcă cel mai greu e sa ierţi pe cel pe care-l iubesti mai mult. Aţi observat? “Dacă mă iubeşte de ce mi-a facut asta?” pare o întrebare îndreptăţită. Încearcă să ierţi din iubire, din compasiune, din milă, iar dacă totuşi aceste motive nu sunt de-ajuns, încearcă să ierţi pentru tine însuţi, pentru ca să scapi de acea amărăciune şi tristeţe care-ţi roade sufletul. Şi nu te gândi că e ultima oară când ierti. Viaţa îţi va oferi cu siguranţă prilejul de a ierta iar şi iar. Dar tu zâmbeşte, pentru că doar cel care iubeste mult poate ierta mult!
Să luăm exemplu de la copii. Ei iartă în fiecare moment. O iertare totală şi necondiţionată. Copilul îşi iartă fratele, pentru că i-a luat jucaria. Îşi iartă părintele, pentru că a promis că-l duce-n parc şi nu a mai facut-o niciodată. Îşi iartă colegul de la grădiniţă care l-a bătut. Viaţa copiilor este o iertare continuă, pentru că aşa cum am mai spus, cine iubeste mult, iartă mult. Iar copiii iubesc cel mai mult, acea iubire minunată, pură, necondiţionată şi simplă. Ei nu pot trăi fără să iubească şi fără să ierte.
Şi atunci noi, adultii, cum putem oare sa iubim atât de putin şi, implicit, să iertăm aşa de puţin? Dacă este aşa de simplu încât şi un copil poate face asta zilnic, de ce ne este nouă aşa greu?
Dragii mei, simplitatea iubirii, a vieţii nu depinde de complexitatea mediului în care trăim. Depinde de noi şi de modul în care decurg relaţiile dintre noi. Am inceput un an cu noi încercări pentru toţi dintre noi. Să lăsăm la o parte resentimentele, egoismul, frica şi să trăim o viaţă frumoasă, plină de iubire şi iertare!
Este foarte usor sa vorbim despre iubire
Viaţa e prea scurtă ca să pierzi timpul urând pe cineva.
Acest continut a fost preluat de pe site-ul: ArtaIubirii
Ma, cine v-a prostit pe voi ca un copil iarta continuu si neconditionat?? :)) Fi-miu si-acu’-mi scoate ochii pentru ce-i promit si nu ma tin de cuvant!! A, iarta mai usor, ca uita mai usor, pentru ca nu se implica emotional profund. Atunci cand se implica prea mult si nu te tii de cuvant in fata lor, te-ai ars, esti mancat cu fulgi cu tot! :)) Copiii gasesc cu usurinta inlocuitor pentru problema, de-aia iarta si uita mai usor. 😉 Lumea lor e simpla si si-o mentin asa. 🙂 Ce te faci cu copiii aia care se razbuna dupa ani de zile pentru o jucarie smulsa din maini? Deci nu bagati copiii sa va scoata din treaba asta, ca nu tine chiar deloc! :)) Oricum, e mult mai simplu si usor sa ierti atunci cand simti ca esti iubit si inconjurat de iubire. 😉
Imi place ce scrii… si eu niste bloguri cu aceleasi ganduri formulate aproape la fel… ai mare dreptate… continua sa imparti cu altii ceea ce simti.
salut,
Poti sa publici gandurile tale si aici. Chiar mi-ar face placere
Foarte tare site-ul.
Imi place mult ce scrii.
Multumim fromos Alex.
Daca site’ul de poezii este al tau, nu ezita sa le postezi si aici..