(28.03.2016)
A fi mamă, a fi tată,
e un dat de la Iisus,
El e Cel Ce ne arată
unde, în Ceruri, am ajuns,
cât a fost de trist şi este,
ştie numai Dumnezeu,
tu, nefiind decât poveste,
cum gândeşti că-ţi va fi greu?!
El ne spune răspicat,
poate chiar un pic mai dur,
rob, de eşti, sau împărat,
sufletul să-ţi fie pur
şi… puternic, curajos,
te înarmează cu credinţă,
fii un mic Iisus Hristos
retrăind a Lui sentinţă!…
Gânduri vechi, gânduri haine,
nu da voie, în vreun fel,
răului să intre în tine,
fă, şi tu, ce-a făcut El!…
Te vor răstigni pe cruce,
cuie în tălpi ţi se vor bate,
tu iubeşte-o că e dulce,
nu-ţi dori o altă moarte…!
Când va fi la judecată,
de la Anna la Caiafa,
Adevărul, de îndată,
îţi va umple, în veci, carafa!…
Vei simţi că-ţi este sete,
foame crâncenă îţi va fi
de dreptatea acelor cete
care, în cer, hrănesc copii.
Strâmba judecată, dreaptă,
vei afla, dacă asculţi,
de la Domnul Ce te-aşteaptă
cu ai săi ucenici, desculţi.
Tu, picioarele, Îi sărută
şi încearcă să înţelegi
că dreptatea, dacă-i multă,
nu-i dreptate ci, îs doar legi…
Nu căta la muritori,
la străini, păgâni, barbari,
judecata până-n zori,
nu-s decât sărmani fugari!…
Zi de zi, noapte de noapte,
se ascund de adevăruri,
de Iubire, nu au parte,
mintea lor e la onoruri…
Pentru o mână de arginţi,
pentru trupuri dezbrăcate,
sufletul şi-l vând, cuminţi,
nu gândesc că fac păcate.
Ei, în numele credinţei,
prinşi de tot în cercul sadic,
dat-au curs degrab’ sentinţei,
n-au simţit destin heraldic!…
N-au văzut că Împărat,
păscând turma Lui prin rouă,
lege veche a spulberat,
dat-a lumii Lege nouă!…
Ochii, încet, li s-au închis,
n-au putut nicicum vedea,
n-au primit de veste în vis
cine lângă Cin’ şedea…
Se credeau că sunt puternici
judecând pe Drept cu drept,
pătimaşi sau prea cucernici,
se băteau cu pumnu’ în piept:
„ – Noi, tâmplarule, să ştii,
vom afla cu adevărat
cum că, Fiul, Tu ai fii…
Te vom pune la încercat!…
Te vom răstigni pe cruce,
cuie în tălpi, azi, vei avea,
Golgota şi-a ei răscruce
se prefac în cucuvea…
Cântec trist, cântecul morţii,
Îţi va fi prea închinat,
să vedem ce vrut-au sorţii:
pe tâlhar sau… pe Împărat?!”.
Iar, mulţimea înfierbântată,
fără număr, fără minte,
se dezlănţuie deîndată…
Ce mai hulă, ce cuvinte!
Cete multe de iudei,
trecători sau gură-cască…
Câtă ură strânsă în ei!
Cât venin şi câtă iască!
Cât de trist să fii făţarnic,
credincios pe jumătate,
torni otravă, tu, paharnic…
Ia paharul, dă-l pe spate!
Nu lăsa vreo înghiţitură
căci sosit-a vremea ta:
“ – Dacă torni otravă, ură,
din pahar, doar tu, vei bea!
Ori, nu ştii că asta-i soarta?!
Se întoarce, la tine, roata!…”.
Preoţii, se întrec şi ei
cu bătrânii, cu nepoţii,
să-L hulească, se cred lei…
Nu ştiau că… ei sunt morţii!
Aşa, morţi, precum se vede,
au o ultimă dorinţă:
„ – Mulţimea, în cine crede?
În tâlhar, în pocăinţă?!”.
Hotărârea este una:
“ – Slavă sfintei sărbători!
Fiindcă-i Paşte, ţi-e totuna
de trăieşti sau… dacă mori?!
De e bine, de e rău,
când cu cei fără de lege
vei ajunge socotit,
tu nu poţi nicicum alege
ci, sosit-a ceasul tău!
Proorocia s-a împlinit!”.
Căci, în prag de sărbătoare,
Pilat, guvernator mare,
a întrebat, ca întotdeauna,
după cum cerea cutuma:
„ – Ascultaţi, supuşii mei!
Vremea e să tăiem miei,
să fim buni, mai iertători,
că toţi suntem muritori…
Să îmi răspundeţi, azi, în cor:
pe cine să nu omor?
Pe Iisus Nazariteanul,
acuzat de blasfemie
şi găsit nevinovat
sau… pe Baraba, tâlharul,
care a ucis o mie
atunci când s-a răsculat?”.
Astfel, începu norodul
a-şi cânta singur prohodul
când striga, pe rând, în cor:
„ – Pe Iisus, eu îl omor!”.
Fiecare trecător
se gândea în a sa sine:
„ – De-aş putea să Îl omor,
n-aş mai fi un oarecine
ci, m-ar slăvi împăraţii
că doar ei au fost salvaţii
de Iisus, numit Mesia,
ce le ameninţă moşia
şi-apoi dânşii, în secret,
spun <Iisus din Nazaret!>”.
Astfel, începu mulţimea
să-şi ascută isteţimea
şi să pună în balanţă
pe care Isus înhaţă,
pe cel care-i fiu de tată
şi se cheamă Baraba
sau pe fiinţa vinovată
de-a se numi Mesia?
Dacă spunem Baraba
cine ne va mai scăpa
de cei ce ne-au cucerit
şi robie am suferit,
cine pentru a’ noastre drepturi, libertate, bunăstare
va lupta cu toţi romanii, cine va mai fi în stare?
Unul este Baraba, fiul tatălui, Isus
și-l vrem liber, mai presus
decât orişice sentinţă,
decât orice judecată,
îi va învinge pe romani,
ne va fi şi nouă tată!
Pâine albă ne va da,
noi vom fi stăpâni de ţară
şi, de-aceea, vom striga:
“ – Nu vrem, Baraba, să moară!”.
Cât despre Iisus Mesia?…
Ce va stabili domnia!
Şi, când fost-a răstignit,
încă doi au pătimit…
S-a întâmplat în Sfânta Vineri…
Erau trei şi, toţi trei, tineri!
Unul doar s-a mântuit,
cel din dreapta, hoţ… cinstit!
Osândit pentru dreptate,
el, căta iertarea în moarte,
a simţit din prima clipă
că prin Domnul ia aripă
fiindcă nu-i din astă lume
ci, din Cer venit, anume
şi-a înţeles că veşnicia
sfântă e, nu ca domnia!
A gândit, în sinea lui:
“ – Vreau la Poarta Raiului!”.
Pleacă în zbor pe Sfânta Cruce
pân’ acolo, la răscruce,
când găsi-va flori de jad,
calea sigură spre Iad,
va culege galben pai,
calea dreaptă către Rai!…
Şi, aşa s-a împlinit
un Cuvânt de Răstignit:
” – Adevărat grăiesc ţie,
tu, tâlharul dintr-o mie,
negândind la suferinţă
ci, doar la sfânta credinţă,
azi, nu la sfârşit de lume,
vei ajunge în Rai, cu Mine!”.
Tâlharul din partea stângă
Îl hulea, fiinţă nătângă…
Gura sa nu mai tăcea
ci, întruna brotăcea:
“ – De eşti Tu, Hristosul,
Te rog cu frumosul:
< Cale de-a scăpa găseşte,
pe Tine Te mântuieşte!
Şi, pe noi, dacă poţi!
Ce contează c-am fost hoţi!?
Şi pe mine, de ai har!
Mântuieşte un tâlhar!>”.
…………………………………………………………………………………….
Morala:
Dacă vrei, în cer, să urci,
din topor, tu fă trei furci:
să trimiţi răul pe ape,
iubirea s-o ţii aproape,
adevăr să ai la masă,
din dreptate să-ţi faci casă
şi, oricare ar fi sentinţa,
nu-ţi trăda, nicicând, credinţa
căci, în mii de ani-lumină,
toate strâmbe au să vină
dar, Sentinţa… e doar una!
Nemurirea?!…Totdeauna!
